Eveniment

Adio case cu avans de 5% pentru tot poporul. Doar cei cu venituri mici vor avea acces la Prima casă

100.000 de cereri pentru Prima casă rămân astfel în aer şi nu se ştie ce se va întâmpla în continuare

100.000 de cereri pentru Prima casă rămân astfel în aer şi nu se ştie ce se va întâmpla în continuare

Autor: Mediafax

29.07.2016, 00:05 3143
Ministerul Dezvoltării a lansat în dezbatere publică Strategia Na­ţio­nală a Locuirii, care prevede ca de programul Prima casă să beneficieze doar cei cu venituri mici, locuinţele ANL să nu mai fie vândute, statul să poată subvenţiona chiriile, iar clădirile is­torice nelocuite să fie cumpărate de stat.

100.000 de cereri pentru Prima casă rămân astfel în aer şi nu se ştie ce se va întâmpla în continuare.

Conform strategiei citate, guvernul vrea să oblige dezvoltatorii ca 20% din locuinţele pe care îşi propun să le construiască să aibă un preţ mai mic de 50.000 euro, ca o condiţie de obţinere a autorizaţiilor de construire.

„Acordul de dezvoltare (AD) este un contract încheiat între un dezvoltator pri­vat şi autoritatea locală, bazat pe conceptul unei contraprestaţii. Drept con­­diţie pentru a acorda unui dez­voltator autorizaţia de construire pentru un anumit număr şi tip de locuinţe, a­u­to­ritatea locală impune ca un anumit procent din aceste locuinţe să fie la un preţ redus. AD-urile pot fi utilizate pen­tru a cere dezvoltatorilor din sectorul privat să furnizeze locuinţe sociale; în alte cazuri, se poate solicita doar ca un a­numit procent - de exemplu 20% - să aibă un preţ mai redus decât, de exemplu, 50.000 EUR. În România, este posibil ca aplicarea AD să impună a­nu­mite amendamente de ordin juridic, în special, dar fără a se limita la, Legea lo­cuinţei nr. 114/1996 şi Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie“, este stipulat în do­cu­ment.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO