Eveniment

Banii FMI trebuie sa creeze locuri de munca. Micula: Daca intra in colaps doar 4-5% din companiile romanesti se blocheaza toata economia

02.04.2009, 20:45 20

Deblocarea finantarilor, crearea si salvarea locurilor de munca si sprijinirea businessului local sunt principalele directii in care trebuie folositi banii imprumutati de la FMI, potrivit catorva dintre cei mai importanti antreprenori romani chestionati de ZF.

"Daca intra in colaps doar 4-5% din companiile romanesti mari se blocheaza toata economia, exact asa cum s-a intamplat in sistemul bancar", considera Viorel Micula, care detine impreuna cu Ioan Micula grupul European Food&Drinks, cel mai mare producator roman din industria alimentara. Micula conduce un grup cu afaceri cumulate estimate la un miliard de euro si peste 8.000 de angajati, potrivit ultimelor date disponibile. Si alti antreprenori romani, precum Ioan Niculae, patronul Interagro, Ilie Carbulea, actionarul Bancii Carpatica si al companiei de transport Atlassib, firme cu mii de angajati, considera ca limitarea restructurarilor si chiar crearea de noi locuri de munca ar trebui sa fie prioritare pentru guvernanti in actualul context economic.
Romania a incheiat in 25 martie acordul cu FMI, in urma caruia Fondul, Comisia Europeana, Banca Mondiala si BERD vor imprumuta statul roman cu aproape 20 de miliarde de euro, cel mai mare imprumut din istoria tarii.
Mediul de business asteapta insa ca acesti bani sa ajunga in economia reala, desi pentru multi dintre oamenii de afaceri locali "imprumutul extern nu salveaza Romania de criza, ci o protejeza", dupa cum spune Petre Szel, presedintele societatii Muntenia Invest care administreaza SIF Muntenia.
 
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO