Adrian Vasilescu, BNR: În jurul Băncii Naţionale explodează nervi şi se ţes intrigi

4 mai 2018 Ziarul Financiar

O fi Banca Naţională a României Bătrâna Doamnă a pieţei financiare, o instituţie cu 138 de ani de istorie, împliniţi luna trecută, a 16-a născută între băncile centrale din toată lumea! Dar tocmai vârsta, înaintată, şi vremurile, mai toate dramatice, pe care le-a înfruntat în aceşti 138 de ani au făcut să se adune în fiinţa acestei venerabile instituţii atâtea cunoştinţe, atâta experienţă şi atâta tărie de caracter încât să fie în stare să facă faţă cu succes celor mai grele încercări! Şi au fost multe astfel de încercări! Cum multe sunt şi acum!

În anii Primului Război Mondial, când ţări din linia întâi, ca Marea Britanie şi Franţa, nu s-au putut finanţa singure şi s-au împrumutat de la Statele Unite, România a avut un singur finanţator important: Banca Naţională – atunci o instituţie cu capital privat. Iar după război, în 1918, când visul Marii Uniri a devenit realitate, Banca Naţională şi-a asumat primul rol în unificarea monetară şi economică a României Mari.

În Al Doilea Război Mondial, Banca Naţională a fost strategul plăţilor în aur pentru petrolul, grânele şi alte bunuri pe care Germania le importa din România. BNR a adunat atunci, în tezaur, cea mai mare cantitate de aur de care a dispus vreodată: 240 de tone. Iar la sfârşitul războiului, când această cantitate de aur era în pericol, a găsit forţa, mijloacele şi sprijinul să adăpostească tezaurul în munţi – la mănăstirea Tismana.

După decembrie 1989, în noile împrejurări istorice, a salvat ţara de o hiperinflaţie iminentă; a consolidat sistemul bancar; a făcut să funcţioneze (de fapt să funcţioneze bine) piaţa monetară şi piaţa valutară; a unificat cursurile de schimb valutar; a denominat leul şi i-a asigurat convertibilitatea totală într-un efort neîntrerupt de 15 ani – din 1991 până în 2006; a păstrat intact sistemul bancar în vremea crizei şi, mai mult, în timp ce numeroase ţări dezvoltate au umblat la bugete şi au salvat bănci cu bani din taxele plătite de contribuabili, în România nimeni nu a plătit nici măcar un singur leu pentru ca băncile să rămână în picioare. Au rămas în picioare toate băncile datorită politicilor monetare, valutare, de supraveghere şi de reglementare ale Băncii Naţionale.

Revenind acum la zi, am purtat recent un dialog cu un tânăr jurnalist, la un post de televiziune, care gândeşte – şi nu e nicidecum singurul – că Banca Naţională, supusă constant testului unor tensiuni publice, a devenit un vas sub presiune. I-am sugerat să reţină câteva idei contrare acestei viziuni, pe care le-am şi argumentat. I-am propus să reţină: 1)  Banca Naţională – indiferent de felul în care se conturează percepţia publică – are date să nu se simtă ca fiind un vas sub presiune şi nici în pericol să fie doborâtă de astfel de presiuni;  2) BNR este o instituţie care are şi un scut foarte puternic în faţă: legea! În aceste condiţii, cu presiuni sau fără presiuni, Banca Naţională nu are cum să fie placată în îndeplinirea atribuţiilor pe care tot legea i le stabileşte. Fiind însă totodată atentă la ce se întâmplă şi ce se spune în spaţiul public. Iar în acest spaţiu explodează nervi şi se ţes intrigi. Desigur, şi din cauza strădaniilor unor cercuri, care au sprijin mediatic, decise să creeze tensiuni între Banca Naţională şi unele autorităţi ale statului; chiar între Banca Naţională şi guvern. Cum am spus mai sus, Bătrâna Doamnă a pieţei financiare are toate datele care să-i asigure rezistenţa în faţa acestor presiuni. Plus legea, ce-i este scut. Această realitate o resimt şi o analizez de 22 de ani, de când lucrez la Banca Naţională. Pentru că niciodată nu a fost altfel. Ceea ce nu înseamnă că starea de tensiune ar trebui naturalizată.

Pentru un observator atent şi cu spirit analitic al spaţiului public, e limpede că teme ca inflaţia, dobânzile, cursul de schimb sunt de fapt pretexte pe care cercurile mai sus amintite le folosesc ca să creeze o presiune politică pe Banca Naţională. În spaţiul public, a fost reactivată teoria jocurilor. Sunt câţiva jucători care se visează deja guvernatori ai Băncii Naţionale. Ei fac calcule probabilistice şi au devenit, acum, nerăbdători, ar vrea ca momentul acesta să se întâmple, dacă se poate, până la toamnă. Ei sunt cei care alimentează cu preponderenţă acest fals război.

Banca Naţională nu face însă arbitraj politic. A spus dintotdeauna, şi acesta este adevărul, că lucrează, de fapt colaborează cu guvernul pe care îl dă ţara. Banca Naţională nu stabileşte ce guvern vine în Palatul Victoria. Dar asigură stabilitatea financiară a ţării şi asigură şi un nivel al inflaţiei care să nu se ducă până în cer, aşa cum au fost şi sunt tendinţele. Şi aşa asigură, până la urmă, terenul pe care guvernul poate să-şi facă programul şi nu există un mai mare sprijin pe care guvernul îl poate primi.

Totodată, Banca Naţională pune preţ şi pe dialog. Iar dialogul trebuie să fie de multe ori public. Inclusiv dialogul guvern-BNR! Pentru că, la urma urmei, din conversaţii publice iese adevărul – adevăr pe care trebuie să-l cunoască şi publicul. 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 04.05.2018

 
Cuvinte cheie:
Adrian Vasilescu
, BNR
, Banca Naţională
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide