Eveniment

Berceanu: Daca nu ne intelegem cu Bechtel, reziliem contractul

12.02.2009, 19:20 15

Contractul cu Bechtel pentru constructia autostrazii Transilvania ar putea fi reziliat daca nu vom reusi sa semnam in urmatoarea saptamana o noua intelegere privind termenii contractului, a declarat ieri ministrul transporturilor Radu Berceanu.

"Daca negocierile esueaza, ne indreptam spre un adio care va fi foarte complicat si probabil ca Transilvania va fi in lacrimi. Cu riscul de a pierde doi ani, vom rezilia contractul cu Bechtel. In mod cert vom pierde procesul la cum e facut contractul. Vom plati penalitati de 50 - 60 mil. euro si probabil voi fi demis din guvern, dar urmatorul ministru va putea sa organizeze o licitatie si sa deruleze un contract normal", a spus Berceanu.
Autostrada Transilvania a absorbit pana in prezent circa 624 mil. euro, aproape un sfert din valoarea totala a lucrarilor, estimata la 2,2 mld. euro, la care se vor adauga plati restante de 137 mil. euro, reprezentand lucrari efectuate de Bechtel si neplatite de minister. Pana in prezent au fost construiti doar 100 de metri la nivel de strat de uzura - ultimul strat de bitum care se asaza la constructia unui drum.
Ministrul a mai spus ca ideea de a face autostrazi cu bani de la UE este exagerata si nu este atat de rapida.
"UE ne da un sprijin consistent si sunt prevazuti 4,7 mld. euro in perioada 2007 - 2013, dar nu avem bani pentru exproprieri. La un proiect de 100 mil. euro, 75 mil. euro vin de la UE pentru executie, dar contractul acela ar putea implica pentru exproprieri 50-60 mil. euro", a spus Berceanu. El a adaugat ca ministerul intentioneaza sa infiinteze, in urmatoarele luni, un fond national care sa finanteze achizitia de terenuri pentru marile proiecte de infrastructura.
Fondul va include sume provenite din privatizari si fonduri de dezvoltare. "Ideea mea este sa incerc sa realizez in cateva luni un fond national pentru achizitia terenurilor pentru marile proiecte de infrastructura", a afirmat Berceanu.
El a precizat ca la exproprieri exista probleme legislative si cu banii de la buget, care nu sunt alocati pentru despagubiri.
"Cu aceste probleme le dam constructorilor un motiv foarte bun sa ceara penalitati, din cauza intarzierilor provocate de faptul ca nu le dam terenuri pe care sa lucreze", a spus Berceanu.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO