Eveniment

AmCham cere prelungirea perioadei de consultări pentru legislaţia achiziţiilor publice

AmCham cere prelungirea perioadei de consultări pentru...

Autor: Marius Oncu

31.07.2015, 00:00 204

Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice au publicat online, în urmă cu aproximativ o săptămână, la secţiunea Transparenţă Decizională, proiectul de lege privind achiziţiile publice clasice şi cel privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică şi a contractelor de concesiune şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, comunicând pentru consultări publice un termen de doar zece zile, care expiră la 1 august.

"Cele două propuneri sunt primele din pachetul de patru noi legi ce vor înlocui actualul cadru legislativ, cu aplicabilitate din 2016. AmCham România apreciază efortul grupului de lucru de la nivelul Guvernului României însărcinat cu transpunerea noilor reglementări europene în legislaţia naţională şi urmăreşte cu deosebit interes progresul acestui demers. În acelaşi timp, date fiind importanţa şi complexitatea temelor în discutie, în vederea obţinerii unor răspunsuri cât mai concludente în cadrul consultării publice şi în scopul formulării unor opinii/sugestii fundamentate şi cât mai adaptate realităţilor locale, apreciem ca necesară acordarea unei perioade de timp de cel puţin 30 de zile pentru parcurgerea unui proces consultativ real, substanţial şi eficient", se arată într-un comunicat al Camerei de Comerţ Americană în România (AmCham).

Importanţa reformei sistemului achiziţiilor publice reprezintă, fără îndoială, o prioritate esenţială pentru dezvoltarea economiei româneşti, inclusiv în privinţa creşterii gradului de absorbţie sustenabilă a fondurilor europene şi a accelerării proiectelor de investiţii prioritare.

"În acest context, participarea partenerilor interesaţi, cu precădere a mediului de afaceri, în cadrul acestei reforme este de natură a asigura proiectarea unei coordonate practice absolut necesare cadrului de reglementare, precum şi de a adăuga un plus de coerenţă operaţională procesului", arată AmCham.

Asociaţia promovează, prin implicarea sa activă şi constantă în acest domeniu, implementarea unor măsuri cu valoare de principiu cum ar fi eficienţa în cheltuirea fondurilor publice, obţinerea valorii optime în achiziţiile publice, o reformă instituţională reală prin reducerea birocratiei, eliminarea corupţiei şi transparenţa procedurală, precum şi orientarea sistemului către lărgirea capacităţii administrative specializate şi performanţe economice competitive.

AmCham va continua să sprijine activ proiectul de reformă a legislaţiei achiziţiilor publice, pe baza expertizei interne şi internaţionale existente la nivelul companiilor membre, prin formularea şi transmiterea punctelor de vedere şi a opiniilor furnizate de membrii săi către factorii de decizie la nivel executiv.

Camera de Comerţ Americană în România reuneşte peste 400 de companii americane, internaţionale şi locale. Acestea au cumulat investiţii totale de peste 20 miliarde dolari, generând în jur de 200.000 de locuri de muncă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO