Eveniment

Ambasadorul Japoniei la Bucureşti: Am cerut Guvernului măsuri pentru securitatea din aeroport

Am cerut Guvernului măsuri pentru securitatea din aeroport ca incidentele nefericite să fie prevenite, iar relaţiile româno-japoneze să nu fie afectate

Autor: Mirabela Tiron

31.08.2012, 00:06 1413

Natsuo Amemiya, amba­sa­dorul Ja­po­niei în Ro­mâ­nia, a declarat ieri pen­tru Ziarul Financiar că rela­ţiile ro­mâno-ja­po­ne­ze ar putea fi afec­ta­te dacă in­cidente precum cel cu uciderea tinerei ja­po­ne­ze de la aeroportul Oto­peni se vor mai întâmpla şi că aeroportul trebuie să ia măsuri pen­tru îmbunătăţirea securităţii.

"(...)Chiar am cerut Guvernului să ia măsuri cu privire la securitatea din aeroport pentru ca astfel de incidente ne­fericite să fie prevenite pe viitor, iar re­laţiile româno-japoneze să nu fie afec­tate", a spus el. Ambasadorul Japo­ni­ei în Ro­mâ­nia a mai precizat că şi cei ca­re călătoresc ar tre­bui să fie mai precauţi.

România a fost vizitată în 2010 de puţin peste 12.000 de turişti japonezi, potrivit Ambasadei Ja­po­niei la Bucu­reşti. Oficialii ambasadei au mai trans­mis că în România locuiesc 326 de japo­nezi, în timp ce în Japonia sunt 2.000 de ro­mâni, potrivit ultimelor date disponibile.

După incidentul care a avut loc pe 15 august, Ministerul Transporturilor nu a transmis nicio măsură pentru îmbu­nătăţirea securităţii din aeroport şi nu a comentat în niciun fel cazul japo­nezei, deşi situaţia tragică a fost cau­zată şi pe fondul unei informări defi­citare din interiorul aeroportului (nici mă­car un birou de informaţii pentru turişti nu există) şi al lipsei de intervenţie a autorităţilor.

"Nu pot spune cine se face vinovat de acest incident, dar aeroportul ar trebui să îmbunătăţească securitatea. Chiar am cerut Guvernului să ia măsuri cu privire la securitatea din aeroport pentru ca astfel de incidente nefericite să fie prevenite pe viitor, iar relaţiile româno-japoneze să nu fie afectate", a răspuns el. Ambasadorul Japoniei în România a mai spus că şi cei care călătoresc ar trebui să fie mai precauţi.

România a fost vizitată în 2010 de puţin peste 12.000 de turişti japonezi, potrivit Ambasadei Japoniei la Bucureşt. Oficialii ambasadei au mai transmis că în România locuiesc 326 de japonezi, în timp ce în Japonia sunt 2.000 de români, potrivit ultimelor date disponibile.

Valoarea schimburilor comerciale româno-japoneze s-a ridicat anul trecut la circa 430 de milioane de euro (importuri de 260 de milioane de euro, restul exporturi), potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică.

În cazul morţii studentei japoneze de 20 de ani, care ajun­sese pe 15 august pe aeroportul Henri Coandă (Otopeni) în România, urmând să predea cursuri de japoneză în Craiova, este suspectat tânărul care a acostat-o din aeroport pentru a o duce la un taxi. Acesta era cercetat în mai multe dosare de viol.

Studenta japoneză venise în România prin organizaţia studenţează AIESEC Japonia. La sosire nu era aşteptată de reprezentanţii organizaţiei gazdă.

"Ambasada (...) doreşte să se implice mai mult în menţinerea siguranţei şi liniştea cetăţenilor japonezi care locuiesc sau vizitează România şi consideră că trebuie îmbunătăţite condiţiile din cadrul aeroporturilor astfel încât străinii veniţi pentru prima dată să fie în siguranţă. Autorităţile competente trebuie să ia urgent măsuri necesare pentru ca un asfel de incident să nu se mai repete pe viitor", potrivit lui Yoshihiro Katayama, şeful adjunct al misiunii diplomatice japoneze, al cărui răspuns a fost transmis de Ambasada Japoniei către ZF. Potrivit lui Yoshihiro Katayama, organizaţiile gazdă implicate în astfel de schimburi de experienţă (în acest caz este vorba de AIESEC) ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru primirea în siguranţă a oaspeţilor. Organizaţia gazdă nu a întâmpinat-o pe tânăra venită pentru prima dată în România.

"Fiind îngrijorată, Yurika (studenta japoneza ucisă -n. red.) le-a cerut explicit în mesajele ei să fie aşteptată la aeroport, dar aceştia i-au dat doar indicaţii vagi despre cum să ajungă cu un tren de noapte în Craiova. Din păcate, această neglijenţă a avut urmări tragice", a spus el.

AIESEC România nu a transmis niciun răspuns la solicitarea ZF cu privire la acest caz.

Direcţia de comunicare a aeroportului Henri Coandă a transmis către ZF că administraţia Companiei Naţionale de Aeroporturi Bucureşti (CNAB) nu are nicio competenţă legală pe linia prevenirii si combaterii activităţilor de taximetrie ile­gală, cărăuşie ilegală, violurilor, cri­melor, tâlhăriilor sau altor in­fracţiuni din aceste categorii. "CNAB nu se poate substitui instituţiilor abilitate cu atribuţii legale în acest sens."

Direcţia de comunicare a aeroportului a mai transmis că CNAB asigură măsurile de securitate aeroportuară pentru prevenirea unor acte produse în mod ilicit şi cu intenţie precum capturarea unei aeronave la sol, deturnarea unei aeronave la sol, comunicarea de informaţii false, menită să pună în pericol siguranţa unei aeronave în zbor sau la sol, a pasagerilor, a personalului şi publicului.

Cornel Poteraşu, directorul general al Companiei Naţionale de Aeroporturi Bucureşti, apare în declaraţia de avere, cu un salariu de bază de 3.740 de lei pe lună, (venitul anual nu apare, el fiind la conducerea companiei de câteva săptămâni), în timp ce directorul general adjunct, Gabriel Ţara, are un venit anual de 181.456 de lei (15.121 lei pe lună - potrivit calculelor ZF).

Ovidiu Toşa, şeful securităţii aeroportuare şi structurii de securitate de la Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti, are un venit anual de 144.376 lei (12.031 lei pe lună), potrivit declaraţiei de avere de pe site-ul aeroportului şi calculelor ZF.

Cristian Alexe, directorul de siguranţă aeronautică, are un venit anual de 114.156 de lei (9.513 lei pe lună), arată aceeaşi sursă.

"Responsabilitatea aplicării măsurilor de menţinere a ordinii şi liniştii publice, a siguranţei cetăţeanului, de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional şi de identificare şi contracarare a acţiunii elementelor care atentează la viaţa, libertatea, sănătatea şi integritatea persoanelor, a proprietăţii private şi publice, precum şi a altor interese legitime ale comunităţii revine instituţiilor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (Poliţia Transporturi Aeriene, Poliţia de Frontieră, Jandarmeria Română)", potrivit oficialilor de la direcţia de comunicare a aeroportului.

Ei au mai transmis că operatorul de aeroport a iniţiat în mod repetat de­mersuri către reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor în vederea intensificării, de către Serviciul Poliţie Transporturi Aeriene, a eforturilor care să conducă la prevenirea şi eradicarea unor activităţi de tipul taximetrie, cărăuşie neautorizată, ilegală.

Direcţia de comunicare a aeroportului a mai transmis că din ianuarie anul trecut până în august anul acesta la Otopeni au fost constatate 8 cazuri în care taximetrişti autorizaţi au înregistrat o astfel de abatere de la prevederile regulamentului Otopeni şi aceştia au fost sancţionaţi prin reţinerea permiselor de acces. Aeroportul a emis 747 permise de identificare şi acces pentru taximetriştii autorizaţi.

Astăzi la sediul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii are loc loc o întâlnire pe tema situaţiei existente la Aeroportul Internaţional Henri Coandă, în care vor fi abordate subiecte precum clarificarea şi stabilirea obligaţiilor tuturor părţilor implicate în asigurarea securităţii personalului şi pasagerilor în perimetrul aeroportuar, îmbunătăţirea măsurilor privind siguranţa pasagerilor, cât şi implementarea unor măsuri eficiente pentru prevenirea săvârşirii infracţiunilor în acelaşi perimetru.

La întâlnire participă Valentin Preda, secretar de stat la Ministerul Transporturilor, Doru Dumitrescu, subsecretar de stat din Ministerul Administraţiei şi Internelor, reprezentanţi ai Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Inspectoratului General al Poliţiei Române, Jandarmeriei Române, Poliţiei de Frontieră, Serviciului Român de Informaţii, SC Romprest Security SRL, dar şi reprezentanţi ai asociaţiilor de taximetrie (Asociaţia Camera Naţională a Taximetriştilor din România, Asociaţia Naţională a Operatorilor de Taxi din Bucureşti).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO