Fără „arome identic naturale“

19 aug 2010 Autori: Anca Negoita , Ioana Mitu

Piaţa produselor bio-ecologice-organice este o alternativă la cea a produselor convenţionale. Dacă este în expansiune în unele ţări din Europa şi deja matură în Statele Unite ale Americii, la noi abia acum începe să prindă contur.

În Germania, în prima jumătate a anului 2010 s-au deschis 28 de noi supermarket-uri cu produse bio, dovadă că oamenii nu renunţă uşor la grija pentru sănătate nici măcar în condiţii de criză economică. În SUA această piaţă a început să se dezvolte încă din anii '80, iar astăzi este foarte bine formată cu lanţuri întregi de magazine organice (de exemplu, Wholefoods, care are sute de magazine prezente în toate statele). În Bucureşti există câteva magazine şi restaurante cu produse bio şi organice deschise în ultimii doi ani cărora li s-au alăturat alte câteva anul acesta.

Green Feet există pe piaţă de două luni (s-a lansat pe 21 iunie) şi, "momentan, lucrurile merg conform planului", spune Tiberiu Petrică, proprietarul magazinului.

Ideea a venit din încercarea de a fi "de folos celor care cred că «eşti ceea ce mănânci»", explică Petrică. În acest sens se aprovizionează de la distribuitori locali şi de import. Produsele făinoase sunt în general româneşti, restul însă vine în mare parte din import. Preţurile variază de la 2 lei, cât costă ceaiurile, până la 5 lei (un kilogram de făină ecologică) sau 15 lei (musli). "În general, un coş de cumpărături ajunge să coste 80 de lei", spune proprietarul, care, din gama largă de produse, recomandă mai ales fresh-urile de portocale şi de mere, gama de produse cosmetice Dr. Hauschka şi Annemarie Borlind, lactatele şi brânzeturile.

Tot cu două-trei luni în urmă, pe Ion Câmpineanu s-a deschis un nou local bio, bistro-ul Nana Natural Food.

Acesta a împrumutat numele de la proprietară, Nana Dumitrescu, şi s-a lansat după o investiţie iniţială de 50.000 de euro.

În bucătăria Nana se găteşte doar cu ingrediente naturale luate direct de la producători. "Carnea este cumpărată de la o fermă certificată de lângă Bucureşti şi zarzavaturile de la ţărani, iar reţetele sunt furate de la bunica sau sunt invenţii proprii", spune proprietara.

Meniul este altul în fiecare zi şi conţine plăcinte macedonene (10 lei), icre de ştiucă proaspete (15 lei) şi poale-n brâu pregătite de o bucătăreasă bucovineancă, dar şi supe de conopidă (7 lei), mazăre sau gazpacho şi sandvişuri. Iar la desert (7-9 lei) clienţii pot comanda prăjituri ce amintesc de copilărie precum chec şi negresă, stropite cu socată făcută în casă. "Totul se găteşte dimineaţa, în cantităţi mici, doar pentru ziua respectivă, iar cei care nu doresc să stea la masă în bistro-ul cu design pastelat pot comanda şi la pachet", spune Nana Dumitrescu.

Băcănia Veche este un alt proiect foarte nou pe piaţa de produse naturale. Atât de nou că nici nu s-a lansat încă oficial (îşi va deschide uşile pe 4 septembrie pe Barbu Văcărescu la nr. 49).

"Este un boutique-atelier, un loc în care se vinde mâncare fără conservanţi, fără aditivi, fără coloranţi, fără E-uri, fără «arome identic naturale». Aducem mâncare de la ţară, de la mici producători autohtoni, dar şi din importuri, acolo unde nu există o ofertă locală", spune Marius Tudosiei, proprietarul magazinului. Boutique-ul nu este nici o simplă băcănie, nici o patiserie comună, nici o brutărie normală şi nici o cafenea obişnuită - "am împletit mai multe nevoi ale omului contemporan: nevoia de a mânca sănătos, de a avea la masă o pâine de casă, de a se delecta cu o prăjitură bună alături de o cafea. Am încercat apoi să acopăr nevoia de condimente şi ingrediente mai puţin răspândite, astfel că vom avea peste 150 de sortimente, de la cele mai banale la cele mai rare", explică Tudosiei.

Costurile investiţiei au ajuns până acum la suma de 25.000 de euro (echipamente noi şi cheltuieli de amenajare), iar proprietarul estimează că, până la finele anului, va mai investi aproximativ 12.000 de euro în magazin. Dar merită, spune Tudosiei, pentru că "produsele comercializate aici sunt, în afară de sănătoase, şi de un real ajutor pentru economie, pentru că sunt de la micii producători locali, măcelarii tradiţionali, ciobanii autentici români".

Exclusiv în Băcănia Veche vor fi "cozonaci ca la Dersca (îi frământă mama mea), pâine de casă albă, integrală sau neagră (pe asta o frământ eu) cu seminţe, nuci, ceapă, feta şi oregano, măsline şi busuioc, brownie după reţeta mea, trufe de ciocolată fără conservanţi făcute de sora mea, Paula, după multe cursuri în Belgia, Scoţia şi Anglia, paste proaspete care se fac şi se modelează sub ochii clientului", povesteşte Tudosiei.

Organic Baby este un magazin online cu produse bio dedicate copiilor care există pe piaţă de un an deja. "Am început afacerea cu o investiţie iniţială de 50.000 de euro. Am început ca simplu magazin online şi astăzi suntem distribuitori de produse bio la nivel naţional. Suntem importatori exclusivi pentru aproape toate produsele existente pe site-ul nostru, de la îmbrăcăminte pentru bebeluşi la cosmetice organice, jucării sau chiar detergenţi bio", spune Claudia Nicolae, director general al Organic Baby.

Majoritatea produselor sunt importate din Marea Britanie şi au certificare organică de la Soil Association sau Global Organic Textile Standard, iar preţurile variază între 25 şi 200 de lei.

Cuvinte cheie:
arome
, bio
, ecologice

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!