Eveniment

10% din personalul medical vor avea salariile reduse, dar nimeni nu ştie nimic sigur pentru că nimeni nu a făcut un studiu de impact. ”Cei care administrează sistemul medical nu au competenţele necesare pentru a studia care este modelul optim de compensare a personalului din sistemul medical. Eu nu am auzit să fi făcut o evaluare a performanţelor personalului pe funcţii”

10% din personalul medical vor avea salariile reduse, dar...

Autor: Georgiana Mihalache

19.04.2018, 00:03 612
Dezorganizarea din sistemul de sănătate românesc şi lipsa unor studii care să arate care este impactul creşterilor salariale şi al plafonării sporurilor în cazul tuturor categoriilor de personal medical, cele două subiecte fierbinţi din ultimele zile, au făcut ca pentru medici şi asistenţi salariile să crească, chiar să se dubleze, în timp ce în cazul personalului auxiliar, de la infirmieri până la kinetoterapeuţi, să scadă şi cu 500-600 de lei.

Circa 10% dintre angajaţii din spitale vor avea salarii mai mici, după cum a anunţat ministrul sănătăţii Sorina Pintea, iar angajaţii afectaţi au ieşit deja să protesteze în curtea câtorva spitale din ţară, nemulţumiţi de scăderile salariale.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO