Într-un articol de prin 2011, BBC scria că dacă ai de ales între Kiev şi Moscova, alegerea logică şi imediată ar fi cea de-a doua, capitala Rusiei fiind mult mai atrăgătoare datorită unei istorii bogate, dar şi unor poveşti - reale sau fictive, cu spioni sau cu ţari - care au transformat-o într-un magnet pentru turişti. Şi totuşi, jurnaliştii britanici optau pentru Kiev. De ce, am aflat şi eu după ce am păşit pe pământ ucrainean.
Nu aş şti să compar cele două capitale dat fiind că la Moscova nu am ajuns încă, dar ce pot spune este că la Kiev am avut uneori senzaţia că sunt în Rusia cea din poveştile citite de mine. Alteori am simţit că păşesc pe arterele din Occident. Kievul este, nu doar geopolitic, ci şi ahitectural, un mix eclectic de Est şi Vest. Deşi are o populaţie de doar trei milioane de oameni, oraşul este de câteva ori mai întins ca Bucureştiul şi cu un centru istoric pe măsură, generos nu doar ca suprafaţă, ci şi ca „ofertă“.
Fondat acum circa 1.200 de ani, oraşul a adunat în „inima“ sa câte ceva din fiecare perioadă pe care a trăit-o. Mai exact, bulevardele largi, cu câte 3-4 benzi pe sens se întrepătrund cu străduţe unde nu au loc două maşini una lângă alta. Clădirile neobaroce convieţuiesc fericite alături de câteva exemple de arhitectură sovietică. Şi printre ele se mai ridică şi câte un zgârie-nor rătăcit. Un oraş care încearcă să păşească spre viitor, fără a-şi uita trecutul. Tocmai de aceea magazinele Zara sau Mango sunt şi ele vecine cu cele de costume tradiţionale ucrainene. Iar pe artera principală a oraşului - bulevardul Khreschatyk - stau aliniate toate, alături de câteva zeci de cafenele şi restaurante. Bulevardul, nu foarte lung, se întinde de la piaţa Besarabsky (un fel de piaţa Obor în miniatură, doar cu mai mult caviar decât caş), până la Piaţa Independenţei (Maidan Nezalezhnosti), cunoscută pentru protestele de amploare ce au avut loc în 2013, dar nu numai. Acest bulevard confirmă - încă o dată - că Kievul este un oraş al contrastelor, mărginit la un capăt de tradiţionala piaţă agroalimentară, iar la celălălt de locul unde oamenii au protestat cu zecile de mii şi chiar sutele de mii în ultimii ani, un loc unde a început să se scrie istoria capitalistă a statului.
Contrastele le vezi la tot pasul în Kiev. The Blue Cup Coffee Shop este votată pe site-ul TripAdvisor ca fiind cea mai bună din oraş. Un loc nou-nouţ, cu cafea de specialitate (cu prăjituri delicioase) şi cu un design modern. Un fel de Origo local. Câteva sute de metri mai departe se găseşte Yaroslava, o cafenea-patiserie deschisă în 1947. Timpul a trecut, dar praful nu s-a aşternut peste acest local care pare a fi găsit secretul tinereţii fără bătrâneţe. Localnicii de toate vârstele vin în weekend aici să guste dintre zecile de tipuri de plăcintă - de la zmeură la rubarbă şi de la brânză dulce la ciuperci asortate perfect cu un pahar de compot sau cu un cappuccino înspumat.
Despre Kiev, mai exact despre centrul istoric al oraşului, mi-a rămas în minte o chestie. Este suficient de compact ca să-l poţi străbate la pas, dar suficient de întins cât să nu te plictiseşti.
În prima zi am bifat aproape 25 de kilometri. Poate şi pentru că am vrut să văd cât mai mult la pas, atmosfera de pe străzi îmbiindu-mă la plimbare. Şi totuşi, timp câteva zeci de minute am coborât şi la metrou, nu de alta dar era trecut pe lista „obiectivelor turistice“, fiind asemănat cu cel din Moscova unde fiecare staţie pare un minimuzeu. Nu pot să spun că m-a impresionat designul de marmură şi mozaic, dar am simţit că mi se taie respiraţia - la propriu - când a fost să cobor în subteran, la staţia Arsenalna, aflată la 105 metri sub pământ (SRL). Este la vârf în topul staţiilor de metrou aflate la cea mai mare adâncime din lume. Se bate doar cu cea din Coreea de Nord. Iar pentru cineva cu rău de înălţime, călătoria către „centrul pământului“ a părut nesfârşită.
Dar la ieşire - indiferent unde ieşi, la ce staţie de metrou - există ceva ce te aşteaptă. O salbă de cupole, care mai de care mai aurite sau mai împodobite. Unele par a fi parte a unui palat. Altele sunt îmbrăcate într-un albastru ciel, iar pe alocuri sunt „aruncate“ stele aurii. Bisericile şi mănăstirile din Kiev, câteva zeci sau poate chiar sute, sunt parte dintr-o poveste. Nu doar că sunt peste tot, ci sunt şi parte integrantă din oraş. Nu degeaba cineva a spus că este un al doilea Ierusalim al orotodoxiei. Kiev Pechersk Lavra este poate cel mai concludent exemplu în acest sens. Un complex monastic care se întinde cât vezi cu ochii. Cu o istorie de circa un mileniu, acest loc este un „must have“ pentru orice călător, indiferent de relaţia sa cu divinitatea sau de modul în care se raportează la religie. Este un loc unde poţi merge şi doar pentru a admira măiestria arhitecţilor şi a pictorilor care au transformat acest vast parc într-un muzeu.
Un alt „muzeu“ în aer liber este şi cartierul Podil, un loc de întâlnire pentru artiştii locali care îşi expun lucrările în aşteptarea unor cumpărători. Lor li se alătură şi comercianţii care vând de toate, de la haine din portul popular la matrioşka şi alte obiecte ce amintesc de perioada sovietică.
Tot de aici, din cartier, mai exact de pe dealul Castelului sau de la Biserica Sf. Andrei se vede cel mai bine oraşul. Iar când apune soarele, în restaurantele din cartier se aud toate limbile din lume.
Un fel de Babilon unde turiştii stau alături de localnici pentru un pahar de horilka, un fel de pălincă în varianta ucraineană. Noroc!
