Eveniment

Accident la un parc de distracţii din Ohio: o persoană a murit, iar alte şapte au fost rănite

Accident la un parc de distracţii din Ohio: o persoană...

Autor: Marian Avram

27.07.2017, 06:39 7998

O persoană a murit şi alte şapte au fost rănite, dintre care trei se află în stare critică, după ce o parte a unui carusel dintr-un parc de distracţii Ohio s-a rupt , informează ABC News.

Incidentul, ce a avut loc la târgul de stat din Ohio, s-a produs din cauza ruperii unei părţi a unui carusel, aruncând mai mulţi oameni şi izbindu-i de ciment.

Mark Hopkins, purtător de cuvânt al Centrului Medical Grant din Columbus a precizat că trei pacienţi se află în stare gravă. El a adăugat că spitalul nu se aşteaptă să fie aduşi noi pacienţi.

Rhonda Burges a participat alături de cei trei copii ai săi la târg, iar unul dintre copiii săi îşi aştepta rândul pentru a urca în carusel.

”O piesă a caruselului s-a desprins, iar cel puţin două persoane au fost aruncate 6 metri în aer, după care au fost izbite de ciment”, a afirmat Rhonda Burges pentru CNN.

John Kasich, guvernatorul statului Ohio a postat un mesaj pe Twitter în care şi-a exprimat tristeţea.

”Am fost foarte întristat de acest accident, de pierderea unei vieţi şi de faptul că oamenii au fost răniţi în timpul unui eveniment organizat de statul Ohio. Gândurile şi rugăciunile noastre se duc către cei afectaţi. Am ordonat o investigaţie în acest sens, iar tot parcul de distracţii va fi închis pâna la efectuarea inspecţiilor de securitate”, a scris Kasich.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO