Travel

Traiul sub cerul liber a devenit o experienţă premium. Cum arată cele mai neobişnuite "hoteluri" ale momentului? Galerie FOTO

18 iun 2018 1390 afişări de Roxana Petrescu
Din aceeaşi categorie

De la plantaţiile cu viţă din Mexic până la rooftop-urile din Bucureşti, toate spaţiile au fost colonizate de nişte structuri albe, sferice, apariţii aproape extraterestre. Nu e necesar săvă temeţi, ci doar să îmbrăţişaţi un nou tip de interacţiune cu natura.

În nordul Spaniei, undeva în parcul natural Bardenas, în peisajul semideşertic se văd 11 buline semitransparente, ca nişte căşti de cosmonaut.

Şirul de construcţii albe, cu o deschidere amplă spre cer şi cu paturi confortabile, imaculate şi ele, te trimit cu gândul spre galaxii îndepărtate. Proiectul este însă cât se poate de pământesc. „Acum trei ani am deschis aceste buline“, spune Carlos Bueno, reprezentantul proiectului hotelier Aire de Bardenas, un concept parcă din alte sfere, care, paradoxal, are scopul de a-i reconecta pe oaspeţii săi chiar cu lumea din care fac parte.

Cele 11 buline sunt de fapt un fel de camere, dotate cu toate cele necesare, în care poţi dormi sub cerul liber, plin de stele, dar cu tot confortul unei amenajări de lux.

„Ideea noastră a fost de a crea un loc unic, un spaţiu care-ţi permite să te întorci la origini. Este important să poţi vedea apusul alături de partenerul tău, să vezi luna şi stelele.  
Mâncarea este proaspăt preparată de noi aici. În plus, hotelul este amplasat într-un loc lipsit de poluare, aproape de cel mai mare deşert din Europa“.

Carlos Bueno spune că ştia de acest loc încă din copilărie, aşa că şi pentru el realizarea proiectului Air de Bardenas este un fel de reconectare cu trecutul. Proiectul a fost deschis în 2007, dar la acel moment era format din 22 de camere. Apoi au venit şi sferele.

„Am folosit materiale simple, reciclabile. Furni zorii de materiale sunt tot din această zonă. Mai mult, hotelul nu are o fundaţie, aşa că dacă peste noapte dispare, nu va lăsa nimic în urmă, nu va strica în vreun fel mediul care-i este gazdă acum.“

Plecând din nordul Spaniei, ajungem tocmai în Mexic, unde coincidenţă sau nu ne întâlnim cu aceleaşi „buline“. De data aceasta, structurile albe prietenoase cu omul, au aterizat în mijlocul unei plantaţii de viţă-de-vie, în Valle de Guadalupe. Numele proiectului este Campera, iar din el fac parte 10 camere în formă de sferă, cu privire nestingherită la cerul înstelat, pat de dimensiuni generoase şi dotări absolut luxoase.

„Valle de Guadalupe este o zonă în care sunt mai bine de 80 de producători de vinuri, aşa că dorinţ a noastră este ca oaspeţii care vin aici să se îndrăgostească de vinul mexican, să viziteze aceste podgorii magice. Mai mult, în interiorul bulinei este un minibar plin de vinuri roşii şi albe făcute din strugurii din Docepiedras, adică din boabele care înconjoară sfera“, explică reprezentanţii Campera Hotel. Ce descriere rotundă, nu?

Revenim în Europa, pe malurile Tamisei din agitata Londră, unde găsim aceeaşi „invazie“ prietenoasă de formaţiuni sferice. Putem să le spunem igluuri, de această dată.

Din toamna anului trecut, barul Coppa Club a redeschis igluurile în care bancherii londonezi pot savura băuturi fine la conversaţii despre criptomonede sau derivate financiare, în timp ce Tower Bridge le ascultă pe toate. Succesul acestei idei a fost atât de mare, încât încă de la începutul lunii aprilie toate locurile din igluurile de la Coppa Club erau deja rezervate.

Ajungem în Bucureşti şi regăsim şirul de igluuri chiar deasupra magazinului Victoria, la  Linea Closer to the moon, unul dintre cele mai populare baruri din Capitală.

Toată iarna, în timp ce afară gradele se tot împuţinau, ingluurile de pe magazinul Victoria erau mereu populate de „pământeni“ dornici de petrecut sub cerul liber, dar cu protecţia de rigoare.

Exemplele de mai sus nu sunt întâmplătoare, „colonizarea“ marilor oraşe sau a deşerturilor cu aceste  apariţii sferice nefiind un moft, ci o necesitate.

„Nu este o tendinţă. Oamenii mereu s-au bucurat de natură, este parte din ADN-ul nostru. Viaţa din marile oraşe poate să ne facă să uităm temporar de această relaţie, dar nevoia noastră de natură va fi mereu acolo“, mai spune Carlos Bueno.

Poate că traiul sub cerul liber nu vă trimite neapărat cu gândul la experienţe premium, dar trebuie să ieşiţi din „bulă“ pentru a accesa noi galaxii. Noi tocmai v-am dat „biletul“.