Style

A venit doar pentru două zile, dar şi-a făcut din România casă: "Cred că acum este momentul să fii aici. Multe piese din puzzle se adună, este punctul de cotitură"

29 apr 2016 6346 afişări de Roxana Petrescu
Din aceeaşi categorie

„Eu nu stau aici degeaba. De exemplu, ştii că la 123 de kilometri de Bucureşti este lacul Paltinu? Este un loc absolut uimitor. Valea Doftana. Ai fost vreodată acolo? Mergi acolo şi vezi raiul. Chiciureni pe Valea Prahovei este un alt loc uimitor pe care-l găseşti cum mergi spre Braşov. Trebuie să te abaţi însă puţin de la drum. Eu pur şi simplu iau maşina şi mă abat de la drumuri“, îmi spune Hezi Shayb, CEO-ul New Kopel Group, una dintre cele mai mari companii de leasing operaţional din România. Nu am auzit de niciunul dintre aceste locuri, nu ştiam nici unde se mănâncă cele mai bune coaste din Bucureşti şi nici nu aveam idee de la cine pot cumpăra cea mai bună plăcintă cu ceapă. Dar un om care este aici din 2013, nu de o viaţă, ştia toate aceste lucruri după ce-şi făcuse din România cea de-a patra carieră a vieţii lui.

„Iniţial am venit aici doar pentru două zile. Eram director adjunct la unul dintre cele mai mari grupuri auto din Israel. La un moment dat, proprietarul grupului m-a rugat să vin în România, la Auto Italia. «Du-te să vezi cum o putem promova. Două zile. Nu mai mult», mi-a spus la acel moment. Asta se întâmpla în 2013, dar cele două zile s-au transformat în două săptămâni, iar acele două săptă­mâni s-au făcut două luni. Ce mi s-a întâmplat, de ce am rămas aici? M-am îndrăgostit de ţară“, spune Hezi Shayb.

Trei lucruri l-au determinat să-şi facă din România casă, deşi nimic nu a înlocuit cu adevărat Israelul rădăcinilor sale: pătura de oameni de 25-40 de ani pe care îi caracterizează ca fiind absolut uimitori, călătoriile prin ţara pe care a ajuns să o cunoască mai bine decât mulţi români, dar mai ales această perioadă în care lucrurile par a se mişca şi aici, în sfârşit.

„Cred că acum este momentul să fii în România. Multe piese din puzzle se adună. Eu cred că acum va fi punctul de cotitură pentru că avem stabilitate politică, pentru că mediul de afaceri este mult mai curat, companiile sunt mai puternice, investesc aici, sprijină mai mult România. Este vizibilă maturizarea mediului de business. Toată acea generaţie de 25-40 de ani începe să aibă un impact economic din ce în ce mai puternic. Vedem pas cu pas cum creşte pătura de mijloc şi acesta este lucrul care duce mai departe o economie. Până acum, aveam două clase, cea a super bogaţilor care oricum nu mai au motivaţia să crească, şi cea a oamenilor care se chinuie, dar clasa de mijloc este generatorul de creştere pentru că ea este motivată să aibă o viaţă mai bună, ea vrea o casă mai frumoasă, o maşină mai bună, o educaţie mai bună pentru copii.“

România a devenit astfel cea de-a patra carieră, după cum îi place să spună, după armată, asiguări şi industria auto.

„Să pleci din ţara ta pentru a te acomoda în altă ţară consider că este o carieră în sine.“

Armata a fost cea care i-a construit caracterul.

„La 18 ani, după terminarea liceului, în Israel, băietii intră în armată pentru o perioadă de trei ani de zile, iar fetele doi ani de zile. Personal am ales calea mai lungă şi m-am oferit voluntar la un curs de ofiţeri de marină, curs care a durat doi ani intenşi. În total, am stat şase ani şi jumătate în armată. Am ales partea de marină pentru că eu sunt un om crescut lângă apă, lucruile bune şi rele acolo mi s-au întâmplat.“

Din cei doi ani în marină, nouă luni de zile au fost antrenamente fizice şi psihice, înot, cursuri de scufundat.

„Într-o noapte, am fost puşi să tăiem două crengi. Ni s-a spus să luăm câte o creangă şi să o rupem. Am reuşit toţi. Apoi ni s-a spus să punem toate crengile la un loc şi să le rupem. Nu a mai reuşit nimeni. În noaptea aceea am înţeles puterea lucrului în echipă. Am înţeles că nu există limite, că dacă vreau să fac ceva, voi face. Şi am mai învăţat că nu există conceptul de one man show, ci numai cel de team-work.“

Nu insistă asupra carierei din armată, ci doar se mulţumeşte să spună ca la un moment dat a simţit că făcuse destule pentru ţara lui. Deşi a decis să părăsească domeniul militar, armata nu l-a părăsit niciodată pe el, lucru care se vede mai ales în grija pe care o are faţă de sănătatea trupului său.

„Cred că trupul nostru este cel mai important instrument. Dacă vrei să ai rezultate sub presiune, trebuie să fii bine antrenat fizic şi mental. Eu circa una-două ore pe zi înot, alerg, fac cycling, merg la fitness, dis de dimineaţa sau noaptea. Atunci are loc întâlnirea mea cu mine însumi. Este prioritatea mea.“

Pasiunea pentru sport s-a canalizat însă şi în alte direcţii. În perioada 2007-2014 Hezi Shayb devine managerul lui Hagar Finer, campioană mondială la box.

„La un moment dat, am văzut un articol despre o campioană la box. Curăţa sala unde se antrena pentru a face rost de bani. Am luat legătura cu ea. Sunt uimit de faptul că 95% din bani, din atenţie, se duc în general spre fotbal, când de fapt talentele adevărate sunt cu totul şi cu totul în altă parte. Mi-am spus că îmi doresc ca alături de ea să obţin un titlu mondial. Ne-a ieşit de trei ori acest lucru.“

A călătorit mult, a văzut aproape toată lumea, fără să ajungă însă vreodată în Canada sau în SUA. Argentina l-a impresionat, iar în Ierusalim ajunge cel puţin o odată pe lună pentru a-şi vedea copiii. Învaţă acum pentru un doctorat, lucru care îi ocupă aproape tot timpul, dar a găsit lucruri mici, aici, aproape.

„Sunt concentrat acum pe afacerea pe care o conduc şi pe doctorat, dar locurile mici din România sunt cele care îmi dau totul în materie de natură. Mi-ar plăcea ca mai mulţi oameni să descopere România. Este suficient să te urci în maşină şi să mergi oriunde. Vei găsi ceva fascinant.“

Descoperiri recente?

„Plăcinta cu ceapă făcută în Curtea de Argeş, de doamna Marta, care are şi un chioşc local unde face nişte gogoşi nemaipomenite. Iar cele mai bune coaste din lume se mănâncă la Danke Bavaria (Bucureşti). Sunt absolut uimitoare.“

Experienţele culinare nu l-au transformat însă dintr-un gurmand într-un bucătar.

„În 2001 am încercat să fac o omletă iar pentru această tentativă copiii mei şi acum râd de mine. Fac în schimb un ceai foarte bun. Contează unghiul în care pui pliculeţul în apă. Glumesc. Este de fapt vorba de o ceremonie.“

Este un drum lung de la armată, de la boxul de talie mondială, până la aromele din plăcintele doamnei Marta, dar Hezi Shayb spune că de fapt această schimbare de optică nu a venit la pachet cu bucurii mai mici. Dimpotrivă.

„Nu cred că sunt lucruri mari în viaţă, ci numai lucruri mici. Până la 37 de ani îmi doream numai lucruri mari, am fost cel mai tânăr vicepreşedinte al firmei în care lucram. De exemplu, voiam să fac un campion mondial şi aici drumul şi calea pe care le-am urmat mi-au plăcut foarte mult. Astfel de momente îţi aduc însă o bucurie de o săptămână, dar apoi te lasă gol. Dacă nu-ţi place călătoria, traseul până la îndeplinirea unui obiectiv, atunci nici rezultatul nu prea contează.“