Şeful comentatorilor politici de la Financial Times, Philip Stephens, şi Paul Donovan, economistul-şef al UBS Wealth Management, au avut un element comun în discursurile lor de joi-seară, de la Gala ZF, chiar dacă unul a vorbit despre politică şi celălalt despre business: că urmează schimbări şi provocări dramatice în perioada următoare.
„Putem spune cu certitudine că ordinea stabilită la sfârşitul Războiului Rece se clatină în jurul nostru. Mult mai puţin clar este cu ce va fi aceasta înlocuită“, a spus Stephens de la Financial Times.
„Dacă în urmă cu câţiva ani viitorul părea liberal, acum începe să apară neliberal. Criza financiară din 2008 a schimbat ideologia Washingtonului, iar veniturile stagnante şi măsurile de austeritate au fertilizat solul pentru protecţionism“, a explicat Stephens.
Paul Donovan de la UBS spune că în business avem de-a face cu cea de-a patra revoluţie industrială.
„Schimbările pe care le vedem au fost numite a patra revoluţie industrială, mişcarea către o economie virtuală, o creştere a folosirii roboticii, inteligenţei artificiale, a economiei de sharing precum cea folosită de Uber sau Airbnb. Când revoluţii se întâmplă, ele schimbă societăţi, cum muncim, unde muncim. Şi această revoluţie va modela ce se întâmplă în Europa în următorii 10 ani“, a spus Donovan.
El a susţinut că vine o fază a capitalului folosit să înlocuiască munca. „Începem să vedem roboţi care vin şi înlocuiesc munca muncitorilor din fabrici, din birouri, şi vine în faţa unui număr mare de joburi. La un anumit nivel, acesta aduce businessurile înapoi în Europa“.
Ziarul Financiar a premiat joi-seară cele mai valoroase 10 companii din România, pe primul loc fiind Hidroelectrica, urmată de Petrom şi Orange.