Style

Cum arată casa contesei vinurilor, antreprenoarea care a creat primul brand capitalist de vin din România: Via te încarcă de energie, dar casa este o oază pentru mine. Galerie Foto

21 oct 2016 8114 afişări de Roxana Petrescu
Din aceeaşi categorie

Mihaela Tyrel de Poix alături de soţul ei, contele Guy Tyrel de Poix, au fost primii investitori privaţi în vinul românesc într-o perioadă în care potenţialul local avea mai mult parfum de mit, informaţiile reale fiind savurate doar de puţini. Cei doi au crezut însă în acest „basm“ şi astfel s-a născut Vinul Cavalerului. Jar a mâncat vinul celor doi, iar de la producţii de câteva mii de sticle, acum brandul S.E.R.V.E., făcut din dulceaţa strugurilor din Dealul Mare şi Dobrogea, stă în restaurante cu stele Michelin. De zece zile începuse culesul, dar Mihaela Tyrel de Poix se afla pentru scurt timp în casa din Bucureşti. Butucii de vie sunt energia, casa din oraş e oaza. Între ele este mereu vinul.

„În 2009 ne-am instalat aici, după ce cumpărasem apartamentul pe plan, din 2007. Cred că am fost printre primii din clădire. Am stat întotdeauna în Bucureşti, m-am născut în zona Aviatorilor, am stat în Zambaccian, iar aceasta a fost o zonă care mi-a placut în primul rând pentru că este foarte comodă. Am fost un pic reticentă pentru că era prima dată când am urcat mai sus de etajul unu, dar priveliştea de la etajul 11 este foarte frumoasă. Înainte se vedea Casa Poporului, dar acum a apărut o clădire nouă care o acoperă complet. Am rămas totuşi cu InterContinental, iar acum a început să se vadă şi Catedrala Neamului.“

În peisaj a apărut rapid şi Mushu, căţeluşul alb, cu nume de dragon, parte şi el din poveste. Din pereţii apartamentului tâşnea muzica lui Ceaikovski, la un volum perfect ales, bun pentru conver­saţie, dar şi pentru viori.

„Nu a fost o decizie foarte elaborată. La acel moment eram cu soţul meu şi acesta a fost primul proiect de casă pe care l-am făcut împreună de la zero. Până atunci am stat în casa părinţilor mei sau în casa părinţilor lui Guy din Corsica. Este ceva deosebit de plăcut să decorezi o casă de la zero o dată în viaţă.“

Mi-a plăcut alegerea numeralului. O dată. Nu de două ori, nu la infinit. Alegeri corecte.

Mihaela Tyrel de Poix spune că nu a fost neapărat o tranziţie uşoară dintr-un motiv cât se poate de simplu. Pentru a ajunge în „turnul castelului“ trebuie să folosească liftul, iar spaţiile închise sunt deja o contradicţie pentru un om care are libertatea meseriei practicate în aer liber.

„Dar până la urmă este o casă în care mă simt la mine. În plus, este un spaţiu în care nu mă simt singură şi este mai comod la bloc, acum că toţi copiii sunt la casele lor. Cred că rostul caselor cu grădină este pentru profitul copi­ilor. Pentru astfel de momente am păstrat casa de la Câmpina, acolo unde ne adunăm când putem în familie, adică mai multe familii mici. Avem şase copii în total, din care trei au fiecare familia lui.“

Chiar dacă accesul se face cu liftul, spaţiul în sine uimeşte prin luminozitate, prin lipsa de bariere între camere, prin veritabila grădină care a crescut în balconul apartamentului.

„Ne-a placut zona deschisă, generoasă. Nu simt nevoia de compartimente.“

Mushu este absolut de acord în timp ce o urmează pe Mihaela Tyrel de Poix pe canapea. Se întinde leneş. Ştia că poveştile abia acum urmau.

„Cred că lucrul care m-a speriat puţin au fost pereţii foarte mari, plus zona amplă vitrată. Am umplut însă aceste goluri. Pentru pereţi soluţia putea fi o bibliotecă. Asta şi pentru că îmi plac foarte mult cărţile.“

Şi biblioteca a apărut. Ca prin poveste.

„Îmi place foarte mult lemnul. Am multe obiecte de lemn, parchetul am dorit să fie din lemn masiv. Am amenajat totul singuri iar lucrarea a durat în total 5 luni de zile. Nu mai am ce să modific, poate acesta şi este dezavantajul unei locuinţe în care gândeşti de la început fiecare detaliu.“

Ceaikovski suna senzaţional. Detalii.

Spune că una dintre cele mai dificile părţi a fost alegerea perdelelor.

„Nu am avut cultura perdelelor în niciuna din casele în care am locuit, dar aici nu se putea fără. Am căutat ceva care să completeze clasicul casei. În mod cert, stilul clasic este cel cu care am crescut şi cu care am fost obişnuită.“

Livingul spaţios şi biblioteca din lemn masiv sunt populate de o mulţime de obiecte, unele aduse din călătorii, altele de familie, altele sunt pur şi simplu cumpărate din impuls.

„Eu nu sunt o colecţionară, îmi plac lucrurile care au o semni­ficaţie pentru mine. Cele mai de suflet sunt cele găsite în voiaje cum este acest ou de struţ, îmbrăcat într-un mozaic foarte fin care se realizează manual într-un singur loc în Iordania. Am descoperit un popor care merită să trăiască mai bine decât o face şi un loc care şi-a pus amprenta asupra noastră.“

În 2008, a fost rândul Indiei.

„Am ajuns în India, într-o Indie care era la început de transformare. A fost o experienţă foarte specială. Am avut şansa de a vedea aceste locuri nu ca un turist, am cunoscut India profundă. Ţin minte că am participat la o serbare de sfârşit de semestru şi acolo am văzut câţiva puşti îmbrăcaţi în uniformă care se înscriseseră la un concurs de alergat. Şi-au scos tenişii ca să nu-i strice şi au alergat în picioarele goale pe o zgură din pietricele foarte ascuţite. Nu s-au simţit nedreptăţiti faţă de ceilalţi. Au luat-o ca atare. Am descoperit o atitudine faţă de viaţă pe care nu o mai văzusem nicăieri.“

Timpul nu a mai fost la fel de indulgent pentru că de la un moment dat Mihaela Tyrel de Poix a trebuit să se ocupe de una singură de vinuri, şi de cele din România, şi de cele din Corsica. 

„În ultimii cinci ani cred că am avut două vacanţe. Una a fost în Africa de Sud unde am descoperit vinurile din acea zonă, iar cealaltă a fost anul aceasta în Corsica, alături de toţi copiii familiei.“

Vacanţele au devenit despre vin, iar prezenţa sa robustă se simte peste tot, chiar şi în porii casei din Bucureşti.

„Am vinul în casă şi printr-un mare număr de cărţi despre vin şi istoria lui şi cumva tot ceea ce mă înconjoară este legat de vinuri. Întotdeauna am vin în casă şi nu există o zi în care să nu beau un pahar cu vin. Nu am un spaţiu de depozitare aici, dar la Câmpina avem o pivniţă de vin şi un frigider special «cave a vins». Aici pot spune că am mici stocuri tampon. Păstrez întotdeauna sticle care îmi plac.“

Anul acesta ar putea fi din nou unul care să nască vinuri bune, chiar dacă vremea din ultimii ani a fost la fel de capricioasă ca o femeie frumoasă.

„D-abia a început culesul de zece zile (interviul a avut loc pe 15 septembrie - n.red.). Acumulările de zahăr au fost foarte accelarate la toate soiurile. Nu este neapărat un avantaj dacă nu reuşeşti să adaptezi viteza de cules. Avantajul nostru, ca firmă mică, este că avem o viteză de reacţie foarte bună, ne adaptăm rapid oricăror condiţii. Aurel, enologul nostru de la începuturi, este deţinătorul unei experiente de 25 de ani în zonă. Anul acesta va lucra mai intens. Începem mai devreme culesul în Dealul Mare faţă de Cogealac datorită influenţei Mării Negre în climatul de acolo.“

Culesul poate dura până la opt săptămâni, iar câteodată este oprit pentru a pândi momentul optim. Doar boabele de struguri coapte perfect dau licori de poveste.

„În general merg la vie de 2-3 ori pe săptămână în perioada culesului şi câteodată rămân peste noapte. Perioada de cules începe cu prelevările de struguri, moment foarte important. Strugurii nu se culeg decât atunci când există un raport perfect între zahăr, aciditate şi pH. Noi începem aceste analize din august. Momentul culesului este cea mai importantă decizie pe care o are de luat enologul şi numai el este cel care ia această decizie. Dacă ai întârziat 3 zile poţi să ajungi la un vin care să fi pierdut mult din calităţile sale. Normal că am făcut greşeli, dar cred că niciodată aceleaşi. Nu ai cum să nu faci greşeli, dar esenţial este să înveţi din ele. Experienţa acumulată dă valoare unui enolog şi prin aceasta unei case de vinuri.“

Mihaela Tyrel de Poix se ocupă de mai bine de 20 de ani de vinuri, domeniul care a ajuns acum să o reprezinte fiind dintr-o cu totul şi cu totul altă poveste faţă de pregătirea sa.

„Profesia mea este inginer de telecomenzi feroviare. Tata a fost unul dintre primii ingineri electronişti, iar mama era profesor la Universitate, Facultatea de limbi străine. Nu am avut o pasiune pentru medicină, nu aveam înclinaţie spre arte, dar îmi plăceau matematica şi fizica, aşa că variantele nu erau aşa de multe. Între ofertele de la Politehnică din acele vremuri, mi s-a părut cea mai umană specializare. Când viaţa noastră s-a liberalizat peste noapte, eu aveam doi copii, lucram la RATB şi deodată am avut şansa să mă desprind din rutina vieţii mele profesionale. Mi-am dat seama că voiam să stau cu copiii mei şi puteam să am şi o activitate profesională folosind engleza şi franceza pe care le învăţasem de mică. Astfel am ajuns să lucrez cu diverse firme care veneau în România în căutarea unor oportunităţi de investiţii. Unul dintre aceşti clienţi a fost Guy (contele Guy Tyrel de Poix, cel care ulterior avea să-i devină soţ - n. red.).“

Francezul, care deja era iniţiat în industria vinului având o plantaţie de viţă-de-vie în Corsica, a venit în România după consultarea Enciclopediei Vinurilor a lui Hugh Johnson, ediţia 1974.

„O am încă în bibliotecă. La acel moment era imposibil să ai informaţii despre viticultura românească, drept pentru care Johnson a scris în lucrarea sa că România este în mod cert una din ţările cu cel mai mare potenţial viticol din Europa, dar despre care nu avea deloc informaţii. Acest lucru i-a atras atenţia lui Guy.“

S.E.R.V.E. porneşte astfel de la o investiţie de 500.000 de dolari în 1994, acesta fiind primul pas făcut de un privat în industria locală a vinurilor.

„Mi-am făcut ucenicia în acest «est sălbatic» al vinurilor. Le­gislaţia era în schimbare şi neadaptată epocii moderne. De altfel, legislaţia, fie ea legată de proprietate, fiscalitate sau viticolă, a prezentat cele mai mari provocări şi pericole, dar demersurile noastre au fost o combinaţie de curaj, determinare şi speranţă, încredere, astfel încât am reuşit până la urmă să stabilizăm afacerea. Am creat o echipă care să ne fie alături. Guy avea deja la activ 10 recolte în Corsica, dar nici el nu avea studii de specialitate. Avea însă mult entuziasm şi carismă şi a fost un mentor pentru noi toţi. În 1999 cred că a fost primul an în care am putut spune că suntem pe drumul bun. În anul acela am produs primele 3.500 de sticle de Cuvee Charlotte. Încă mai păstrăm câteva în cramă. L-am rugat pe Aurel să le ascundă ca să «uităm» de ele. Acestea, precum şi recoltele care au urmat, sunt vinurile noastre şcoală, le folosim ca să vedem care este potenţialul vinurilor noastre şi cum evoluează el. Este exact ca la un copil. Îi analizezi anumite calităţi ca să îţi dai seama dacă are sau nu şanse să fie, de exemplu, un bun balerin sau pictor, sau arhitect. Fiecare vin este destinat unei vieţi şi are viaţa lui.“

Au mai fost ani buni, 2002, 2009, 2011, 2013. Au fost ani grei, dar plini de lecţii. 

„Anul 2013 cred că este cel care coincide cu momentul de maturitate pentru noi. Viţa-de-vie poate trăi oricât de mult dacă este îngrijită bine şi exploatată echilibrat. Cu cât este mai bătrână, calitatea fructelor ei creşte exponenţial. Noi plantăm în mod susţinut din ’99. Via începe să poarte amprenta solului, a mediului în care creşte abia după 7 ani de la plantare.“ Şapte ani de acasă.

„Noi deja ne cunoaştem via. Ştim la ce să ne aşteptăm de la fiecare parcelă. Recolta de anul acesta pare până acum a fi mai bună calitativ faţă de cea de anul trecut, în schimb cantităţile vor fi mai mici.“

Niciun an la fel ca altul. Încerci să cunoşti via cât mai bine, dar unele secrete rămân împletite în butuci.

„Via te încarcă cu energie. Consider că este o şansă să am o viaţă cu o ocupaţie atât de interesantă şi variată. Contactul cu natura, sentimentul că nu eşti tu stăpânul fac meseria asta atât de specială. Umilinţa pe care ţi-o induce contactul cu natura, asta este special. De aici vine şi energia. Vinul este viu, iar noi, cei care suntem în preajma lui, avem şansa de a asista în fiecare an la un nou ciclu de viaţă, un nou vin.“

Această energie a schimbat în cei peste 20 de ani omul crescut în Zambaccian sau Aviatorilor, cel care se pregătea să fie inginer de telecomenzi feroviare. Dacă natura este stăpâna meseriei tale, înveţi să-i asculţi semnele când ceilalţi nici măcar nu le văd.

„Observ vremea cu mentalitatea unui agricultor, nu a unui citadin pentru că pentru mine conteaza impactul ei asupra strugurilor. Nu întotdeauna ce ne dorim pentru viaţa la oraş este benefic pentru viticultură. Bine-venita răcoare după o perioadă de caniculă nu este întotdeauna benefică strugurilor, aşa cum sunt nocive şi variaţi­ile mari de temperatură sau excesele de umiditate.“

Dar lecţiile se învaţă, aşa că după 20 de ani S.E.R.V.E. a ajuns pe lista de vinuri în două restaurante Michelin din Belgia, iar călătoria va continua.

„Nu am un vin preferat. Beau vinul adaptat momentului şi stării mele de spirit. Mi s-a întâmplat să nu apreciez cum se cuvine un vin pentru că nu aveam starea potrivită, dar am ştiut să mă bucur de un vin simplu alături de o mâncare nesofisticată. Savoarea vinului ţine şi de starea de spirit a celui care îl consumă, de experienţa momentului, de compania în care eşti când îl savurezi. Orice vin merită atenţie. La fel şi orice om.“

Mushu, căţeluşul, adormise, iar Ceaikovski venea aproape ca o ţesătură moale din zidurile albe, peste oul de struţ din Iordania şi peste cărţile sute, peste fotografiile cu familia, peste plantele din balcon.

„Casa mea este o oază pentru mine.“ Via este energia, iar între ele mereu este vinul.