ANALIZĂ

Asistenţa medicală primară, o piaţă de aproape 2 mld. lei în România. Un cabinet de medicină de familie are în medie venituri de 160.000 lei anual

6 ian 2018 Autor: Mirabela Tiron

Decontările Casei de Asigurări s-au dublat faţă de anul 2007, dar medicii de familie sunt nemulţumiţi. „Suntem doborâţi de hârtii şi degeaba le dăm trimiteri pacienţilor pentru investigaţii paraclinice, că nu există plafoane, tot sistemul public de sănătate merge rău“.

Bugetul pentru cabinetele medicilor de familie (asistenţă medicală primară) se va ridica anul acesta la circa 2 miliarde de lei, cu 17% mai mare faţă de anul trecut, şi de peste două ori şi jumătate mai mare faţă de anul 2007, arată datele de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Medicii de familie au protestat faţă de birocraţia din sistemul de sănătate şi au ameninţat că nu vor mai acorda servicii decontate de casele de asigurări de sănătate, respectiv nu vor mai oferi trimiteri şi reţete compensate, pacienţii fiind iar prinşi la mijloc în acest nou scandal din sănătate.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 05.01.2018

 
Cuvinte cheie:
familie
, cabinet
, medicina
, pacienti
, asistenta medicala
, casa
, crestere
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide