Eveniment

Avocatii: Numarul dosarelor de insolventa s-ar putea dubla

01.02.2009, 19:48 42

Firma de avocatura Danila, Petre si Asociatii, una dintre primele cinci societati de avocatura dupa gradul de implicare in dosarele de insolventa, estimeaza pentru 2009 un numar dublu sau chiar triplu al cazurilor de insolventa, ca urmare a imposibilitatii reale de plata a societatilor comerciale. "Estimam ca pana la sfarsitul anului numarul dosarelor de insolventa va creste semnificativ, putandu-se pe anumite ramuri de activitate chiar tripla. Ma refer la real estate, industria materialelor de constructii sau constructoare de echipamente", a declarat avocatul Cristian Petre, care impreuna cu avocatul Luminita Danila a infiintat casa de avocatura. Echipa DP&A mai include 2 avocati seniori, 4 avocati colaboratori si 5 consultanti. La sfarsitul lui 2008, societatea l-a cooptat de profesorul Ion Turcu, expert in domeniul dreptului comercial, bancar si al insolventei. Ion Turcu a spus pentru ZF ca simptomele pe care le prezinta o companie falimentara sunt "imobilizarea fondurilor in achizitii de imobile, dependenta de creditele bancare, lipsa sau neluarea in considerare a evidentei contabile previzionale de alerta". DP&A avea in portofoliu la sfarsitul anului trecut un numar de 100 de dosare de falimente. "Mai mult decat atat, in primele zile ale anului 2009 am primit peste 20 de solicitari de asistenta juridica si reprezentare in dosare de insolventa pentru clienti creditori", spune Cristian Petre.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO