Eveniment

Autostrazile costa mai mult decat dublul bugetului MTI

02.02.2009, 19:43 30

Finalizarea lucrarilor de constructie a sase autostrazi in urmatorii ani va costa peste 25 de miliarde de lei, suma care este mai mult decat dublul bugetului alocat in acest an Ministerului Transporturilor si Infrastructurii (10,6 miliarde de lei).

Astfel, Ministerul Transporturilor (MTI) va plati in acest an companiei Bechtel, constructorul autostrazii Brasov-Bors, 2,76 mld. lei de la bugetul de stat, dintr-un total de 10 miliarde de lei ramasi de achitat pana in 2012, termenul initial de finalizare a investitiei.
Pana la sfarsitul anului trecut, institutia a achitat 2,74 mld. lei, din care anul trecut a platit 1,1 miliarde de lei.
Valoarea de 10 miliarde de lei ramasa de achitat este esalonata anual - 2,31 mld. lei anul viitor, 4,16 mld. lei in 2011 si 763,77 milioane lei in 2012. Bechtel a primit contractul in 2004, valoarea acordului initial fiind de 2,2 miliarde euro. Ulterior, mai multe acte aditionale au majorat suma totala, iar termenul de finalizare a fost amanat cu un an, pentru 2013.
Pentru Autostrada Bucuresti-Brasov, in lungime de 173 km, ministerul mai are de platit 6,06 mld. lei pana in 2012. Pana in prezent constructorii au primit 257 de milioane de lei. MTI a prelungit saptamana trecuta, pentru a treia oara, termenul de depunere a ofertelor finale pentru selectarea constructorului sectorului Comarnic-Brasov, la 23 februarie.
Autostrada de centura a Capitalei in partea de nord (52 km) va necesita, in urmatorii patru ani, investitii de 3,38 miliarde de lei, iar partea de sud (48 km) va costa 3,15 mld. lei.
Pentru Autostrada Arad-Timisoara bugetul prevede 1,19 mld. lei pana in 2015.
Proiectul a inceput in 2006 si a costat pana in prezent 8,88 milioane de lei. Pentru anul acesta, MTI propune fonduri de 166,11 milioane de lei.
Alta autostrada inclusa in proiectul de investitii este Cernavoda-Constanta, pentru care MTI va aloca 1,52 mld. lei pana in 2015, din care in acest an 114,87 milioane de lei (12,78 mil. lei in 2007).
In sectorul feroviar, cea mai importanta investitie este reabilitarea liniei Craiova-Calafat, care va costa 1,4 mld. lei pana in 2015. Cea mai mare suma, respectiv 1,38 mld. lei, va fi alocata dupa 2012, in acest an nefiind prevazute fonduri.
Alta investitie importanta este modernizarea liniei Curtici-Simeria, care va beneficia in urmatorii sase ani de 1,22 mld. lei. Pana in 2012 alocatia anuala este relativ mica, urmand ca dupa acest an fondurile alocate sa fie de 1,08 mld. lei. Proiectul va fi finantat in acest an cu 38,98 mil. lei, mai mult decat dublul sumei alocate anul trecut.
Tronsonul Baneasa-Fetesti al liniei Bucuresti-Constanta va primi fonduri de 416,63 mil. lei in urmatorii patru ani. Pana in prezent, pentru acest proiect au fost alocati 462 mil. lei, iar in acest an va primi 147,17 mil. lei, in scadere cu 42% fata de anul trecut.
Modernizarea liniei Bucuresti-Brasov mai are nevoie de o finantare de 372,18 milioane lei in urmatorii doi ani. Pana la sfarsitul anului trecut, MTI a alocat 176,82 mil. lei, iar in 2009 va aloca 344,85 mil. lei, de aproape patru ori mai mult decat anul trecut.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO