Bancherii: „Moda“ insolvenţelor trebuie să se termine. Insolvenţa este o realitate prin care economia se curăţă, răspund practicienii

Insolvenţele continuă să dea bătăi de cap mediului de business, în condiţiile în care circa 100.000 de firme au intrat în incapacitate de plată în ultimii cinci ani, iar ponderea celor care s-au însă­nă­toşit sau au şanse să o facă nu depăşeşte 5-6%.

Aproape toate companiile de stat din portofoliul AVAS şi de la ANAF ar fi con­siderate insolvente la o anali­ză amănunţită, iar obli­gaţia autorităţilor este aceea de a revigora aceste companii şi de a le face pri­va­tizabile, a decla­rat mi­nis­trul eco­nomiei Varujan Vosga­nian în cadrul seminarului pe tema insolvenţei organizat de ZF, în parteneriat cu firmele RVA Insolvency, ZRP Insolvency, Five Advisory, BDO Business Restructuring şi SCA Stratulat Oncescu.

"La nivelul administraţiei de stat vom trata insolvenţa cu respectul cuvenit, ca o instituţie care ajută la funcţionarea eco­nomiei şi nu la compro­miterea ei", a mai spus ministrul.

"Pentru o foarte mare parte din societăţi, circa 70%, consider că insolvenţa este o modă, nu o necesitate", a de­clarat, pe de altă parte, Octa­vian Marcu, director restruc­turing & workout în cadrul băncii elene Piraeus. "Această modă, practicată de către opor­tunişti, trebuie să se termine şi chiar dacă pentru 2013 sunt aştep­ta­te poate la fel de multe cazuri de insolvenţă, cred că suntem pe ultima sută de metri cu fenomenul insolvenţelor", a mai spus reprezentantul Piraeus.

Arin Stănescu, preşedintele Uniunii Naţio­nale a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR), aruncă oarecum "pisica" în curtea băncilor, despre care consideră că au amânat luarea unor măsuri drastice la timp pentru a nu-şi strica bilanţurile. "Băncile au băgat sub preş do­sarele în toţi aceşti ani şi unde am ajuns? La o rată a credi­telor neperfor­man­te de 17%", a spus Stă­nes­cu, care a pre­zen­tat statis­tici con­form cărora cir­ca 28.000 de socie­tăţi au in­trat în insol­­venţă în 2012, com­pa­­rativ cu un nivel de 5.000-6.000 de firme în 2005-2006.

Partea pozitivă pentru ju­că­torii implicaţi în această pia­ţă este legată de faptul că după cir­ca patru ani de criză au înce­put să apară primele companii ca­re au reuşit să se reor­ganizeze prin procedura insolvenţei, iar interesul pentru activele acestor firme este în uşoară creştere, astfel că au început să apară tranzacţii.

Cu sau fără "modă", imaginea antre­prenorilor care se confruntă cu insolvenţa este afectată. "Vom rămâne cu o ştampilă de firmă care a trecut prin procedura insolvenţei", apre­ciază Ioana Necula, CEO al firmei Inter­national Leasing, care în 2010 a intrat în insolvenţă, iar în acest an intenţionează să închidă procedura după trei ani de reorganizare.

Pentru numeroase firme reorganizarea în­seam­nă şi cedarea pachetului de control cu si­tuaţii dintre cele mai variate, în care în acţionariat au intrat bănci, investitori strategici, "vulturi" imobiliari sau chiar preluări ostile, situaţie care a avut loc în cadrul producătorului Prod­lacta Braşov, preluat de către "magnatul laptelui" din Republica Moldova.

"În ultima perioadă am observat un oarecare interes mai mare pentru activele fir­melor aflate în insolvenţă, ţi­nând cont că am avut tran­zacţii precum Tower Center, Prodlacta Braşov sau La­minorul Focşani", a decla­rat Ştefan Dumitru, partener în cadrul firmei RVA Insolvency.

Tot pentru vânzare sau cel puţin o schimbare de management intenţionează şi statul să deschidă procedura insolvenţei pentru mai multe companii deţinute. "Eu am în vedere insolvenţa ur­mată de privatizare. Dacă facem o evaluare a companiilor noastre, cele care sunt în portofoliul AVAS şi cele pe care dorim să le preluăm de la ANAF, mai toate sunt în insolvenţă", a mai spus Vosganian.

"Cu privire la intrarea firmelor în insolvenţă, eu con­si­der că nu este vorba atât de o modă, cât de o necesitate. Consider însă că ar fi nevoie ca procedura să fie deschisă mai devreme, nu când firmele sunt la stadiul de reanimare", a declarat şi Geanina Oancea, partener în cadrul firmei BDO Business Restructuring.

Toată situaţia ultimilor ani, cu avalanşa de firme in­trate în insolvenţă şi fali­ment, a afectat şi încrederea inves­titorilor străini care analizau piaţa locală pentru achiziţii.

"Am întâlnit investitori interesaţi să vină aici, a căror reticenţă nu le-a permis să facă acest pas. Ei trebuie să primească încredere de la noi, să înţeleagă avantajele şi riscurile. Practica neuni­tară în insolvenţă este un element care descura­jează investitorii", apreciază avocatul Ramona Oncescu, managing partner în cadrul firmei Stratulat Oncescu.

Pentru a gestiona mai bine zecile de mii de ac­tive şi proprietăţi care au intrat pe mâna lichi­datorilor, UNPIR va lansa în următoarele săptămâni un portal care va reuni toate activele prac­ti­cienilor propuse spre vânzare. Totodată, recent a fost înfiinţat şi un institut de pre­gătire a practicienilor în insolvenţă, condus de către Simona Miloş.

Până să fie mai bine pe această piaţă, în acest an ar putea fi mai rău, cu un număr poate mai mic de firme intrate în insolvenţă, dar cu o valoare totală a creanţelor şi activelor mai ridicată, a punctat Elena Cosma, co-managing partner al ZRP Insolvency.

Varujan Vosganian, ministrul economiei

La nivelul administraţiei de stat vom trata insolvenţa ca o instituţie care ajută la funcţionarea economiei şi nu la compromiterea ei. Insolvenţa este o modalitate de recuperare şi de valorificare a unui patrimoniu care, în mare parte, este socotit astăzi necrozat sau anacronic. Dacă facem o evaluare a companiilor noastre, cele care sunt în portofoliul AVAS şi cele pe care dorim să le preluăm de la ANAF, mai toate sunt în insolvenţă.

Arin Stănescu, preşedintele UNPIR

Băncile au băgat sub preş dosarele în toţi aceşti ani şi unde am ajuns? La o rată a creditelor neperformante de 17%. Sunt firme mijlocii şi mari care nu mai rezistă. Criza nu s-a terminat încă, rezişti cât rezişti şi până la urmă te atinge. Am plecat de la 5.000-6.000 de dosare în anii 2005 - 2006 şi am ajuns în 2012 la 28.000 de dosare, 55% dintre proceduri fiind deschise la cererea debitorilor. Pe rolul instanţelor sunt 34.000-35.000 de dosare.

Octavian Marcu, director restructuring & workout al Piraeus Bank

Noi încurajăm şi susţinem ca reorganizarea să se deruleze în afara instanţei, ceea ce ar reduce costurile. Pentru o foarte mare parte din societăţi, circa 70%, consider că insolvenţa este o modă, nu o necesitate. Dacă la început creditorii erau agresivi şi cereau insolvenţa, observăm că debitorii sunt cei care o solicită mai mult în prezent, beneficiind de celeritatea, consider injustă, cu care sunt judecate cererile lor. Acordăm finanţări şi firmelor aflate în procedura insolvenţei.

Ioana Necula, CEO al International Leasing

Vom rămâne cu o ştampilă de firmă care a trecut prin procedura insolvenţei. Consider că băncile ar trebui să analizeze situaţia debitorilor de la caz la caz. Mie, personal, mi-a fost foarte greu să iau decizia de a intra în insolvenţă, aş fi vrut o reorganizare în afara instanţei, dar mi-am dat seama că nu am încotro. Din fericire am avut susţinerea principalului creditor, BCR. Acum ne gândim la o vânzare ulterior reorganizării, care ar trebui finalizată în acest an, dar mai avem multe de făcut.

Geanina Oancea, partener al BDO Business Restructuring

Am putea crede că debitorii au găsit dintr-o dată soluţii de redresare şi ne-am putea aştepta ca numărul reorganizărilor să crească. Nu e mereu aşa. Unii debitori, cu rea-credinţă, sau cu bună-credinţă, dar cu neştiinţă, cred că se pot reorganiza şi lungesc perioada de observaţie cu anii, încălcând dreptul creditorilor de a-şi recupera creanţa. Sunt curţi de apel din ţară care ignoră textul de lege, considerând că dreptul debitorului de reorganizare e mai presus decât părerea specialiştilor şi a creditorilor.

Ramona Oncescu, managing partner al SCA Stratulat Oncescu

Am întâlnit investitori interesaţi să vină aici, a căror reticenţă nu le-a permis să facă acest pas. Ei trebuie să primească încredere de la noi, să înţeleagă avantajele şi riscurile. Practica neunitară în insolvenţă este un element care descurajează investitorii. Majoritatea creditorilor nu îşi recuperează creanţele, ceea ce îi face să plece din piaţă. Sper ca ponderea firmelor care îşi declară insolvenţa la propria cerere să devină tot mai redusă.

Simona Miloş, preşedinte al INPPI

La nivelul Uniunii este în construcţie un site, care va reuni toate bazele de date ale practicienilor în insolvenţă şi care va include activele propuse spre vânzare. Adresa site-ului este goodsforsale.eu pentru varianta în limba engleză, deoarece ne adresăm şi investitorilor din străinătate, respectiv licitatii-insolvente.ro în română, iar lansarea e programată pe 20 martie. Un practician în insolvenţă poate fi la bază jurist sau economist, dar ideea e să îmbine calităţi de mediator, de avocat şi să ajungă un manager de criză.

Elena Cosma, co-managing partner al ZRP Insolvency

De regulă, băncile comerciale pot veni şi susţine planul de reorganizare prin credite suplimentare, dar de volume foarte mici. De obicei se întâmplă o reeşalonare a creditelor, cu prelungirea perioadei de rambursare. Au fost şi cazuri în care acţionarii şi-au susţinut compania cu fonduri noi, dar puţine. Considerăm că în activităţi precum industria metalurgică, de sticlărie, cultivarea plantelor sau zootehnie trebuie continuată activitatea chiar şi în cazul pronunţării falimentului.

Marius Zidaru, partener al Five Advisory Group

De-a lungul vieţii companiei, între creditor şi companie se stabileşte o relaţie, pornită de la încredere. În cazul insolvenţei, încrederea e diminuată sau dispare. Rolul administatorului judiciar este acela de a restabili încrederea. Această încredere se bazează pe capacitatea businessului de a continua, de a se dezvolta, de a-şi plăti datoriile, de a-şi satisface clienţii. Odată ajunsă în insolvenţă, credibilitatea companiei e pusă sub semnul întrebării.

Ştefan Dumitru, partener al RVA Insolvency

În ultima perioadă am observat un oarecare interes mai mare pentru activele firmelor aflate în insolvenţă, ţinând cont că am avut tranzacţii precum Tower Center, Prodlacta Braşov sau Laminorul Focşani. Tower Center a fost cel mai dificil şi complex dosar în care am fost implicat. Proiectul a presupus conversia unei creanţe în acţiuni şi convingerea creditorului bancar să finanţeze şi tranzacţia de preluare, în condiţiile în care restul băncilor erau reticente în a se implica.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels