De un lucru sunt sigur - nu o sa fie ceva de genul restaurantului suspendat pe care l-am vazut zilele astea, adica un loc unde te inhama in niste chingi si te ridica niste macarale cu tot cu masa, ca sa mananci exact ca in avion, numai ca total in bataia vanturilor. Poate o sa ma duc odata sa ma suspend si eu, ca asa am invatat de la politicieni: orice pentru popor (in cazul meu pentru cititori), care merita toate sacrificiile.

Astia, daca nu suntem atenti, or sa se sacrifice si or sa faca autostrazi. Ca sunt in stare de orice. Mai nou au descoperit ca poporul roman are traditii - dupa ce aia doi l-au masacrat pe al treilea ca sa-i ia oaia, acum am descoperit ca in trecut ravaseam oile. Asa ca cetateanul UNU s-a dus si el la ravasirea oilor si i-a ravasit. Sa fie ei sanatosi.

Eu nu pot sa zic ca ma dau in vant dupa oi, ravasite sau neravasite, asa ca m-am dus mai aproape, pana in Centrul Vechi, unde treaba e buna. Printr-o strategie de o unitate si o coerenta indestructibile, toti primarii de pana acum au reusit sa prezerve starea Centrului Vechi al orasului in asa fel incat Zefirelli sau Costa Gavras sa poata sa filmeze ultimele zile ale celui de-al Doilea Razboi Mondial aici si organizatiile umanitare sa-si filmeze in aceeasi zona clipul Drogatul din canale.

Faptul ca unele dintre cladirile din Centrul Vechi nu pica la prima adiere de vant se datoreaza unei minuni ceresti inca nepatrunsa de mintea omului.

In atmosfera asta bombardata sunt si cateva comori ascunse, cum ar fi In Vino Veritas, o carciuma cu nume latinesc si atmosfera austro-ungara, pentru care omul a gasit o casa de a unit Lipscanii si Blanarii intr-o constructie superba. Modul in care e decorata trimite mai degraba la Praga sau Budapesta decat la Lipscani, dar eu nu ma plang, pentru ca imi plac candelabrele elegante, portretele lui Mozart si cadrele de la masinile de cusut Singer pe post de mese din sala de la intrare, care aminteste de o cofetarie habsburgica.

Cat despre gradina interioara - o bijuterie in care ma vad petrecand seri placute la anul, printre muscate, dar si crama, spatioasa, aerisita, cu picturi trompe l'oeil. Singurul amanunt de care nu sunt foarte sigur sunt multiplele trepte de marmura care conduc in crama si pe care, dupa doua sticle de Tokay cred ca nu le mai poti urca decat ... sisifian. Evident, Imperiul a venit - asa se cucereste un teritoriu, nu cu prostiile nationaliste ca vin unii si ne cotropesc, nu dom'le.

Sa ajungem si la mancare - testul suprem este supa de gaina si vita - dupa cum arata numele, si cu carne de pui, si cu carne de vaca; nuanta profunda de coniac se datoreaza in buna parte carnii de vita de foarte buna calitate, iar gustul e completat de taieteii de casa si de morcovii dulci si bine fierti. Asta e testul - cine stie sa faca asa ceva din bucataria habsburgico-imperialo-ungureasca inseamna ca nu va da gres nici la restul. Gogosile (neelectorale) pufoase sunt umplute cu crema de branza ca la Somlo si cu o feliuta crocanta de sunculita - asta pentru deschiderea apetitului.

Tot ca antreu am gustat o rulada nemaipomenita de pui umplut cu usturoi si servit cu hrean piscacios, paine de casa facuta pe vatra si ceapa rosie. O minunatie. Alegeri sa fie care sa ne intereseze in conditiile astea. Locul e fabulos, iar omul e mare gospodar. Se vede ca are tragere de inima si viziune. Sigur ca pe meniu apare si ciorba de burta, dar au si ficat de gasca, cu toate cele necesare.

Adica - ficatul de gasca e tras la tigaie si servit cu rondele de ceapa caramelizata, cu bucati de usturoi trase si ele la tigaie si cu cartofi la cuptor, umpluti cu fructe exotice. E ficatul ficatilor din Bucuresti. Si asta vine din partea unui om care e mare fan ficat de gasca, atat in interpretarea lui frantuzeasca, cat si in varianta ungureasca. Nemaipomenit si muschiul de vita acoperit cu bucatele de ficat de gasca si gatit intr-un sos de vin. Iar papricasul de vitel cu smantana, galuscute si un sos cum nu mi-a mai fost dat demult sa gust este clar una dintre vedetele meniului.

Toate sunt tot atatea dovezi de seriozitate si hotarare intr-ale restauratiei - asta arata ca nici macar in Bucurestiul nostru nu mai merge oricum. Sunt absolut convins ca si peste zece ani restaurantul asta va fi la aceeasi calitate, pe cand multe dintre vilele despre care am mai scris vor disparea.

Bucurestiul se schimba - toamna asta sunt tot felul de evenimente care altadata nici n-as fi visat ca se pot intampla in orasul nostru. Si aici e cazul sa-mi ridic palaria si sa ma inclin in fata lui Marius Tuca, pentru ca, in pofida duritatii cu care ii trateaza pe politicienii din emisiunile lui (pe drept de altfel), cu o sensibilitate si o modestie dezarmante l-a adus la Bucuresti pe Leonard Cohen, de ne-a daruit cea mai frumoasa seara de toamna din Bucuresti.

De cata modestie e nevoie ca sa fii gigant. Asa cum Cohen dupa fiecare piesa isi dadea jos palaria in fata muzicienilor lui, si eu imi scot o palarie simbolica in fata acestui baiat de la Caracal despre care fiecare are cate o opinie. Multumesc, Marius.

Revenind la comoara asta de restaurant de printre cladirile bombardate ale Centrului Vechi, omul si-a facut treaba, mancarea e foarte gustoasa, iar atmosfera - minunata.

Cum ziceam la inceput, nicio tampenie politicianista nu poate strica placerea acestui restaurant, desi la capitolul asta se exceleaza - au bagat-o deja in viteza maxima pentru marele balci al alegerilor.

La sfarsit a venit si minunea - clatite cu piure de castane si visine, in sos de capsune - un aluat moale, un piure cremos, visine acrisoare - totul e pur si simplu perfect. Cu siguranta o sa mai vin la In Vino Veritas pentru diverse mancaruri, dar clatitele cu piure de castane o sa fie prioritatea. Si daca le scot de pe meniu ii depunctez si eu. Foarte bune si galustile tavalite prin mac, umplute cu branza dulce si fructe si servite cu crema de lapte.

Iar tortul de ciocolata e facut in casa si se simte - n-ai ce sa-i reprosezi. Ba chiar au reusit sa se abtina si sa-l impopotoneze cu vreun sos chimic de la hipermarket.

Dupa cum vedeti, si cu restaurantele si cu politica, viata merge inainte, ca nu are altundeva unde sa mearga. Si cum am supravietuit experientei de la Geneva, om supravietui si alegerilor.

In Vino Veritas primsete 5Imre - ar fi primit 6 daca nu ar fi fost vorba de un element pe care sunt curios daca proprietarul il ghiceste. Astept si parerea cititorilor pe aceasta tema.

O avea ceva de-a face cu "reclama"? Apropo de reclama, am vazut una la televizor mai zilele trecute, la apa de gura care omoara toate bacteriile din gura omului. Tre' sa fie oribil sa ai gura plina de bacterii moarte.