Eveniment

Adrian Vasilescu, BNR: Cum umblă vorba

Adrian Vasilescu, BNR: Cum umblă vorba

Autor: Adrian Vasilescu

11.05.2016, 00:02 1172

O bună parte a societăţii româneşti – o masă critică, pot spune, fără să greşesc – înţelege adevărul că rata de schimb valutar o stabileşte piaţa. Şi atunci, cum e posibil ca un parlamentar să dea tonul şi numeroase voci din spaţiul public să i se alăture, purtând vorba că Banca Naţională ar fi manipulat rata de schimb la sfârşitul lui aprilie şi începutul lui mai? De ce ar fi făcut-o? Spun ei: ca să probeze că… legea „dării în plată“ produce derapaje în economie!

Într-adevăr, leul s-a depreciat timp de câteva zile, în raport cu euro. Probabil că sub impulsul şocului produs de promulgarea legii „dării în plată“. Apoi, a început să se aprecieze uşor. Dovadă că mecanismele pieţei valutare, bine reglate, au făcut ca şocul să fie absorbit.

Se vede însă că unora dintre cei care, autointitulându-se formatori de opinii, s-au grăbit să dea lecţii Băncii Naţionale, le-au rămas ceasurile în urmă. Ei nu înţeleg că au trecut deja anii când rata de schimb, calculată şi comunicată de Banca Naţională, provoca nervi şi provoca emoţii. Chiar şi în plină fază de avânt a ciclului economic plecat la drum în 2000, o depreciere de câţiva bani a monedei noastre făcea vâlvă. Pentru că rata leu-euro se mişca asemenea dinţilor de ferăstrău: urca şi cobora fără încetare. În 2010, de exemplu, în prima luni de după creşterea TVA, piaţa valutară şi-a dezvăluit semnificativ gustul pentru imprevizibil, surprinzându-i pe mulţi operatori şi pe mulţi analişti. Efectul pendulului a funcţionat însă, aşa că după câteva zile euro a început să piardă din punctele câştigate. Totuşi, unii prezicători au continuat să bată toba anticipând viitoare deprecieri ale leului.

Scenariul de atunci se repetă acum, de câteva zile în spaţiul public făcându-se auzite voci ale celor care încă nu şi-au potrivit ceasurile la ora actuală. Unii cer ca BNR să intervină să oprească mişcarea cursului. Alţii învinuiesc BNR că a manipulat cursul. Cum s-o fi făcut? Vânzând valută? Hai să fim serioşi!

Era timpul ca toţi cei care, în aceste zile, poartă vorbe despre mişcarea cursului să fi înţeles deja că nu piaţa trebuie să-şi ajusteze deciziile în raport cu diversitatea intereselor participanţilor la schimbul valutar; ci invers, cumpărătorii şi vânzătorii de valută ajung la competitivitate numai în măsura în care sunt atenţi la semnalele pieţei, le interpretează corect şi aplică un management performant. Acum, în condiţii de normalitate, participanţii la schimbul valutar au fie şansa de a se adapta deciziilor pieţei sau chiar de a le influenţa, fie neşansa de a pierde partida. Iar cei care pierd partida ţipă cât pot de tare că Banca Naţională ar trebui să intervină pe piaţa valutară şi să schimbe direcţia cursului.

Au fost momente, în aceşti 25 de ani de când România a redeschis piaţa valutară, în care dacă Banca Naţională n-ar fi intervenit pe piaţă, prin vânzări ori cumpărări de valută, ce s-au dovedit a fi bine dozate şi eficient realizate, cursul de schimb s-ar fi dezechilibrat grav. Moneda naţională s-ar fi prăbuşit şi ar fi declanşat panică. În toate aceste împrejurări, BNR a găsit soluţia optimă, ce a fost pusă în aplicare cu artă şi cu pricepere: deprecierea sau aprecierea controlată a leului. După cum au cerut vremurile.

Istoria acestor ani e martoră. Au fost găsite mereu mijloacele optime pentru a se asigura stabilitatea pieţelor monetară şi valutară. Totodată, s-a dovedit continuu că aceste pieţe sofisticate pot să meargă bine în România, într-o ţară în care nu merg bine unele dintre pieţele vechi de când lumea. Dar că niciodată intervenţiile BNR nu au fost împotriva mersului firesc al lucrurilor.

De ce şi-ar încălca Banca Naţională tocmai acum bunele obiceiuri?!

Magia pieţei valutare îşi trage seva din caracterul anticipativ al celor mai multe dintre decizii. Posibilitatea anticipării unui curs bun, lansarea în operaţiuni menite să aducă profit din diferenţe favorabile de cursuri, care flotează de la o zi la alta sau de mai multe ori în timpul unei singure zile, antrenează în mod firesc dezbateri fascinante. Cu o condiţie însă: să înţelegem şi să ne obişnuim cu o realitate inedită, aceea că rata de schimb valutar o stabileşte piaţa ţinând seama de condiţiile interne şi externe dintr-un moment ori altul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO