Eveniment

Bruxelles-ul a demarat două proceduri de infringement împotriva României

Bruxelles-ul a demarat două proceduri de infringement...

Autor: Mediafax

26.02.2016, 00:00 238
Comisia Europeană a demarat două proceduri de infringement împotriva României, pe tema taxării transportului rutier de mare tonaj şi privind stabilirea zonei feroviare unice, avertizând că ar putea să se adreseze Curţii Europene de Justiţie dacă ţara noastră nu se conformează. Potrivit Comisiei, „directiva (referitoare la taxarea transportului rutier de mare tonaj – n. red.) nu a fost transpusă în mod corect. România are două luni să anunţe Comisia Europeană în legătură cu măsurile pe care le-a luat pentru remedierea situaţiei“, potrivit unui comunicat emis de Executivul UE. Statele membre trebuie să se asigure că taxele colectate sunt proporţionale şi că veniturile sunt folosite pentru recuperarea costurilor cu infrastructura, potrivit legislaţiei europene. De asemenea, Comisia a cerut României şi altor şase state să transpună în legislaţia naţională o directivă europeană prin care se stabileşte o zonă feroviară europeană unică.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO