Sunt slabe şanse să-mi placă un loc dacă nu mănânc ceva bun acolo. Pot să mă plimb prin muzee, să văd palate, dar la finalul zilei, dacă nu pot să mă las pe spate şi să spun „Dumnezeule, cât de bun este!“, locul acela intră într-o zonă de anonimat. Mai rău, sunt anumite locuri din care-mi amintesc frânturi, dar rememorez perfect cum arăta masa. Ţin minte că undeva prin 2010 am ajuns în Batumi, în Georgia. Un frig oribil. Marea îşi ieşise complet din minţi. Se izbea de rocile dure de parcă voia să-şi croiască drum până la celălalt capăt al pământului. Am intrat într-o crâşmă, iar ceea ce a urmat s-a transformat într-una dintre cele mai preţioase amintiri culinare din viaţa mea. Şi acum văd în faţa ochilor plăcintele aurii georgiene, înfoiate ca marea aia dezlănţuită. Mai ţin minte frigăruile din Marrakech din piaţa Djemaa el Fna, peştele de sub podul Galata din Istanbul, friptura de vită de pe o stradă din Florenţa, peştele din Manarola cu cartofi rumeniţi şi tăvăliţi, neruşinaţii, prin ulei de măsline, tarta cu lămâie din Pisa, o tartă atât de bună încât am simţit că leşin sub povara aromelor.
Acum însă, când vara a dat în pârg şi apar muguri de toamnă, ne-am întrebat dacă nu este ceva mai mult în legătură cu mâncarea? I-am făcut dreptate şi i-am dat rolul vieţii ei.
Am văzut că mâncarea poate fi etalată pe podiumurile celor mai pretenţioase case de modă şi am înţeles că mâncarea este un mesaj atât de puternic în evenimente precum EXPO Milano 2015 încât, paradoxal, îţi taie orice apetit.
Am experimentat mâncarea ca formă de socializare, ca surpriză care leagă prietenii. Cu ajutorul unui chef cu stele Michelin am înţeles că mâncarea este negreşit artă. Cum poate fi altfel când pe albul imaculat al unei farfurii, magicianul cu care veţi face cunoştinţă în această ediţie a reuşit să recreeze mişcările seducătoare ale mătăsii? (foto copertă: Signe Birck)
Am descoperit că mâncarea cu adevărat excepţională ţine de o aritmetică precisă a microsezoanelor, noţiunea de patru anotimpuri fiind de mult expirată. Şi am mai aflat un lucru sau poate doar ne-am adus aminte de el. Mâncarea devine în sine un facilitator. Fie că este vorba de negocieri dure de business care deodată se îmblânzesc sub imperiul unor noi arome, fie că este vorba de masa de seară care strânge în jurul ei familii ocupate, mâncarea este, poate mai presus de toate, un liant.
„Mâncarea este absolut fundamentală pentru fiinţele umane, la fel ca apa şi ca aerul. Avem nevoie de ea. Orice altceva este un lux“, spune Shaun Hergatt, unul dintre cei mai cunoscuţi chef-i ai momentului.
Tocmai caracterul de bază, indispensabil îi transferă mâncării tot acest conţinut de putere, o încarcă cu atât de multe semnificaţii.
Dacă nu se poate fără, înseamnă că este totul.
