Eveniment

Apartamentele din 1 Decembrie, mai ieftine cu 40%

Apartamentele din 1 Decembrie, mai ieftine cu 40%
17.12.2008, 18:35 90

Cele mai mari scaderi ale preturilor apartamentelor din Capitala au fost inregistrate in acest an in cartierele periferice, potrivit analizei ZF. Astfel, au fost inregistrate scaderi de peste 20% in cartiere precum 1 Decembrie, 13 Septembrie, Dristor, Berceni, Brancoveanu, Crangasi sau Iancului. Astfel, pretul unui apartament intr-unul din aceste cartiere este si cu peste 30.000 de euro mai mic comparativ cu luna ianuarie a acestui an. Pe de alta parte, in zone mai apropiate de centru precum Victoriei, Dorobanti, Alba Iulia sau Decebal, desi au fost inregistrate scaderi, acestea au fost mai mici.

"Scaderea cea mai mare de preturi a fost observata in zonele periferice", a spus Silviu Gabriel Tudor, reprezentantul agentiei imobiliare Activ Imob, care a precizat ca si la apartamentele noi preturile au inregistrat o depreciere.
Si alte analize de pe piata arata o scadere a preturilor apartamentelor din Capitala. Astfel, potrivit indexului imobiliar realizat de Colliers International, preturile apartamentelor vechi au scazut cu 23% in perioada ianuarie-noiembrie, pana la 1.438 de euro pe metrul patrat.
Reprezentantii de pe piata imobiliara afirma ca normele de creditare si ciza internationala au blocat efervescenta pietei. Totodata, aceasta corectie era asteptata avand in vedere boom-ul imobiliar din ultimii trei ani, perioada in care preturile au ajuns mai mult decat duble.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO