Eveniment

Avem o criză în aşteptare, cum procedăm?

Avem o criză în aşteptare, cum procedăm?

Autor: Iulian Anghel

09.03.2017, 00:04 975

Când în România discutăm astăzi despre „Europa cu două viteze“ şi, fie întărim sau ridiculi­zăm teama unora de a rămâne la peri­feria UE, trecem, îndeobşte, în planul al doilea motivele pentru care Europa este în această situaţie pe care „nu noi am provocat-o“. La nivelul continentului, uităm şi unii şi alţii – cei care propun centre şi periferii şi cei care vor fi obligaţi să se înscrie pe aceste orbite – motivele care ne-au adus împreună, înainte de a ne pregăti de o despărţire: inte­gra­rea în NATO şi apoi în UE a ţărilor din fostul lagăr comunist a fost o „decizie de strategie“ a Occidentului, chiar dacă cei care şi-au ex­pri­mat, inclusiv în scris, dorinţa de a face parte din acest ansam­blu au fost ţările Estului.

Sigur că, la acea vreme, vorbeam de lideri-fanion precum Kohl şi apoi Scroeder, Blair sau Prodi. Pe de altă parte, câţi mai ştim că sindicatele germane s-au opus aderării României la UE? Ne mirăm de reţinerea de azi a britanicilor faţă de forţa de muncă din Est? Teama a fost de la început, în tot vestul european, dar asta nu l-a împiedicat pe Blair, în primăvara lui 1999, să promită ferm în Parlamentul României: Veţi deschide negocierile de aderare până la sfârşitul acestui an! Ce s-a schimbat cu vremea?

Într-un nou volum – „România şi calea de viaţă europeană“ - publicat la editura Şcoala Ardeleană, Vasile Puşcaş - negociatorul –şef al României cu UE între 2000 şi 2004, dar şi negociator-şef, la începutul anilor ‘90 ai secolului trecut pentru recăpătarea de către România a clauzei naţiunii celei mai favorizate - scrie o bu­cată din această is­to­rie. Este un volum de analize pe teme euro­pene scrise anul trecut şi în prima parte a acestui an, pentru publi­caţii din ţară care, culese acum între pa­ginile unei cărţi, re­­compun trecutul şi dau sens prezentului: cum a fost înainte de a fi Uni­u­nea Europeană, ca­re a fost parcursul ţării în cei zece ani de aderare la UE, unde se greşeşte şi ce putem face azi pentru mâine. Un grupaj de interviuri întregeşte un tablou al unei Ro­mânii când vi­să­toare, când nepă­să­toare, dar care, în sufletul ei, a ştiut – sau măcar a sperat – că face parte dintr-un spaţiu nu doar geografic, ci şi cultural: Europa.

Acum când unii dintre noi reflectează cu strângere de inimă la ipoteza ridicării unui nou zid de-a lungul Europei, Puşcaş vine cu o notă de senină meditaţie.

Într-un dialog cu profesorul Michael Gehler de la Institutul pentru Cercetare Istorică Modernă şi Contemporană al Academiei de Ştiinţe de la Viena, cuprins în paginile cărţii, el rememorează anii de dinaintea căderii comunismului, amintind de o carte a lui D. D. Roşca, „Linii şi figuri“ în care fiolosoful – trecând prin operele lui Descartes, Pascal, Hegel, Unamuno, Taine sau Faguet - observă că există valori care transcend regimurile politice şi perioadele istorice.

„ Aveam convingerea (intelectualii din Cluj – n. n.) că există valori comune şi ne simţeam (înainte de 1989 – n.n.) foarte în largul nostru atunci când vorbeam cu colegi de-ai noştri din Franţa, Austria, Italia sau Marea Britanie. Exista un pod al valorilor. Era foarte greu de definit. Ulterior, am descoperit că existau şi valori de piaţă, valori financiare etc. Dar la momentul respectiv nu vedeam valori financiare sau bunuri“. Valorile comune erau, spune Puşcaş, umanitatea şi democraţia, nefuncţională la acea vreme în România, dar prezentă ca deziderat.

Nu este întâmplătoarea trimiterea lui Puşcaş la D.D Roşca şi la cartea sa publicată în epoca interbelică pentru că acea epocă avea să influenţeze semnificativ parcursul ţării şi după revoluţie.

Privind cifrele macroeconomice, constatăm, la 27 de ani de la revoluţie, că, dacă România este azi unde e, iar fostele ţări comuniste vecine sunt mult în faţă, e pentru că ţara a pierdut, practic, primii zece ani. Ştim, în bună măsură, de ce s-a întâmplat asta, dar Vasile Puşcaş aduce în discuţie o perspectică puţin cunoscută azi: „Exista deci ambiţia de a reconstitui modelul interbelic. Aceasta a fost una dintre greşelile României după 1989. Ne-am întors la perioada interbelică, dar nu ne-am apropiat de valorile Europei de acum ori de valorile ei viitoare. Am petrecut mulţi ani încercând să ne definim opţiunile şi proiecţiile. A fost ceva cu adevărat interesant.“

Interesant, dar cu ce învăţăminte?

În ceea ce priveşte pregătirea pentru aderare, profesorul Puşcaş spune: „Personal, am fost 100% convins că pregătirile de aderare au fost cea mai bună şansă pentru România de a se moderniza şi de a se schimba“.

Poate şi vremurile destul de tulburi ce vin vor fi şi ele o şansă pentru o nouă schimbare în bine. În fond, valorile universale de care vorbeşte Puşcaş şi iluştrii săi înaintaşi vor rămâne borne indiferent de cât de mari sunt furtunile.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO