Mai fusesem în Istanbul în urmă cu vreo 2-3 ani, într-o escală de 6 ore a unui zbor de avion dintre Kazahstan şi România. Trăiam cu impresia că văzusem ceva din el. Am revenit acum două zile din Istanbul, dintr-o deplasare scurtă, şi mi-am dat seama că poate îţi trebuie o viaţă să cunoşti acest oraş şi o vacanţă lungă după pentru a te odihni.
Istanbul este o nebunie cu 15 milioane de oameni care trăiesc pe două continente, care conduc 4 milioane de maşini, care se roagă în 1.500 de moschei sau sute de biserici ortodoxe sau zeci de sinagogi. Până şi limba pe care o auzi în jurul tău este o nebunie. Dacă mergi în Italia sau auzi doi italieni vorbind pe plaiurile mioritice îţi vine să te duci să-ţi iei o felie de pizza şi să zaci undeva fără să faci nimic, dacă auzi doi spanioli parcă începi să te gândeşti la o petrecere. După două minute de limbă germană te apuci să meştereşti ceva, să faci ceva la o maşină, dar când auzi un fluviu de turcă lângă tine parcă-ţi vine să te urci pe un cal şi să cucereşti ceva. Nu este la fel de agresivă ca araba, dar este hotărâtă, deloc melodioasă, nu te lasă să dormi. Se potriveşte perfect cu acest oraş care pulsează de viaţă. Până şi vremea era o nebunie. Când ploua, când ieşea soarele, iar ploua şi vântul adus de mare bătea mereu.
"Poate să fie 11 ziua sau 2 noaptea. La noi este mereu oră de vârf", ne-a spus taximetristul care ne-a luat de la hotel să ne ducă în bazarul egiptean de mirodenii. Era un turc cu o mustaţă albă rasucită, cu o pălărie de paie în cap, care-i saluta pe alţi şoferi din mers şi care glumea cu noi. Am ajuns repede gonind pe malurile Bosforului, cu ochii la vasele enorme de croazieră pline de turişti şi, în timp ce conducea, turcul a sunat-o pe sora lui care avea o tarabă în bazar şi i-a spus să ne aştepte la intrare.
"Nu prieteni, nu trebuie să cumpăraţi nimic acum. Ştiţi cum este. Prima o iei gratis, pentru a doua plăteşti dublu", a spus zâmbind turcul, dezvăluind printre nişte dinţi perfecţi ca de fildeş secretul negoţului local. Ei te lasă să crezi că de fapt tu eşti marele negociator, pleci zâmbind de afacerea făcută, dar de fapt plăteşti suficient pentru ca vânzătorul să aibă un câştig generos. Cumperi ieftin ceva, apoi dai bani mai mulţi pe altceva, dar mereu ai impresia că ai făcut afacerea vieţii tale şi asta este ceea contează enorm.
La intrare în bazar, lângă bazar, în bazar era o nebunie de oameni, cum altfel? Nimeni nu stătea degeaba. Totul era de vânzare: pastile de Viagra la bucată, baterii, mâncare, fructe confiate, dulciuri, electronice, pantofi. Tot. Peste tot erau tarabe cu porumb, fiert sau copt, castane, covrigi, kebab. Oferte pretudindeni. Poate la prima vedere pare obositor, dar nu este. Este un semn că fiecare face ceva, se chinuie cumva să trăiască. Este incredibil câtă viaţă curge pe acele străzi. Am fost recent în Grecia şi aproape înţelegi de ce lucrurile stau atât de diferit în diferite părţi ale lumii. La greci siesta era de 6 ore, la turci ziua nu este suficient de mare pentru negoţ. Din bazar am mers pe podul Galata unde erau sute de oameni cu undiţele întinse. Lângă pod erau pieţe de peşte, restaurante improvizate, vânzători de murături. Nu am rezistat şi aşa am cedat primei tentaţii din Istanbul. Într-o terasă improvizată am mâncat rapid nişte hamsii de ţi se topeau în gură, calamari buni şi rumeni, creveţi gustoşi, toate răcorite de o salată mare cu lămâie. Am mâncat direct cu mâna, fără pretenţii de igienă pentru că bucatele bune compensau toate neajunsurile legate de curăţenie. Atât am avut timp să facem în prima zi, dar în a doua am ajuns pe cea mai aglomerată arteră din oraş, dacă se poate spune aşa într-o metropolă ticsită de oameni, strada Isitklal.
