Avertizare COD PORTOCALIU pentru sudul şi sud-estul ţării

5 feb 2012 Autor: Social@Mediafax

Meteorologii au atenţionat că duminică, după ora 18.00, va intra în vigoare o avertizare cod portocaliu pentru sudul şi sud-estul ţării, celelalte zone rămânând sub incidenţa codului galben.

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat atenţionarea emisă în 2 februarie, arătând că aceasta îşi menţine valabilitatea până duminică, la ora 18.00, cu menţiunile că în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei vor mai fi precipitaţii sub formă de ploaie şi lapoviţă şi pe arii extinse se va produce polei, vantul va fi moderat, iar în celelalte regiuni va ninge.

"După ora 18.00 va intra în vigoare o avertizare cod portocaliu care va viza partea de sud şi de sud-est a teritoriului, celelalte zone rămânând sub incidenţa codului galben", potrivit ANM.

Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, după videoconferinţa cu prefecţii, că până miercuri vor fi avertizări de ninsori şi visol în diferite regiuni, pe rând, dar nu va fi mai greu ca până acum, precizând că situaţia este sub control, dar autorităţile trebuie să păstreze vigilenţa.

Codul galben de ninsori şi viscol ar putea fi prelungit duminică, însă datele meteo nu arată, cel puţin până în 8 februarie, maximul prognozabil, schimbări majore care să dea motive de panică pentru populaţie, declara pentru MEDIAFAX directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
Cod portocaliu
, ninsori
, viscol

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine