Eveniment

„Abuzurile vor continua să fie făcute imediat după intrarea în insolvenţă“

Foto Victor Ciupuliga

Foto Victor Ciupuliga

Autor: Cristi Moga

07.10.2013, 21:28 1762

Noua lege a insolvenţei care va intra în vigoare de la 25 octombrie scurtează durata maximă a unui plan de reorganizare de la trei ani la un singur an, dar nu vine cu soluţii pentru diminuarea abuzurilor realizate în perioada de observaţie, afirmă Speranţa Munteanu (foto), partener advisory la KPMG.

„Abuzul s-a făcut şi continuă să se facă în perioada de observaţie care poate fi extinsă pe 2-3 ani, timp în care se întâmplă tot felul de lucruri: se fac afaceri suboptimale, nu se plătesc taxele la buget, derulează business într-o manieră neloială faţă de ceilalţi din industria lor care operează normal şi îşi plătesc toate taxele şi impozitele“, a declarat Speranţa Mun­teanu la ZF Live. Forma în care a fost publicat textul noii legi în Monitorul Oficial a ridicat semne de întrebare şi pentru consorţiul care a contribuit la redactarea codului şi condus de PwC, firmă ai cărei reprezentanţi afirmă că „nu cunoaştem motivele ce au determinat aceste modificări“, referindu-se la reducerea termenului de reorganizare şi posibilitatea de a realiza executări silite în timpul procedurii.

Citiţi mai multe pe www.zfcorporate.ro

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 08.10.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO