Adrian Vasilescu, BNR: Când în competiţia pentru performanţă salariul... e ultimul pe listă

10 mai 2017 Autor: Adrian Vasilescu

Pentru salarii mai mari e nevoie de bani… Dar înainte de bani, e nevoie de gândire vie, modernă, descătuşată de povara trecutului. Dacă vrem ca râvnitul tandem eficienţă tehnică - eficienţă economică să nu mai fie o pasăre rară. Problemă complicată. O rezolvăm – vor veni bani pentru creşteri salariale. Numai că eficienţa este un produs scump. Con­cu­renţa îi împinge pe fabricanţi să plă­tească acest preţ… neavând altă cale ca să poată suporta costul forţei de muncă.

O lecţie practică de cultură financiară, undeva pe planetă, într-o mare fabrică de automobile. N-o numesc, fiindcă întâlnim mărcile produse şi în magazinele noastre. L-am întrebat pe managerul care mă însoţea: „Cât vă costă forţa de muncă?” A răspuns privind semnificativ către cei de faţă: „Enorm!”...

În mapele managerilor tocmai ajunsese rezultatul unei cercetări sociologice. O singură întrebare: „Ce vă leagă de compania în care lucraţi?“. Şi câteva mii de răspunsuri, din care a fost alcătuit un clasament ce poate trezi nedumeriri la prima vedere. Iată topul: 1) stabilitatea locului de muncă; 2) şansa afirmării profesionale bazate pe o dreaptă apreciere; 3) calitatea microclimatului; 4) prestigiul firmei; 5) salariul primit.

Salariul – ultimul clasat? Se poate desprinde concluzia, deci, că salariaţii de aici ar putea fi mai puţin interesaţi de plata muncii lor? Şi dacă este aşa, mai poate fi vorba despre un preţ enorm al forţei de muncă? Sau concernul în care mă aflam nu este un caz tipic?! Mi se răspunde că este un caz tipic. Specialiştii de aici în psihologia performanţei susţin însă că plata muncii devine un concept tot mai complex.

Cuvântul-cheie: concurenţa. Managerii, specialiştii şi lucrătorii circulă în căutare de angajamente avantajoase. Forţa de muncă se mişcă, iar firmele sunt antrenate în cea mai amplă vânătoare de creiere din toate timpurile. Cine vrea să aibă oameni buni oferă cele mai bune condiţii. Bineînţeles, firma introduce un criteriu concurenţial în avantajul ei: cine nu-şi îmbunătăţeşte continuu perfor­manţa sau este depăşit la un moment dat îşi pierde locul de muncă. Este unicul criteriu în avantajul firmei. Toate celelalte sunt exclusiv în avantajul sala­ria­ţilor. Începând cu prima poziţie din cla­sa­ment: stabilitatea locurilor de muncă.

Sună anacronic? Nu cumva e un criteriu în contradicţie cu nevoia de flexibilitate a pieţei muncii? Aparent, da. În realitate, stabilitatea locurilor de muncă implică păstrarea companiei, ani la rând, în topul performanţelor tehnice şi economice. Iar garantarea acestei stabilităţi impune investiţii mari. Şi, desigur, costisitoare.

Poziţia a doua – şansa afirmării profesionale bazate pe o dreaptă apreciere. La fel de costisitoare. Firma nu poate îngheţa în scheme rigide fără să-şi asume un risc enorm: fuga oamenilor capabili. Spre a-şi menţine performerii, adoptă o nouă strategie de personal: dacă înainte erau căutaţi oamenii pentru locurile existente, acum se creează mai întâi locuri şi ierarhii pentru oamenii pe care firma îi are şi nu vrea să-i piardă. Desigur, plătind.

Poziţia a treia – calitatea microcli­ma­tului. Ceea ce pune în ecuaţie un alt tip de investiţii. Vopsirea maşinilor în culori vii şi odihnitoare, atenuarea zgomotelor, instalarea de automate cu cafele şi preparate culinare tentante, înfiinţarea de creşe şi grădiniţe pentru copiii salariaţilor sunt deja lucruri banale, pe care le au aproape toate marile com­panii profitabile. Acum se dă o bă­tălie nouă, roboţii preiau muncile gre­le, între maşini apar spaţii verzi, se ame­najează veritabile grădini în hale de producţie, cu plante exotice şi căderi de apă, se cheltuiesc bani mulţi pentru ca sala­riaţii să se simtă bine. Firma plăteşte confortul.

Poziţia a patra – prestigiul firmei. Când un salariat spune „Lucrez la firma X”, mândria lui este asociată cu performanţe care fac ocolul lumii.

La coadă, salariul vine să individualizeze plata pentru performanţă şi să stabilească preţul final al forţei de muncă. Enorm, într-adevăr.

Asta-i lumea în care trăim. Eficienţa e scumpă. De unde sunt scoşi bani noi, ca să fie plătită? Dintr-un cerc virtuos, care să se învârtească fără încetare. Întâi şi întâi, produse competitive. Din vânzarea lor – bani pentru eficienţă. Apoi, bani pentru confortul lucrătorilor, inclusiv pentru salarii, făcuţi din eficienţa muncii. Şi alţi bani pentru eficienţă scoşi prin stimularea forţei de muncă.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 10.05.2017

 
Cuvinte cheie:
vasilescu
, bnr
, salarii
, bani
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide