Style

"Chirurgia a fost ca un drog. După două săptămâni în vacanţă, abia aşteptam să pun mâna pe bisturiu." Ce face după sala de operaţii Alina Ambrozie, directorul executiv al spitalului Ponderas

04 mar 2015 3333 afişări de Ioana David
Din aceeaşi categorie
I-a plăcut matematica şi a urmat un liceu specializat, dar Alina Ambrozie a fost unul dintre puţinii absolvenţi care nu au ales acelaşi drum şi mai departe, optând pentru medicină după ce a citit două cărţi în clasa a zecea: Citadela de A.J. Cronin şi Spitalul Municipal de Barbara Harrison. Spunea că acestea au motivat-o să înceapă să înveţe pentru admitere cu un an înaintea susţinerii examenului, în timp ce părinţii săi erau la mare, în timpul concediului. S-a îndreptat încet, încet către chirurgie deşi spune că i-a fost greu la început şi nu o singură dată i s-a făcut rău în sala de operaţie.

Momentul în care Alina Ambrozie a terminat facultatea a coincis cu cel în care devenea mamă pentru prima dată. Timp de 20 de ani a fost medic chirurg la Spitalul Sfântul Ioan din Capitală, unde a rămas până în 2010 când alături de soţul său Cătălin Copăescu, de asemenea medic chirurg, a pus bazele spitalului Ponderas, un business de aproape 8,5 mil. euro.

Astăzi, cei doi sunt parteneri atât în viaţă, cât şi în business şi sunt una dintre puţinele familii în care ambii soţi sunt implicaţi 100% în afacere.

Alina Ambrozie este cea care ţine frâul spitalului, iar soţul său este cel care ţine bisturiul, conducând echipa medicală. Cătălin Copăescu este cel mai cunoscut chirurg specializat pe intervenţii bariatrice (intervenţii efectuate pe oameni care suferă de obezitate - n.red.) din ţară. Despre chirurgie spune că este ca mersul pe bicicletă: nu se uită niciodată, dar că acum nu ar mai încerca să ia instrumentele în mână şi să opereze.

Care au fost calităţile pe care vi le-ati însuşit în cei 20 de ani de chirurgie şi de care profitaţi şi acum?

Sunt lucrurile native, dar pe care ţi le dezvolţi ca şi chirurg. Trebuie să fii organizat, extrem de riguros, să priveşti totul cu extrem de mare seriozitate şi cu responsabilitate pentru că ai în mâini viaţa unui om. Lucrul care m-a ajutat cel mai mult în activitatea ulterioară ca manager este lucrul în echipă.

Chirurgia nu este o meserie pe care să o practici singur. Trebuie să ai oameni pe care să te poţi baza şi pe care să-i educi.

În 2010 am decis împreună cu soţul meu să trecem în partea privată şi am participat din primele zile în partea administrativă astfel că a trebuit să organizez echipe de oameni. Acum chiar dacă lipsesc câteva zile din ţară lucrurile sunt bine făcute, am şefi de departamente pe care mă pot baza şi cărora le dau libertatea să ia decizii pentru că ştiu că vor fi corecte.

Care a fost cea mai dură situaţie cu care v-aţi confruntat în sistemul public?

Urgenţele în sistemul public pot fi dramatice. În aceeaşi noapte am avut două traumatisme prin înjunghiere: una de carotidă şi una de aortă abdominală, unde am făcut echipe mixte cu chirurgi de chirurgie toracică şi vasculari.

Ce a însemnat începutul carierei de manager?

Mulţi oameni m-au întrebat după şase luni dacă nu mi-e dor să operez. Mi-am dat seama că eram atât de prinsă în lucrurile de rutină de zi cu zi, să le organizez încât nu aveam timp să mă gândesc dacă îmi este dor sau nu să mă întorc în sala de operaţii. După şase luni am intrat întâmplător în sala de operaţie tocmai pentru că se scotea o tumoare de 20 de kilograme şi am vrut să fiu de faţă. Atunci am avut sentimentul că trebuie să mă spăl, să-mi pun mănuşile şi să intru în plagă. A fost foarte ciudat. Chirurgia este ca un drog. După o vacanţă de două-trei săptămâni abia aşteptam să mă întorc în sală să pun mâna pe bisturiu. Dar acum nu aş mai încerca să iau instrumentele în mână.

Sunteţi foarte atenţi în timpul călătoriilor la preparatele pe care le serviţi, având în vedere profiul spitalului dvs?

Îmi place foarte mult să călătoresc, dar putem aloca timp doar atunci când pacienţii au mai puţină nevoie de noi: în august şi între Crăciun şi 5 ianuarie. Acum 10-15 ani am bătut Europa în lung şi-n lat, dar în ultimii cinci ani am încercat să găsim destinaţii exotice: Bora Bora, Seychelles, Kenya, Hawaii. Anul acesta am vrea să mergem ori în Maldive, ori în Bali. Iar în vacanţele de iarnă obligatoriu mergem la schi în Austria sau Franţa. Nu cumpărăm băuturi acidulate, ciocolată, bomboane, nu suntem consumatori de pâine. Îngheţată da.

Un loc care v-a impresionat şi pe care l-aţi recomanda unui manager care citeşte După Afaceri Premium?

Bora Bora. Resorturile din Bora Bora ca şi cele din Maldive au ceva specific, bungalow-uri pe apă, cu o arhitectură specifică şi o platformă de sticlă prin care poţi să vezi peştii.

Cum reuşiţi să vă faceţi timp pentru lectură şi ce vă place să citiţi?

Starea pe care ar trebuie să mi-o creez ca să pot să intru în atmosfera unei cărţi nu mi-o găsesc decât în vacanţă. Îmi place să merg în librării, să cumpăr teancuri de cărţi  pe care să le iau apoi în vacanţe. Mi-e foarte drag să recitesc cărţi pe care le-am citit în adolescenţă, iar recent am revenit asupra Unui Veac de Singurătate (Gabriel García Márquez) şi asupra Darului lui Humboldt (Saul Bellow).

Ce stil vestimentar consideraţi că ar trebui să adopte un manager?

Stilul vestimentar depinde de caracterul unui om. Îmi place să mă îmbrac elegant, nu sobru. Consider că asta înseamnă bunul-gust în materie de vestimentaţie. Acord atenţie înfăţişării şi aspectului meu şi consider că orice femeie care ajunge într-o poziţie de conducere trebuie să se comporte într-un anumit fel, dar trebuie să arate la fel de bine pentru a putea fi un model.

O persoană pe care aţi luat-o ca exemplu din punct de vedere vestimentar?

Moştenesc plăcerea de a mă îmbrăca de la mama, care mă lua cu ea prin magazine şi încercam să încropim ţinute decente. Şi acum îi place să se îmbrace frumos, de aceea atunci când merg în străinătate nu uit să-i cumpăr ceva.

Despre genţi, pantofi, bijuterii…

Îmi plac genţile şi pantofii de calitate. Am în jur de 60 de perechi de pantofi şi 15 genţi. Am o regulă. Dacă doi ani de zile nu mai port, le ofer celor din jurul meu. Îmi plac bijuteriile, diamantele, dar nu aloc sume exorbitante. Inelul acesta (arată un inel pe care îl poartă - n.red.) l-am primit de Crăciun de la soţul meu.