Când luni, 11 august, Statistica a comunicat datele privind mişcarea preţurilor în luna iulie 2014, era limpede că se făcuse încă un pas înainte în consolidarea noii tendinţe în dinamica inflaţiei. De fapt, a tendinţei de dezinflaţie. Rata anuală de 8,41 la sută, din mai 2011, era deja trecut. Era istorie. Din mai 2014, inflaţia a coborât sub 1 la sută.
Ce procese s-au petrecut de fapt? În primul rând, s-a ieftinit mâncarea. Mărfuri care ani la rând au perturbat dinamica preţurilor cu scumpiri explozive, deseori cu rate între 20 şi 25 la sută, cum sunt fasolea, cartofii, fructele proaspete, citricele, uleiul comestibil şi multe altele, se vând acum cu preţuri în scădere. Apoi, a fost temperată creşterea preţurilor sau a tarifelor la mărfuri nealimentare şi la servicii.
E cert însă, nu vom rămâne cu inflaţie sub 1 la sută. Chiar prognoza Băncii Naţionale, prezentată recent, prevede rate de plus 2,2 la sută la sfârşitul acestui an şi de 3 la sută la finele anului 2015. Dar aceste mişcări, ambele în limitele coridorului de variaţie în cadrul strategiei de ţintire a inflaţiei, nu indică nicidecum schimbarea tendinţei de dezinflaţie. Dimpotrivă, consolidează această tendinţă. Sigur, vor fi şi creşteri efective. De exemplu, revenirea volatilităţii preţurilor la legume şi fructe. Dar şi cauze statistice, între care epuizarea efectelor reducerii cotei TVA la produsele de panificaţie. Sau influenţa celor trei luni de rate negative din a doua parte a anului 2013 (0,20 la sută în august, 0,57 în septembrie şi 0,01 în noiembrie, toate cu semnul minus) ce vor duce la un plus de inflaţie fără creşteri de preţuri. Vor fi efecte pur statistice, reieşite din calcule.
Ca să fie mai clar, imaginaţi-vă că aveţi în faţă trei ecrane. şi că toate trei redau filmul preţurilor în primul semestru din 2014 şi al anticipărilor pentru semestrul al doilea din 2014 şi pentru anul 2015, cu notele specifice. Vom vedea cum doar câteva preţuri au urcat; cele mai multe au bătut pasul pe loc, iar altele, tot multe, au coborât. Voi mai nota că fiecare ecran este destinat mişcării preţurilor pe câte un mare segment al pieţei: primul – al mărfurilor alimentare; al doilea – al mărfurilor nealimentare; al treilea – al tarifelor serviciilor. Toate cele trei ecrane, laolaltă, alcătuind tabloul inflaţiei. Două categorii de cifre (din cele înscrise în acest tablou) au importanţă în calculul inflaţiei: 1) ponderea şi 2) rata de creştere. Ponderea, exprimată printr-un număr de puncte, ne arată cât cântăreşte partea în raport cu întregul; sau cât reprezintă un detaliu (un anume indicator sintetic, să spunem „ouă“) în întregul tablou. Exemplul dat nu l-am ales la întâmplare. În iulie, s-au scumpit ouăle şi mierea de albine. Cum însă ambele poziţii au ponderi relativ mici (73 de puncte la ouă şi 18 puncte la mierea de albine) influenţa asupra creşterii generale a preţurilor (asupra inflaţiei, deci) este de asemenea relativ mică. S-a ieftinit în schimb combustibilul, a cărui pondere de 829 de puncte, cea mai mare din întregul tablou, a tras în jos media generală a inflaţiei. După ce s-a tras linie, a reieşit o rată a inflaţiei de sub 1 la sută.
Acum dezinflaţia nu mai este ameninţată decât dintr-o singură direcţie: cea a câştigurilor din muncă… fără muncă. Dacă, adevărul preţurilor va fi dublat de un sistem de pieţe libere, integrate, structurate pe principiul vaselor comunicante, acest pericol va putea fi atenuat. Pentru că preţurile vor primi fără încetare semnale de la cursul valutar, de la dobânzile bancare de la cotele titlurilor de valoare şi, în general, de la toţi indicatorii economici semnificativi şi în consecinţă vor ezita s-o ia razna. Ar fi calea sigură pentru corelaţia obligatorie între adevărul preţurilor şi adevărul costurilor activităţii productive. Şi pentru o creştere economică sănătoasă.
Ce ne-ar aduce o astfel de creştere? Scăderea în continuare a dobânzilor. Până unde? Asta numai timpul şi piaţa ar putea să o ştie.
