Eveniment

ARPIM: Taxa clawback a crescut cu 60% în ultimii doi ani

ARPIM: Taxa clawback a crescut cu 60% în ultimii doi ani

Autor: Daniela Timofti

28.06.2018, 16:23 101

În primul trimestru al anului 2018, taxa clawback a ajuns la 24,1%, fiind cu 60% mai mare comparativ cu acelaşi trimestru al anului 2016, anunţă Asociaţia Română a Producătorilor de Medicamente, precizând că din acest motiv sute de medicamente au fost retrase de pe piaţă.

„Nivelul suprataxării, unic în Europa, corelat cu preţul medicamentelor stabilit la nivelul minim european, a dus la retragerea de pe piaţă a sute de produse. Riscul ca multe alte medicamente să dispară de pe piaţă este major în condiţiile în care estimările Asociaţiei Române a Producătorilor de Medicamente (ARPIM) arată că în primul trimestru al anului 2019 taxa clawback poate atinge pragul de 27%, un maxim istoric, dacă luăm în considerare şi revizuirea preţurilor care va fi finalizată în octombrie”, se arată într-un comunicat de presă remis, joi, de ARPIM.

ARPIM propune ca să fie plafonată taxa clawback, însă susţine că este o soluţie care poate fi benefică sistemului de sănătate doar în condiţiile creşterii bugetului alocat medicamentelor cu 17% faţă de nivelul actual.

Totodată, ARPIM anunţă că a înaintat autorităţilor o serie de soluţii alternative de finanţare.

„Încă din anul 2012, sistemul actual de implementare a taxei clawback se bazează exclusiv pe producătorii de medicamente pentru acoperirea creşterii nevoilor de tratament ale pacienţilor români. Însă, dispariţia medicamentelor de pe piaţă a arătat că un astfel de sistem nu este sustenabil. Am propus o serie de soluţii pe termen scurt care pornesc de la premisa că modificarea taxei clawback trebuie să înceapă cu creşterea bugetului alocat medicamentelor, care astăzi este la acelaşi nivel ca acum 6 ani. Totodată, este important să menţionăm că orice schimbare în mecanismul de implementare a taxei clawback, cum ar fi excluderea din calculul taxei a medicamentelor cu preţuri sub 10 lei sau 25 lei, fără resurse financiare adiţionale, va avea drept consecinţă creşterea suprataxării la un nivel între 26% şi 30% pentru toate celelalte medicamente. Consecinţele vor fi resimţite de pacienţii români care riscă să găsească din ce în ce mai puţine medicamente în farmacii”, a declarat directorul Relaţilor Externe ARPIM, Liviu Popescu.

Sursa citată mai precizează că taxa clawback plătită de producătorii de medicamente începând cu anul 2012 este în valoare de 8,4 miliarde lei, cumulat. Astfel, producătorii au plătit pentru tratamentul a 1 din 4 pacienţi români. Este un mecanism nesustenabil, care contribuie la crizele de medicamente cu care se confruntă sistemul de sănătate.

„Grupul de lucru constituit de Ministerul Sănătăţii pentru regândirea taxei clawback arată faptul că autorităţile au înţeles urgenţa de a identifica un mecanism funcţional pentru implementarea unei taxe sustenabile, predictibile, care să fie în beneficiul pacienţilor români. ARPIM este parte din grupul de lucru şi, ca asociaţie profesională, reprezentând 70% din valoarea pieţei de medicamente, ne anunţăm încă o dată disponibilitatea de a coopera deschis cu autorităţile şi toţi actorii implicaţi pentru dezvoltarea unui nou mecanism de calcul al taxei. Taxa creşte alarmant şi toate estimările ne arată că va fi din ce în ce mai mare. Situaţia trebuie să se schimbe”, a mai adăugat Liviu Popescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO