Gastronomie

Există doar 355 de oameni în lume care au reuşit să primească până acum titulatura de master of wine. Iar Ana Săpungiu este unul dintre ei. Şi singura româncă

12 oct 2017 3809 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Există doar 355 de oameni în lume care au reuşit să primească până acum titulatura de master of wine. Iar Ana Săpungiu este unul dintre ei, unul dintre aceşti „stăpâni ai vi-nurilor“. Şi singurul din România.

 

Ea este unul dintre puţinii care cunosc originile viţei-de-vie, care adulmecă aromele şi care îşi lasă descântate simţurile de licorile lui Bachus. Dar până la a primi această titulatură, drumul este lung şi deloc uşor. „A fost un proces de lungă durată - şase ani -, costisitor şi dificil, deoarece a trebuit să combin slujba full time cu studiile intense (practica de degustare, călătoriile în toată lumea şi teoria) şi familia“, povesteşte Ana Săpungiu.

Băieţelul său s-a născut când „scriam sau încercam să scriu“ lucrarea de disertaţie. Uitându-se în urmă, afirmă că nu regretă nimic, ba din contră, a meritat efortul. Perioada o descrie ca extraordinară deoarece a reuşit să lege relaţii şi prietenii în toată lumea.

Institutul Master of Wine are sedii în Anglia, Australia şi America, iar studenţii sunt din 40 de ţări diferite.

Sunt însă doar 355 de „maeştri“ şi provin din medii foarte diferite. O parte au un job sau un business în domeniul vinului. Ceilalţi, fie artişti, economişti sau oameni de afaceri, se specializează din pură pasiune. Ca să obţii diploma trebuie să treci de cursurile teoretice - origini, legislaţie -, de cele practice, care sunt mai plăcute pentru suflet dat fiind că implică degustări de vin, iar la final trebuie să scrii o dizertaţie. Prima dată titlul de Master of Wine a început să se ofere în 1953. La început era un „club“ gentlemen only. Acum mai bine de 25 de ani au început să fie acceptate şi doamnele.

O parte dintre primii „stăpâni“ ai vinului deja părăsesc această lume, aşa că an de an se ţine examenul care mai „recoltează“ câţiva noi membri demni de titulatura Master of wine.

Uitându-se în urmă, Ana Săpungiu afirmă că cel mai dificil a fost să înveţe să comunice multitudinea de informaţii acumulate prin studii într-un mod succint, clar, folosind un „ton impozant“, de expert. „Este uşor să scrii pagini şi pagini despre un subiect cunoscut, dar mai dificil când ai un număr limitat de cuvinte şi timp, şi în acelaşi timp trebuie să acoperi niste puncte importante.“

Partea de practică a fost pentru ea mai plăcută, deşi ţine să precizeze că nu şi mai uşoară. Lucrarea ei de dizertaţie a fost despre Rolul agenţilor/ intermediarilor în relaţia cu supermarketurile/ lanţurile de magazine specializate în vin din Marea Britanie. Este un subiect care a atras-o şi prin prisma poziţiei ei actuale.

Cine este însă Ana Săpungiu, singurul român care a primit până acum acest titlu? „Sunt româncă, născută în Giurgiu, mutată în Bucureşti la vârsta de 6 ani.“ A absolvit Facultatea de Management din cadrul ASE şi apoi a plecat cu o bursă în Londra pentru un MBA. „Proiectul final de MBA a fost unul practic şi am ales tema de «Promovare şi vânzare a vinurilor româneşti pe piaţa din Marea Britanie».“ Studentă, la vremea respectivă, nu credea că 14 ani mai târziu va avea un job care să îi permită să facă exact acelaşi lucru.

Jobul ei actual este acela de head wine buyer în cadrul grupului Whittalls Wine Merchants. Ea are în răspundere gama de vinuri din Oddbins, un retailer britanic specializat în vânzarea de vin şi de băuturi alcoolice. „Vin cam de două ori pe an în ţară. Lucrez cu două crame din România momentan şi port discuţii cu încă două.“

Despre piaţa de vinuri din România afirmă că s-a schimbat mult în ultimii 2- 3 ani. Au apărut crame noi, cu oameni foarte talentaţi, care încearcă lucruri noi, îşi asumă riscuri, iar rezultatul este de calitate bună. „După vizitarea târgurilor de vinuri de anul trecut şi anul acesta am observat o concentrare a atenţiei pe vinurile autohtone.“ De aceea, este important ca producătorii să folosească mai mult vinurile din soiuri autohtone pentru comercializare la export deoarece oferă ceva diferit pe piaţă.

Despre jobul său, Ana Săpungiu afirmă că multă lume crede că un buyer este mereu pe drumuri, degustă vinuri şi are o viaţă uşoară. „Adevărul este că mult timp este petrecut în faţa calculatorului, analizând performanţa şi vânzarea vinurilor, alături de preţuri şi marje de profit.“

Ea adaugă că este o competiţie mare în Marea Britanie în domeniul vinului şi trebuie să fii foarte atent cum eşti perceput de consumator în materie de preţ, dar şi în ceea ce priveşte gama de produse, calitatea acestora şi serviciile oferite. „Călătoresc cam de 4-5 ori pe an. Anul acesta urmează să merg în regiunea Rioja din Spania, în luna septembrie, iar apoi, în noiembrie, voi călători în Australia pentru a descoperi noi producători şi noi vinuri.“

De altfel, călătoriile sunt una dintre pasiunile ei, iar faptul că are un băieţel de doi ani şi jumătate nu i-a oprit pe ea şi pe partenerul său de viaţă să meargă în vacanţă în mai multe ţări din Europa. „Am fost deja cu el în Italia, Franţa, Portugalia şi, bineînţeles, acasă în România de mai multe ori.“

Se întoarce de fapt acolo de unde a pornit pasiunea ei pentru vinuri. Când era copil mergea des la bunici şi în fiecare an ajuta la culesul viei. Bunicul său era dogar şi făcea şi vin.

„Îmi amintesc şi acum mirosul de struguri zdrobiţi şi bineînţeles că îmi plăcea mult să beau must!“ Faptul că a fost înconjurată de vie şi vin din copilărie a contribuit la această pasiune, care i-a devenit astăzi job full time.