"Sunt 15 milioane de oameni în Istanbul şi 80% dintre ei au sub 30 de ani", ne-a spus ghidul. Turcii au familii mari iar durata de viaţă nu este foarte ridicată, au fost câteva dintre explicaţii. Ajunşi pe strada Istiklal, ne-a- dat seama că de fapt sâmbăta seara în Centrul Vechi din Bucureşti este destul de pustiu.
"Mă simt ca un parinte. Credeam că voi fi la modă cu acest costum pe mine, dar de fapt îmi vine să mă duc acasă. Tot am tendinţa de a le spune tinerilor de pe stradă să fie atenţi când traversează", spunea glumind un jurnalist britanic. Aşa te simţi. Dacă ai câteva fire de păr alb în cap, deja nu mai eşti în peisaj, faci notă discordandă faţă de toată acea mulţime tânără.
"Este uşor să-i recunoşti pe turişti în Istanbul. Ei sunt singurii bătrâni", ne-a mai spus ghidul. Şi aşa era. Iar dacă trăieşti cu impresia că poţi face diferenţa între turci şi europeni doar analizând trăsăturile fizice, te înşeli. Am văzut o grămadă de turcoaice blonde aşă că vechiul clişeu de fete cu ochi migdalaţi, ten măsliniu şi nas coroiat nu prea îşi mai găseşte locul.
Din nou am cedat tentaţiilor culinare. Nu ştiu cum trebuie să fii ca să refuzi mâncarea în Istanbul. Am ajuns într-o crâşmă, am zis Hagi, şi zâmbetele au început să curgă. La fel şi farfuriile cu mâncare. Salată de vinete bună, o cremă de roşii pişcăcioasă, sărmăluţe cu ceva mentă şi orez, nişte rulouri cu brânză, calamari, un peşte delicios, halva topită şi fructe răcoroase. Poate am uitat să spun că acest desfrâu culinar a avut loc la zece noaptea şi încă mai nutresc sentimente de vinovăţie. Nu, de fapt mint. Dacă aş fi în acelaşi loc la aceeaşi oră aş repeta fară să mai gândesc o secundă păcatul.
Ziua următoare am apucat să vedem Hagia Sofia, Sfânta Înţelepciune, unul dintre monumentele simbol ale Istanbulului.
Hagia Sofia a fost reconstruită la ordinele împărătului Iustinian şi timp de 900 de ani a fost centrul creştinismului ortodox până în 1453 când oraşul a fost cucerit de otomani. Apoi, timp de 500 de ani, aceasta a devenit bijuteria lumii islamice şi marea moschee a sultanilor. În 1935, Hagia Sofia a fost transformată într-un muzeu la ordinele lui Mustafa Kemal Ataturk.
"2.000 de oameni şi 5 ani au fost necesari să se facă această biserică", ne-a spus ghidul. Fără să vreau, m-am gândit la numărul de kilometri de autostrăzi făcuţi în România în ultimii 20 de ani. Comparaţia a devenit însă mai usturătoare pentru că uriaşul lăcaş de cult a fost făcut prin anii 600.
"Nu ştiu ce făceaţi voi atunci. Noi stăteam în corturi, voi poate în colibe, iar aici se ridica această structură", ne-a spus ghidul. Orice a fost făcut după şi a depăşit ca mărime Hagia Sofia o beneficiat de o altă înţelepciune a vremurilor şi de aceea monumentul din Istanbul este cu atât mai spectaculos.
Vizita noastră în Istanbul nu a mai durat mult, dar aş dori să menţionez că înainte de a vedea Hagia Sofia am mai fost într-un restaurant unde am mâncat toate tipurile de kebab şi am descoperit că oaia are cea mai bună cărniţă dacă ştii cum să-i faci felul. Chelnerii îţi aduceau pe masă lipiile calde, ceapa unsă cu mirodenii, orezul, roşiile coapte, verdeţuri şi bucăţile rumene de carne iar tu îşi făceai ce combinaţie îşi poftea inima. Cred că au fost cele mai plăcute două kilograme luate în greutate în trei zile din viaţa mea.
Mă voi grăbi să ajung din nou în Istanbul şi data viitoare aş vrea să stau mai mult, să merg în mai multe locuri, pentru că oraşul are prea multe de oferit. După astfel de metropole, ajungi să crezi că multe oraşe europene sunt cumplit de plictisitoare. În Viena de exemplu clar nu voi mai ajunge în curând. Dar mă voi grăbi bine de tot să ajung în Istanbul, pentru că nu vreau să fiu acolo la peste 30 de ani şi să-şi dea seama toată tinereţea care a cucerit oraşul că sunt o biată turistă, o sărmană minoritară, venită să vadă la bătrâneţe cum trăiesc alţii cu adevărat.
