Ghenadie Bobeică este directorul general al producătorului de vinuri WineRo, care are în portofoliul brandurile Alira şi Lauri şi domeniul de la Aliman, o investiţie de 7 mil. euro. A crescut în Republica Moldova, unde şi-a format pasiunea pentru vinuri, lângă cetatea Orheiului. Un rol decisiv în cariera sa l-a avut Karl-Heinz Hauptmann, fost managing director la Merril-Lynch, pe care l-a cunoscut în 1996 şi care astăzi este unul dintre acţionarii WineRo. De fapt, prima colaborare între Karl-Heinz Hauptmann şi Ghenadie Bobeică a fost în sectorul de imobiliare, dezvoltând proiectul de birouri Opera Center 1 şi 2. Pe lângă implicarea în afaceri, au mai avut în comun pasiunea pentru vie şi vin.
Cum arată un sfârşit de săptămână perfect pentru Ghenadie Bobeică? Ne spune chiar el:
“Într-o vreme, marele Caragiale a scos şi o publicaţie periodică. Având probleme financiare, nu reuşea niciodată să o scoată la data anunţată. De aceea, a scris mare, sub titlu, acolo unde trebuia să fie trecută data: apare când iese de sub tipar. Adică atunci când se poate.
Parafrazându-l, şi la mine week-end-ul începe efectiv atunci când îmi permite complicatul calendar vitivinicol. În acest domeniu, mai ales dacă te implici în el cu pasiune, timpul liber este un lux pe care nu ţi-l permiţi prea des, sau în orice caz nu ţine cont de inerţia unor termene prestabilite. La noi week-end-ul poate fi plasat uneori în mijlocul săptămânii, sau poate avea o frecvenţă lunară.
Atunci când totuşi începe, dacă e vreme frumoasă, week-end-ul meu debutează cu orice formă de mişcare. Sunt un pasionat de sport, de preferinţă în aer liber, sub orice formă, de la drumeţii montane, la fotbal, sau jogging. Dacă timpul nu este frumos, atunci îmi rezerv începutul de week-end evaluării unuia din vinurile noastre din gamele Alira sau Lauri.
Dimineţile de week-end sunt dimineţi nestresate de agenda cu întâlniri. Este un timp rezervat strict zonei sacre a familiei. În funcţie de context, ziua poate continua în acelaşi cadru, cu diverse activităţi, dintre care multe gravitează în jurul pasiunii legate de cultura vinului şi de gastronomie.
„Ginger” şi „La mia musica” sunt cele două localuri favorite. Ca preferinţe culinare sunt mereu dispus să încerc noul. Rămân totuşi adept al preparatelor pe bază de carne roşie, mai condimentate, dar nu neapărat picante. Asta poate şi datorită compatibilităţii lor cu vinurile roşii pe care le prefer.
Despre restaurantele tradiţionale româneşti pot spune că sunt puţine. Adică sunt multe care poartă acest nume deasupra uşii de intrare, dar sunt puţine care îl şi justifică prin meniu, prin lista de vinuri, prin atmosfera interioară. Restaurantul, înainte de toate, nu este un loc unde te duci ca să îţi astâmperi foamea şi setea. Este un local de socializare prin participarea la spectacolul de cultură gastronomică şi oenologică pe care ar trebui să îl ofere clienţilor. Ori, la cât e România de mare, prea rare sunt restaurantele unde să te simţi român de la antreu până la desert. Mai exact, degeaba se afirmă un restaurant ca fiind tradiţional românesc atâta timp cât în oferta lor găsesc la loc de cinste pizza, paste italieneşti, risotto, polenta şi alte preparate decupate din reţetarul internaţional. Bune şi astea, dar acolo unde le este locul.
De câte ori avem ocazia încercăm localuri noi pentru a le identifica pe cele care se pretează vinurilor Alira şi Lauri. Ne interesează nu doar să vindem vinul, ci şi povestea lui şi întregul mesaj cultural pe care îl poartă. Dacă un local, de exemplu, are preparate foarte bune, chiar perfect compatibile cu vinurile noastre, dar personalul nu ştie să efectueze corect serviciul vinului, de la prezentare la turnarea în pahar, atunci nu ducem vinurile acolo şi nici noi nu mai revenim. Această „vânătoare” de noi restaurante ocupă destul timp şi este un segment important în activitatea noastră a tuturor celor de la WineRo.
Din categoria oraşelor străine cu o experienţă culinară de neuitat aş recomanda Praga, un oraş-poveste, cu o istorie şi cu o arhitectură unice, iar dintre restaurante „LZ”, sau „Kampa Park”. Şi ar mai fi Istanbulul, şi el posesor al unui patrimoniu cultural istoric fabulos, unde puteţi încerca o senzaţională experinţă culinară orientală, deşi este dezamăgitor pe partea de vinuri”, mai spune Bobeică.
