Eveniment

Adrian Vasilescu, BNR: Ce am învăţat şi ce nu am învăţat la şcoala inflaţiei. Una dintre greşelile fundamentale de după decembrie ’89 a fost liberalizarea consumului înaintea liberalizării producţiei şi a liberalizării preţurilor

Adrian Vasilescu, BNR: Ce am învăţat şi ce nu am...
30.03.2017, 00:07 1071

Dar vrem, într-adevăr? Emoţional – da! Raţional – nu! Să vrei raţional înseamnă să faci.

În decembrie ’89, bunăoară, deîndată ce au tăcut armele… s-au dezlănţuit visele. Populaţia a început să năzuiască la o bunăstare imposibilă în condiţiile României acelui timp.

Dar viaţa n-a curs ca în vise, ci pe făgaşul ei real. Aşa că ne-am ales, pentru mulţi ani, cu inflaţie, cu şomaj şi cu scăderea nivelului de trai în loc de bunăstare. Toate aceste fenomene au devenit, concomitent, şcoli dure la care populaţia a început să înveţe alfabetul economiei de piaţă.

Timp de mai puţin de un an, de la 1 ianuarie la 31 octombrie 1990, a dăinuit iluzia unui început de bunăstare. De la 1 noiembrie 1990 însă, în condiţiile trecerii la liberalizarea preţurilor fără alte reforme, viaţa s-a scumpit continuu. Gospodăriile au primit tot mai mulţi bani, din salarii şi din pensii, dar cu ei n-au putut să cumpere mai multe mărfuri. Dimpotrivă, au cumpărat mai puţine. Inflaţia ridicase o barieră în calea consumului.

Inflaţia creşte mai ales atunci când se împuţinează oferta de bunuri fizice şi de servicii. Lecţia asta s-a dovedit greu de învăţat. Şi de aplicat. Dacă pe piaţă ar fi fost mai multe bunuri fizice, mai multe servicii, mai multă muncă performantă, în ţară ar fi fost mai puţină inflaţie. Dar oferta continua să fie sub nivelul cererii de consum. Era, deci, inflaţionistă.

Lovită de inflaţie, populaţia a dat uitării cozile de la magazinele alimentare, frigul din case, duminicile lucrătoare, salariile amputate de dinainte de decembrie ’89. Răul de-atunci era doar o amintire, tot mai mult estompată. Răul din anii ’90 era istorie trăită. An de an, începând din noiembrie 1990, banii consumatorilor au fost aspiraţi de inflaţie. Preţurile în creştere au avut rolul de a restabili echilibrul între cererea mare şi oferta modestă. Pentru un timp. Apoi totul a fost luat de la capăt: alţi bani fără muncă, o cerere mai mare în raport cu aceeaşi ofertă restrânsă, ducând la o inflaţie şi mai mare. Şi astfel, cu exces de bani neacoperiţi cu muncă performantă, cu explozii inflaţioniste, dar fără produse competitive, care să fie căutate pe piaţa internă şi la export, cu „vânzări“  cu plata amânată la nesfârşit, care întreţineau iluzia că întreprinderile în cauză… au piaţă, cu blocajul financiar, Marea Speranţă a cedat locul Marii Descurajări.

Cum se ajunsese aici? S-au făcut, atunci, multe erori. Unele din obişnuinţa de a sfida legităţile economice formată în timpul planificării centralizate. Altele, din neînţelegerea mecanismelor economiei de piaţă, firească în acei ani de început de nouă istorie. Când au apărut primele tendinţe de liberalizare economică, imediat au explodat consumurile… fără să fi fost asigurată baza consumului: oferta de bunuri şi servicii, plus veniturile, plus un raport normal între pofta de consum şi pofta de muncă performantă.

Acum ştim că una dintre greşelile fundamentale de după decembrie ’89 a fost liberalizarea consumului înaintea liberalizării producţiei şi a liberalizării preţurilor. Pentru că speranţa a fost atunci exagerată. Speranţa că într-un an, cel mult doi, economia românească va ieşi din criză. N-a ieşit. Dimpotrivă, mai rău s-a înfundat.

Iraţionalitatea a devenit evidentă mai ales după desfiinţarea... raţiilor. Mulţi nu-şi mai amintesc sau habar n-au că în anii 1980 au fost introduse cartele la o serie de bunuri alimentare. Aşa că, în condiţiile liberalizării consumului, ne-am trezit că decalajul dramatic între puterea noastră de cumpărare şi posibilităţile industriei româneşti de a acoperi piaţa cu bunuri de consum s-a accentuat. Iar autonomia acordată întreprinderilor mai mult i-a speriat pe directori şi pe salariaţi. Se protesta că „guvernul îşi ia mâinile de pe întreprinderi“.

Rezultatul: bunăstarea aşteptată întârzia. Acum, e mai mult decât necesar să privim înapoi. Şi să înţelegem cum a fost începutul. Ca să vedem mai bine înainte.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO