Eveniment

Angajaţii nu mai vor să audă de credite pentru MBA, chiar dacă durează şi doi ani până strâng banii pentru educaţie

Angajaţii nu mai vor să audă de credite pentru  MBA, chiar dacă durează şi doi ani până strâng banii pentru educaţie

Foto: Shutterstock

Autor: Corina Mirea

10.10.2012, 00:04 1502

Fie că ocupă funcţii importante în companii sau lucrează pe cont propriu, managerii români continuă să "vâneze" programele de MBA, însă nu cu orice preţ. Dacă în anii trecuţi existau cazuri în care studenţii unui astfel de program ajungeau să îşi vândă maşina sau să facă împrumuturi la bănci pentru a susţine costurile educaţiei, în prezent cei care vor să se înscrie la un MBA spun că sunt dispuşi să aştepte chiar şi doi ani de zile pentru a strânge banii necesari.

Anual, peste 200 de manageri termină cursurile unui program de MBA oferit pe piaţa locală, numărul total al absolvenţilor unor astfel de programe ajungând la 4.200.

"Vreau să mă înscriu la un MBA de tip part-time cam într-un an sau chiar doi ani de zile, în funcţie de cum se va alinia planul de economii pe care mi l-am propus. Nici nu mă gândesc să fac un credit pentru a suporta cheltuielile, de aceea sunt dispus să aştept atât. De altfel, pot să folosesc acest timp pentru a înţelege mai bine ce înseamnă un program de MBA, ce îmi poate oferi el şi pot să mă informez temeinic", a spus Sebastian, un middle manager de 42 de ani din industria FMCG. Acesta a participat luni seară la târgul de MBA-uri QS World MBA Tour, organizat la Bucureşti de compania specia­lizată în educaţie şi studii în străinătate Quacquarelli Symonds (QS).

El spune că principalul motiv pentru care se gândeşte să urmeze un astfel de program constă în rapiditatea cu care se schimbă "datele problemei" în sectorul pe care îl reprezintă, acesta fiind unul dintre cele mai dinamice din economie, unde numărul angajaţilor înregistrează fluctuaţii importante în comparaţie cu alte sectoare şi în care cei care vor să avanseze pe scara ierarhică trebuie "să ţină pasul".

"În prezent, nu pot spune că nu ţin pasul cu toate aceste schimbări, însă nu ştiu dacă acest lucru va mai fi valabil peste ceva timp şi cred că voi avea nevoie de el. Pe de altă parte, un program de MBA înseamnă un networking foarte bun, informaţii de ultimă oră din sectoare cu care altfel nu aş avea tangenţe, de la oameni care chiar fac business. Cât despre aşteptări, vreau să cred că programul îmi va deschide uşi despre care nu ştiu că există", a mai precizat Sebastian.

În stadiul de "tatonare" a pieţei programelor de tip MBA este şi Sebastian S., un tânăr de 30 de ani care lucrează în prezent ca agent de vânzări în industria auto. El spune că până în toamna anului viitor se va decide asupra unei şcoli de business şi a unui program pentru a se specializa în marketing şi vânzări, îndată ce planul de economii va putea acoperi acest cost. "De preferat ar fi să nu apelez la nicio bancă, mi-aş dori foarte mult să îmi pot permite un program de tip Professional MBA din propriile economii. Însă având în vedere că un program de acest gen în marketing şi vânzări nu există în România şi costurile adiacente ar fi foarte mari, pot spune că dacă şcoala de business pe care am să o aleg va avea un contract avantajos cu o bancă, poate voi fi tentat să accept. Va fi mai mult o chestiune de moment, dar cert este că nu vreau să îmi fac un credit de nevoi personale la care să plătesc peste 20% dobândă", a explicat Sebastian S.

Dacă până în anul 2009 angajaţii din bănci încurajau acordarea de credite de nevoi personale pentru cei care voiau să urmeze cursuri de MBA, în ultimii ani unele bănci locale - precum Bank of Cyprus, UniCredit Ţiriac Bank, Bank Leumi sau CEC Bank - au dezvoltat produse de finanţare pentru programe de MBA.

"Cele mai importante două avantaje pe care ţi le oferă un MBA sunt net­working-ul prin care ai foarte mult de câştigat doar vorbind, interacţionând cu oameni din alte industrii şi diploma, care vrem sau nu vrem să recu­noaştem, este în continuare un element de bază pentru anga­jatori", adaugă Sebastian S.

Chiar dacă în urmă cu aproximativ patru ani managerul companiei de consultanţă pentru care lucra s-a oferit să îi acopere costurile unui program de MBA, Ioana, în vârstă de 30 de ani, în prezent freelancer în consultanţă pe fonduri europene, a refuzat oferta şefului său.

"Nu m-am simţit pregătită la vremea aceea să fac faţă unei astfel de provocări, însă acum am acumulat deja aproape şapte ani de experienţă şi cred că este momentul să fac acest pas. De altfel, am decis să mă orientez spre un astfel de program pentru că am realizat că studiile de drept comercial care m-au atras în urmă cu doi ani seamănă foarte mult cu tot ceea ce ştiu deja şi am spus că un MBA ar fi mult mai util", precizează Ioana. Ea mai spune că nu ar fi dispusă să facă un credit la o bancă şi că în cazul în care şcoala de business pe care o va alege nu va accepta plata în rate a programului, se gândeşte să se mute în altă ţară şi să lucreze pentru a susţine cheltuielile pe care le presupune un MBA.

"Sunt foarte hotărâtă să fac acest pas şi cred că programul de management strategic mă poate ajuta să dobândesc anumite cunoştinţe, dar să le şi dezvolt pe cele pe care deja le am, în aşa fel încât să îmi pot pune pe picioare propria firmă", explică ea.

Printre şcolile prezente la evenimentul organizat de Quacquarelli Symonds se numără WU Executive Academy, INSEAD, Tiffin University, Hult International Business School, Thunderbird School of Global Management, IE Bu-siness School sau University of Sheffield International Faculty. "Aşteptările candidaţilor de anul acesta au fost foarte diferite. Am avut ingineri care voiau să înveţe cum pot conduce oameni sau cum să fixeze bugetele, dar şi directori de mar­keting sau vânzări care vor să intre pe piaţa ma­nagementului general pentru companii de mărime medie. Şi sunt şi persoane care vor să înveţe cum să îşi recruteze personal oamenii", a explicat Bodo Schlegelmilch, decanul şcolii de afaceri WU Executive Academy din cadrul Universităţii din Viena, care oferă un program de EMBA pe piaţa locală.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO