Berceanu are planuri mari la transporturi pentru anul viitor, dar nu stie ce bani va avea si nici daca va mai fi ministru. Cum comentati?

26 nov 2009 Autor: Catalin Lupoaie

Cel putin la nivel de intentie, planurile de investitii ale lui Radu Berceanu, ministrul interimar al transporturilor, pentru anul viitor implica proiecte de sute de milioane de euro: inca 42 km la Autostrada Transilvania, transformarea Aeroportului Otopeni intr-un urias centru comercial. El afirma ca planurile de investitii pentru anul acesta au fost deja depasite si ca asteapta legea bugetului pentru a vedea cat va fi alocat pentru infrastructura anul viitor, dupa ce anul acesta a primit doar 1,4% din Produsul Intern Brut (PIB), desi avea nevoie de 3,5%.

Aeroportul Otopeni va deveni mall cu 4.000 mp de spatii comerciale

Aeroportul International Henri Coanda (Otopeni) isi va majora anul viitor de patru ori suprafata de spatii comerciale si restaurante, dupa ce va finaliza constructia noului terminal de pasageri, in urma unei investitii de circa 70 mil. euro. Noul terminal de tip Finger va avea o suprafata de 16.600 mp, dintre care circa 20% vor fi spatii comerciale si restaurante.

"In conditiile in care din cauza crizei financiare unele companii aeronautice au dat faliment, iar traficul a scazut, trebuie sa gasim si alte surse de venit, cum sunt cele din inchirierea de spatii comerciale. Dupa finalizarea terminalului, suprafata de spatii comerciale va creste de patru ori si vom incepe sa formam asocieri cu viitori chiriasi incepand de anul viitor", afirma Tudor Jidav, directorul general al aeroportului.

Capacitatea anuala a aeroportului va creste la sase milioane de pasageri, fata de 4,5 milioane in prezent, iar capacitatea orara se va dubla de la 1.100 pasageri la 2.150.

Faza a treia a planului de modernizare mai cuprinde amenajarea unui terminal de sosiri internationale, pana in decembrie 2011, si extinderea terminalului de plecari internationale, care va fi finalizat in iunie 2012. Finantarea constructiei terminalului este asigurata din sursele proprii ale aeroportului. Radu Berceanu, ministrul interimar al transporturilor si infrastructurii, a declarat ca aeroportul va fi conectat la viitorul segment de autostrada Bucuresti-Ploiesti printr-un nou drum de acces.

Autostrada Transilvania s-ar putea dubla in 2010, la 84 km

Compania americana Bechtel, care construieste autostrada Transilvania, poate sa faca anul viitor inca 42 km, desi nu a fost stabilit inca bugetul pentru 2010, dupa ce in decembrie anul acesta vor fi livrati primii 42 km de pe tronsonul 2B Campia Turzii-Cluj Vest. "Am vorbit de mai multe ori cu Bechtel in ultima perioada si anul viitor ar trebui sa finalizeze 12 km de la Campia Turzii la Turda, unde a fost decontaminat terenul, plus alti 30 de kilometri pe tronsonul de la Suplacu de Barcau la Bors. E doar o coincidenta ca vor fi realizati din nou 42 km, cum a fost si anul acesta, dar pe aceste segmente lucrarile sunt deja avansate", afirma Radu Berceanu. El nu a putut preciza cati bani a primit Bechtel anul acesta, insa in total, din 2005 incoace, statul a cheltuit circa 1,2 mld. euro pentru aceasta autostrada, suma care cuprinde si exproprierile si mutarile de utilitati. "In 2010 vor primi atatia bani cat va vrea Parlamentul, iar pentru anul acesta nu am sumele exacte, insa ele exista in Monitorul Oficial si le puteti vedea pe Internet", a declarat Berceanu . Intrebat daca la 1 decembrie vor fi dati in folosinta 42 km din tronsonul Campia Turzii- Gilau, ministrul a raspuns evaziv. "Veti vedea. Am surprize", a spus Berceanu.

Baneasa va deveni mai scump ca Aeroportul Otopeni

Aeroportul International Aurel Vlaicu (Baneasa) va deveni in urmatorii ani o locatie scumpa pentru operatorii aeronautici chiar si decat Aeroportul Otopeni, pentru ca este foarte aproape de centru, urmand ca operatorii low-cost sa fie mutati in viitor in alt aeroport, propunerea lui Radu Berceanu fiind unitatea existenta deja la Alexeni (judetul Ialomita). "Ideea ca la Baneasa trebuie sa fie trafic low-cost este gresita. Aeroportul Baneasa va fi mai scump decat Otopeni. In toate orasele importante sunt aeroporturi scumpe, aproape de centru, unde aterizeaza doar anumite avioane la anumite ore", afirma Berceanu, ministrul interimar al transporturilor. El a dat exemplul Londrei, unde aeroportul low-cost este la 100 km de centru si o varianta buna pentru operatorii low-cost ar putea fi fostul aerodrom militar de la Alexeni, care poate fi reabilitat. Berceanu afirma ca trebuie schimbata imaginea Aeroportului Baneasa, care arata ca o autogara din 1965. "La Baneasa se va incheia un contract prin care este ocupata o zona cu cladiri si care astfel va fi transformata in utilitati aeroportuare, pentru ca pasagerii sa aiba cat de cat un confort la nivelul anului 2010". In prezent, Baneasa este utilizat preponderent de operatorii low-cost si a inregistrat in primele noua luni un trafic de 1,36 milioane de pasageri, in crestere cu 16% fata de perioada similara a anului trecut. Ministerul Transporturilor detine ambele aeroporturi, care au fuzionat in octombrie.

Cuvinte cheie:
Radu Berceanu
, transporturi
Vizualizari:
Printeaza
Momentan este un comentariu Comenteaza si tu
Comentarii (1):
ioan - 26 noiembrie 2009, 10:45

este o nulitate dpdv politic si,mai ales,profesional.

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!