Eveniment

Băsescu, la ieşirea de la Parchet: Mi s-a schimbat încadrarea juridică din şantaj în ameninţare

Băsescu, la ieşirea de la Parchet: Mi s-a schimbat...

Autor: Mona Hera

02.09.2015, 11:35 1985

Traian Băsescu a ieşit de la Parchetul instanţei supreme după aproximativ 35 de minute.

El a anunţat că procurorii i-au adus la cunoştinţă faprul că a fost schimbată încadrarea juridică în dosarul său, din şantaj în ameninţare, faptă care se pedepseşte cu amendă sau cu închisoare de până la un an.

”Nu mai e şantaj, e ameninţare. Se pedepseşte cu amendă sau închisoare de la trei luni la un an, vedem. Înseamnă că, uşor, uşor justiţia se apropie de adevăr”, a afirmat Băsescu.

Surse judiciare au precizat pentru MEDIAFAX că, date fiind probele de la dosar în acest moment, procurorii au decis schimbarea încadrării.

Atât la intrarea fostului preşedinte Traian Băsescu, cât şi la ieşirea din sediul Parchetului, s-a creat o busculadă. De asemenea, în faţa Parchetului ICCJ s-au aflat câţteva zeci de persoane, care au strigat şi huiduit, având pancarte cu mesajele: "Băsescu la puşcărie!", "Băsescu, respect! Noi suntem copiii statului de drept" şi "Băsescu la Rahova pentru ce a furat!", dar şi câţiva susţinători ai fostului preşedinte.

Pedeapsa pentru şantaj este de la un an la cinci ani de închisoare, conform noului Cod penal.

Traian Băsescu a ajuns la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în jurul orei 11.00, iar la intrarea în sediul instituţiei a spus că nu are emoţii. "Nu am emoţii, pentru că ai emoţii când încalci legea", a afirmat Băsescu.

Traian Băsescu a fost audiat în acest dosar şi în 25 martie, când a spus că a dat o declaraţie completă ”pentru a clarifica lucrurile” şi că nu îi este frică de lege.

”Am dat o declaraţie completă pentru a clarifica lucrurile. Tot ce este necesar am declarat”, afirma fostul preşedinte, la ieşirea din sediul Parchetului instanţei supreme.

Fostul preşedinte a fost şi în 18 martie la Parchetul instanţei supreme, însă atunci el nu a fost audiat, ci doar i s-a adus la cunoştinţă faptul că este urmărit penal pentru şantaj.

Parchetul ICCJ a dispus, în 11 martie, începerea urmăririi penale pe numele lui Traian Băsescu, după ce anchetatorii au redeschis, în 30 decembrie 2014, dosarul în care Gabriela Firea îl acuză pe Băsescu de şantaj.

Cercetările în acest dosar fuseseră suspendate de procurori până la finalizarea mandatului de preşedinte al lui Traian Băsescu întrucât acesta beneficia de imunitate.

Parchetul instanţei supreme anunţa, în 18 aprilie 2014, că a dispus urmărirea penală pentru şantaj, în urma plângerii formulate de Gabriela Firea împotriva lui Traian Băsescu, la care a fost conexată şi sesizarea parlamentarilor, însă punerea în mişcare a acţiunii penale a fost suspendată, întrucât preşedintele are imunitate.

Scandalul Băsescu - Firea a început după ce fostul preşedinte, referindu-se la senatorul PSD, a spus că şi acum poate spune că aceasta este "o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist". "Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele", a spus Băsescu.

Fostul şef al statului a mai spus că senatorul PSD Gabriela Firea este "o şantajistă de profesie". "Nu e un atac la o femeie, e un atac la o şantajistă care pretinde să fie respectatată ca senator al României, după ce a făcut bine şcoala turnătorului Felix", a precizat Băsescu.

Traian Băsescu a mai spus că îi recomandă premierului Victor Ponta să nu o ia pe "senatoarea şantajistă" Gabriela Firea ca purtător de cuvânt la alegeri pentru coaliţie, pentru că aceasta poartă ghinion bărbatului despre care spune că vrea să îl protejeze. Băsescu a ţinut totodată să amintească prestaţia Gabrielei Firea din campania pentru prezidenţiale a lui Mugur Isărescu.

Gabriela Firea a reacţionat, afirmând că aşteaptă cu interes reacţiile instituţiilor şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest "act flagrant de intimidare a unui senator".

Firea preciza, într-o postare pe Facebook, că preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, în seara zilei de 13 aprilie 2014, într-o emisiune televizată, "un mesaj fără niciun echivoc" legat de activitatea ei în Comisia Călăraşi.

"Aştept cu interes reacţiile instituţiilor statului şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest act flagrant de intimidare a unui senator al României!", scria Gabriela Firea, pe Facebook.

Ulterior, senatorul PSD a depus, în 16 aprilie 2014, la Parchetul instanţei supreme, o plângere pe numele lui Traian Băsescu, pentru ameninţare şi şantaj.

În plus, 176 de parlamentari, în frunte cu Victor Ponta, Valeriu Zgonea, Liviu Dragnea şi Ilie Sârbu, au semnat un denunţ de şantaj împotriva lui Traian Băsescu, depus în 17 aprilie 2014, la Parchetul instanţei supreme.

Premierul Victor Ponta a spus atunci că a semnat documentul şi a precizat că gestul este determinat de ameninţările pe care şeful statului le-a adus unui senator al României. Ponta a precizat că a fost primul care a semnat plângerea penală formulată pe numele lui Traian Băsescu.

Dosarul în care Traian Băsescu este urmărit penal pentru şantaj nu este singurul în care fostul preşedinte este cercetat.

Potrivit unei adrese a Biroului de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), trimisă marţi, la solicitarea MEDIAFAX, în 12 dosare penale care îl privesc pe Traian Băsescu s-a dispus reluarea urmării penale, fiind trimise la instanţă în vederea confirmării redeschiderii urmăririi penale. În şapte dintre dosare judecătorii au confirmat deja redeschiderea urmăririi penale.

Conform documentului citat, reluarea urmării penale s-a dispus în conformitate cu dispoziţiile articolului 335 alineatul 2 din Codul de procedură penală, potrivit căruia "în cazul în care au apărut fapte sau împrejurări noi din care rezultă că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea, procurorul revocă ordonanţa şi dispune redeschiderea urmăririi penale"

"În două dintre dosarele redeschise a fost începută urmărirea penală cu privire la faptă, respectiv infracţiunile de abuz în serviciu, fals în declaraţii şi uz de fals, iar într-un dosar a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Traian Băsescu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj", se arată în adresa PICCJ.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO