Eveniment

ANT spune că Gregory Tour, firma ce asigura transportul pasagerilor în Muntengru, avea toate documentele din turism în regulă

ANT spune că Gregory Tour, firma ce asigura transportul...

Autor: Mirabela Tiron

27.06.2013, 14:48 526

Oficialii de la biroul Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT) spun că verificările la cele două agenţii de turism Mareea Comtur, organizatoarea circuitului în Muntenegru şi Gregory Tour, agenţia care pusese la dispoziţie autocarul implicat în accidentul în care au murit 18 români, s-au finalizat. Gregory Tour avea licenţa de turism şi regulă şi celelalte acte necesare pentru desfăşurarea activităţii în turism, potrivit lor. Compania mai are şi o licenţă în transport.

În cazul agenţiei Mareea s-a descoperit că unul dintre punctele de regulă avea licenţa de turism expirată, compania fiind sancţionată în acest sens.

După tragicul accident care a avut loc în Muntenegru, Autoritatea Naţională pentru Turism a declanşat două acţiuni de verificare a agenţiilor de turism implicate în incidentul petrecut în Muntenegru. Cele două agenţii sunt “Mareea”, administrată de SC Mareea Comtur SRL, şi „Gregory Tour Holiday”, administrată de SC Gregory Tour Holiday SRL.

La momentul de faţă nu se cunosc cauzele exacte ce au provocat acest accident rutier. Nu este clar cine a condus autocarul, în contextul în care, deşi datele oficiale spun că la volanul autovehiculului se afla Gheorghe Ciobanu, angajat al Poliţiei Române, care a şi decedat de altfel în urma accidentului, autorităţile muntenegrene fac acum verificări pentru a stabili dacă autocarul nu a fost de fapt condus de celălalt şofer. Deşi majoritatea supra­vieţuitorilor susţin că la volan se afla Ciobanu, un alt pasager a afirmat că de fapt celălalt şofer, aflat în prezent într-un spital bucureştean, ar fi condus autocarul.

Tahograful electronic, un fel de „cutie neagră“ pentru accidentele ru­tiere, a fost găsit, însă cauzele tragediei din Muntenegru nu au fost elucidate.  Victimele accidentului din Munte­negru au ajuns marţi seară în România, răniţii fiind repartizaţi către patru spitale din Capitală, în timp ce persoanele decedate au fost preluate de rude după cinci ore în care s-a încercat identificarea acestora. Aceasta este a doua cea mai mare tragedie din turism, după prăbuşirea unei aeronave Tarom la Baloteşi în urmă cu 18 ani.


 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO