Eveniment

ANM: Polei în aproape toată ţara, în acest sfârşit de săptămână. În sud temperaturile cresc

ANM: Polei în aproape toată ţara, în acest sfârşit...

Autor: Ana Petrescu, Mediafax

03.03.2018, 08:55 327

"Pe parcursul zilei de sâmbătă, cel puţin în prima partea a sa, în jumătatea de sud-est a ţării, din loc în loc mai aşteptăm precipitaţii slabe amestecate, lapoviţă, dar şi ninsori. Astfel, se menţin condiţiile pentru apariţia poleiului, cel puţin în zonele unde temparaturile vor continua să fie sub 0 grade Celsius. Cu toate acestea, la orele prânzului temperaturile vor fi în creştere, mai ales pe partea de sud a ţării, faţă de zilele anterioare. Estimăm temperaturi de la -8 grade, în nordul Moldovei, până la 7-8 grade cu plus chiar în sudul Dobrogei", a declarat, pentru MEDIAFAX, Mihai Timu, meteorolog de serviciu al ANM.

ANM prognozează că în estul Transilvaniei, Maramureş şi mare parte a Moldovei, sâmbătă noaptea spre duminică va fi ger, cu temperaturi până la -18 grade Celsius.

Cu toate acestea, "în restul teritoriul temperaturile vor fi destul de apropiate de normalul termic al perioadei, chiar până la -1 sau 0 grade în sudul Banatului, sud-vestul Olteniei", potrivit sursei citate.

Duminică va fi înnorat şi vor fi precipitaţii mixte în partea de sud a României şi poate apărea şi poleiul, dar "în restul zonelor cerul va fi destul de degajat, cu maxime între -4 şi 4 grade, apropiindu-se cât de cât de normalul perioadei".

"În noapte de duminică spre luni vom vorbi de ger, cel puţin în vestul, centrul şi nordul ţării, pentru că vor fi minime între -14 şi -4 grade, chiar mai scăzute în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei spre -20 de grade Celsius", a completat Mihai Timu.

ANM prognozează pentru Capitală formarea poleiului în acest week-end, însoţite de precipitaţii slabe mixte.

"Referitor la Capitală, şi aici sâmbătă va fi un cer mai mult noros, iar temporar vor fi precipitaţii mixte, cel puţin în prima parte a zilei, dar din nou şi spre dimineaţa de sâmbătă spre duminică, şi condiţii de polei. O maximă în jur de 3-4 grade, o minimă de -5 sau -4, urmând ca pe parcursul zilei de duminică temperaturile să mai scadă un pic, cu o maximă în jur de 0 grade şi o minimă de -9 sau -7 grade, în condiţiile unui cer mai mult noros şi iar, condiţii de precipitaţii slabe mixte", potrivit sursei citate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO