Pe linia de orizont a Bucureştiului încep treptat să răsară zgârie-nori care amintesc de metropolele lumii. În acelaşi timp, berea nu mai face la fel de multă spumă, iar românii descoperă tot mai mult secretele şi farmecele vinului, supranumit, nu fără motiv, băutura zeilor. Sky-barurile şi wine-barurile devin astfel noile destinaţii „after hours" pentru bon viveurii care vor să cucerească înălţimile şi să se simtă, măcar şi pentru câteva ore, zei.
O vacanţă la New York nu este completă fără un pahar (sau mai multe) de vin savurat într-unul din zecile de rooftop baruri care completează skyline-ul oraşului care nu doarme niciodată. De altfel, metropola supranumită centrul universului, Gotham sau marele măr, pare cu atât mai impunătoare cu cât este văzută mai de sus. La polul opus, Parisul te cucereşte odată ce îl descoperi la pas şi îi admiri localnicii de la nivelul solului, dintr-unul din multele wine-baruri cu vedere la stradă. În timp ce un pahar de vin de Bordeaux îţi încântă papilele gustative, ochii se pot „hrăni“ cu franţuzoaicele de o eleganţă nativă ce trec grăbite spre o destinaţie necunoscută. Nu degeaba te afli în marele Paris, supranumit şi capitala mondială a modei.
În micul Paris însă, pulsul oraşului abia acum începe să bată mai tare, încurajat de zecile de baruri, cafenele şi restaurantele care cuceresc încet dar sigur atât înălţimile oraşului, cât şi „parterul“ acestuia. Sigur, văzut de sus, Bucureştiul nu te încântă iremediabil precum New York-ul, însă farmecul unui astfel de bar este faptul că, pentru câteva ore, oraşul ţi se aşterne la picioare. De la etajul al doilea al unei clădiri pe strada Smârdan, Nomad Skybar supraveghează centrul istoric al Capitalei. Inspirat de surorile sale mai mari din New York, rooftop barul a încercat însă să aducă în inima Bucureştiului câte un element din fiecare colţ de lume. „Atât meniul de food, cât şi cel de băuturi cuprind reţete din şapte zone ale lumii, respectiv Franţa, Italia, Spania, Grecia, SUA, Asia şi România“, spune Lucian Moldovanu, reprezentantul Nomad Skybar. De altfel, şi numele „Nomad“ oferă un indiciu asupra călătoriei în jurul lumii pe care o poate reprezenta o vizită în barul de pe strada Smârdan, un cocktail de elemente inspirate de diverse culturi şi civilizaţii. „Iniţial am vrut un tiki bar, concept foarte popular în Occident. Ideile venite pe parcurs l-au transformat într-un bar fără o tematică anume, concretă, cu un design eclectic, cu elemente cheie din toate colţurile lumii.“
În cazul Nomad Skybar inspiraţia s-a adaptat la spaţiul disponibil în mansarda casei din centrul istoric al Capitalei. Proprietarii au vrut un rooftop aspiraţional, dar totuşi „prietenos“ cu kilometrul zero al distracţiei din Bucureşti. Au căutat un spaţiu deschis, într-o clădire consolidată şi de dimensiuni medii. În zonă, astfel de spaţii sunt mai rare decât diamantele roşii. A fost nevoie de aproximativ doi ani de căutări şi de o mansardă pe care nu o voia nimeni pentru că avea, la prima vedere, o poziţionare nefericită şi acces dificil. „A trebuit să venim cu idei care să transforme dezavantajul în avantaj. Ne-am gândit că ar trebui să profităm că nu avem nimic deasupra noastră şi să facem un acoperiş retractabil de sticlă care să ne poată permite să devenim o terasă-grădină deasupra centrului vechi. Astfel, putem vedea oricând cerul indiferent de condiţiile meteo.“ O altă idee care a transformat dezavantajul în avantaj a fost construcţia unui lift de sticlă care îi conduce pe bucureştenii veniţi la un pahar de vorbă după muncă şi pe turiştii curioşi să vadă oraşul de sus. „Dintr-un spaţiu greu accesibil am devenit unul exclusivist, izolat de nebunia de la parter.“
Lucian Moldovanu spune că realizarea proiectului a însemnat de fapt construcţia unei case peste o alta deja existentă. Proiectul, autorizaţiile şi construcţia au durat alte circa două luni.
În cazul unui bar la înălţime de unde se poate admira oraşul, locaţia este cea mai importantă, fiind de altfel cheia care porneşte un astfel de business. Prin toate oraşele mari ale lumii există terase pe acoperişuri, însă cele din New York şi Berlin au inspirat-o pe Alexandra Mocanu şi pe partenerul ei care au transformat acoperişul unei foste fabrici într-un astfel de local. Cei doi lucraseră deja anterior şi convertiseră atelierul de filatură al fabricii Industria Bumbacului de pe Splaiul Independenţei într-un spaţiu neconvenţional pentru artă. Acum, terasa DESCHISGastrobar de pe acoperişul aceleiaşi fabrici este la rândul său o operă de artă, însă pentru un alt public, care fuge din inima Bucureştiului şi caută o evadare într-o zonă mai puţin comercială. „Legenda spune că cele mai simpatice rooftopuri au apărut spontan, urcând câteva scaune pe o terasă de bloc, urmând ca mai apoi încercarea să se concretizeze într-un bar sau în restaurant în toată regula“, povesteşte Alexandra Mocanu. Terasa DESCHISGatrobar a apărut într-o perioadă în care skyline-ul Bucureştiului abia începe să se contureze cu baruri şi terase. După modelul hotelului Empire din New York, de pe terasa căruia te poţi lupta de la egal la egal cu zgârie-norii, hotelul Domenii Plaza şi-a amenajat acoperişul care a devenit astăzi un restaurant în toată regula, considerat a fi unul dintre cele mai romantice locuri din Bucureşti după cum spunea recent Colin Lovering, executivul britanic care lucrează de peste 25 de ani în sectorul amenajării de birouri şi care în prezent este director comercial al Corporate Office Sollutions, cea mai mare companie de profil.
Dacă hotelul Domenii Plaza a pariat pe romantism, iar reprezentanţii Nomad SkyBar au vrut să cucerească inima Bucureştiului, fondatorii DESCHISGastrobar au vrut un loc verde şi liniştit printre betoanele din oraş. „La noi, lucrurile au mers invers faţă de obicei. Prima dată am găsit locul şi apoi am început să căutăm inspiraţia pentru amenajare. Am început căutarea unui spaţiu acum 2 ani, în centru“, povesteşte Alexandra Mocanu. Nu au găsit ce îşi doreau, adică un loc verde şi liniştit printre betoanele din oraş, aşa că s-au gândit să lărgească aria căutărilor şi să meargă spre cartiere. Ei deja ştiau fabrica, aşa că nu a fost nevoie decât de o vizită pe acoperiş pentru a găsi ce căutau.
„Ne doream o activitate de vară, ne doream un spaţiu în aer liber, iar când am urcat pe acoperiş ne-am zis «asta e, cu tot cerul acesta deasupra şi cu Dâmboviţa lângă nu avem cum să greşim.» Nu meniul format din burgeri (foarte populari, de altfel), peşte sau salate a fost cel care i-a adus pe bucureşteni la DESCHISGastrobar, ci dorinţa de a admira un apus la ceas de seară sau un clar de lună de la înălţime, cu un pahar de vin în mână. Dâmboviţa a jucat şi ea un rol cheie în acest „film“.
Pentru o populaţie cunoscută pentru relaţia ei mai apropiată de bere decât de vin, băutura zeilor devine tot mai prezentă în pahare, şi nu doar în wine-baruri, ci şi pe terasele de la înălţime. Poate fi vorba de o „modă“ împrumutată de afară unde vinul este doar „un alt fel de mâncare“ la fiecare masă. În Franţa vinul de Bordeaux face parte din tradiţia mesei, la fel de tare ca pâinea. La italieni vinurile de Chianti merg perfect cu paste, pizza sau ce mai există în meniul din Cizmă. România însă abia acum îşi face loc pe harta mondială a vinului. Odată cu dezvoltarea gustului pentru vin, se dezvoltă şi barurile specializate. Dacă la terasele pe acoperiş toată lumea se uită către New York şi este unanim acceptat că acolo a început totul, la wine-baruri părerile sunt împărţite. „Conceptul de wine-bar a luat naştere peste Ocean, în SUA, dar a devenit în scurt timp foarte popular în întreaga lume. Şi noi ne-am inspirat de la un wine-bar din San Francisco“, spune George Mihalaşcu, reprezentantul Abel’s Wine Bar, din centrul istoric al Capitalei. Cristian Preotu, proprietarul lanţului de magazine Comtesse du Barry, al restaurantului Le Bistrot Français şi al unui wine-bar din apropiere de Ateneu, se întoarce înspre Europa atunci când vine vorba de wine baruri şi de istoria lor. „Conceptul este destul de vechi. În Franţa există mai multe tipuri de baruri, care au nevoie de licenţe diferite de funcţionare. Vorbim de cafenea, braserie, bar a vins. Conceptul de wine-bar a început să prindă în momentul în care consumul de vinuri a devenit la modă, adică prin anii ’80“, explică el.
De altfel, şi inspiraţia pentru barul din centrul Capitalei tot din Franţa a venit. Pe Cristian Preotu l-a ajutat însă şi experienţa vinurilor premium prin businessul Comtesse du Barry, care „alimentează“ restaurante din Bucureşti şi din ţară. „Wine-barul nostru a apărut pentru că ne-am dorit să avem un loc reprezentativ unde să punem şi noi în valoare aceste vinuri.“ În total, meniul cuprinde peste 1.000 de referinţe din Franţa în principal, dar şi din România (din ani speciali ce nu pot fi găsiţi în piaţă), cu preţuri ce pleacă de la 85 de lei şi ajung la 2.000 de lei. Meniul de vinuri este „asortat“ cu unul de gustări ce cuprinde jamon iberico de Bellota Cinco Jotas, stridii de mai multe tipuri, caviar de mai multe tipuri, brânzeturi, somon afumat bio din Scoţia. De altfel, nu doar vinul şi mâncarea sunt parte din aceeaşi poveste, ci şi mobilierul şi amplasarea. De pe terasa wine-barului poţi asculta repetiţiile de la Ateneu. Designul este simplu, franţuzesc. Elementul principal este barul din lemn masiv, cu blat de marmură, care are în spate o istorie demnă de un roman. Un anticar din Bordeaux, „patria“ vinului - a fabricat acest bar utilizând fostele ghişee ale Băncii Naţionale a Franţei din Bordeaux, care a fost desfiinţată în anii 2000, după apariţia monedei euro. „Barul are peste 100 de ani vechime, iar panourile din lemn sunt identice ca stil cu anumite detalii arhitecturale de pe Ateneu. A fost o întâmplare fericită.“
Deşi barurile cu tematică s-au înmulţit în ultimii ani, Preotu crede că mai este loc de noi deschideri şi pregăteşte un wine-bar în zona Piaţa Victoriei. George Mihalaşcu ar paria însă pe o combinaţie de wine-bar şi skybar, mai exact un bar la înălţime, specializat în vin şi cu vedere spre Casa Poporului. „Clienţii îşi doresc mai mult decât simplă socializare. Ei sunt în căutarea unor experienţe memorabile, iar pentru mulţi dintre noi vinul oferă astfel de momente greu de uitat.“ Abel’s Wine Bar oferă peste 120 de „etichete“ de vinuri provenite atât din lumea nouă - America de Sud, Australia, Africa de Sud, Noua Zeelanda -, cât şi de pe Vechiul Continent. Dacă ar fi să aleagă însă cele mai deosebite, George Mihalaşcu aminteşte de Olmaia Sant'Antimo Cabernet, un vin produs dintr-o viţă-de-vie plantată în 1984 în regiunea Montalcino - Siena din Italia. „Strugurii din acest vin au fost recoltaţi manual, cu mare atenţie, apoi au mai trecut printr-un proces de selectare în pivniţă. Este un vin taninos şi persistent, ce este învăluit într-o structură de condimente aromate şi fructe roşii. Postgustul este cald, lung şi elegant.“ Pe lista scurtă ajung şi Yllera Verdejo (Vendimia Nocturna) şi Septima Grand Reserva. Primul vin este realizat din Verdejo, un strugure din Rueda - din inima Peninsulei Iberice, o zonă cu climat continental, cu veri caniculare şi ierni aspre.
Strugurii sunt culeşi noaptea pentru a preveni oxidarea cauzată de temperaturile ridicate ale zilei. Septima Grand Reserva este baricat timp de 18 luni în butoaie de stejar francez şi american, după ce strugurii au fost produşi şi recoltaţi la altitudini mai mari de 1.050 de metri. Vinurile de la Abel’s Wine Bar sunt completate cu răsfăţuri precum un platou de brânzeturi, mezeluri, jambon sau tartine cu somon şi terină de mistreţ.
Şi cum un pahar de vin nu merge niciodată singur, la Abel sunt organizate petreceri, degustări şi seri „Drink Creative“ unde licoarea zeilor se împleteşte cu arta, mai exact cu pictura acrilică. „Nu este nevoie de experienţă în artă. Împreună cu colaboratorii noştri ajutăm participanţii (clienţii, n.red.) să creeze adevărate opere de artă, iar după două ore de muncă pot pleca acasă cu ele.“
La Gastrobar sub cerul liber sunt proiectate scurtmetraje în fiecare joi, iar la Nomad Skybar poţi admira cerul la apus în timp ce vinul curge în pahare, iar în fundal cântă jazz sau bossa nova. La finalul serii vinul încă îţi joacă pe limbă, iar muzica îţi cântă în urechi.
