Opinie Sorin Pâslaru - redactor-Şef al ZF

Când avem nevoie ca de aer de investiţii străine, Germania, Franţa şi Spania îşi reduc angajamentele în România şi nu mai vin cu proiecte noi. Schimbare istorică de trend. Ce-i de făcut?

9 ian 2018 Ziarul Financiar

Cea mai proastă ştire a anului 2017 este că, în pofida creşterii economice extraordinare, Austria, Germania, Italia, Franţa şi Spania şi-au redus sau au majorat insignifiant, cu câteva zeci de milioane de euro, soldul investiţiilor străine în România.

Cele cinci ţări sunt în top 10 al celor mai mari investitori şi constituie, în afară de Olanda, Cipru şi Luxemburg, axele tradiţionale ale investiţiilor străine în România.

Astfel, Germania a coborât de la 4,655 mld. euro sold al capitalului social investit la 4,651 mld. euro, Franţa de la 2,401 mld. euro la 2,353 mld. euro iar Spania de la 1,748 mld. euro la 1,701 mld. euro, arată datele de la Registrul Comerţului.

Statele Unite şi Marea Britanie nici nu sunt în top 10 astfel încât să manifeste vreo oarecare contrabalansare a apetitului slab al ţărilor din zona  euro, însă trebuie remarcat că Olanda şi Luxemburg, ţări prin care vin investitorii din axa anglo-saxonă, raportează o creştere de 267 mil. euro, respectiv de 198 mil. euro al soldului investiţiilor străine la nivel de capital social în 2017.

Faptul că Germania, Franţa şi Spania şi-au redus în loc să majoreze soldul investiţiilor străine în 2017 arată că România nu mai constituie un pariu de viitor pentru Occident în ceea ce priveşte investiţiile greenfield.

Este adevărat că în 2017 au fost raportate tranzacţii semnificative, dar majoritatea acestora au fost de fapt schimburi de active, de întreprinderi cu capital străin deja existente.  Marile puteri occidentale nu fac decât să conserve vechile angajamente, dar refuză altele noi de anvergură.

Vestea este foarte proastă pentru România, în condiţiile în care există judeţe cu un stoc al investiţiilor străine directe (ISD) de sub 50 mil. euro, precum Mehedinţi (16 mil. euro stoc ISD la 31 decembrie 2016), Vaslui (35 mil. euro stoc ISD la 31 decembrie 2016) sau Gorj (7 mil. euro stoc ISD).  

Spre comparaţie, Timiş are un stoc de 3,5 mld. euro, deci de aproape 1.000 de ori mai mare decât Gorjul, iar Braşovul sau Constanţa au un stoc de peste 2 mld. euro ISD atrase fiecare.

Ce să faci cu 7 milioane de euro ISD într-un judeţ de 340.000 de persoane precum Gorj? Cum poţi transforma o economie când a secat fluxul de investiţii străine iar cel local abia dacă s-a înfiripat, fiind agresat şi subminat zilnic de noi şocuri fiscale, o infrastructură la pământ şi creşterea constantă a costurilor cu forţa de muncă?

Nici nu începusem bine să atragem investiţii străine directe, că ne-am oprit. Cu un stoc al investiţiilor străine directe de 60 mld. euro, adică 3.000 de euro per capita, suntem la jumătate faţă de Polonia şi la o treime faţă de Ungaria sau Cehia, ţările câştigătoare ale primului val de investiţii străine, din anii ’90.

Timpul va spune dacă este o conjunctură sau consecinţa unei politici deliberate, nu neapărat la adresa României, ci faţă de Europa Centrală şi de Est în general.

În context, iniţiativa ţărilor grupului de la Vişegrad  - Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia - de a constitui o bancă de investiţii cu capital comun este relevantă.

„Ne putem permite o bancă pentru sprijinirea finanţării infrastructurii în regiune. Premierul Ungariei a confirmat că este interesat. Dacă Cehia şi Slovacia răspund pozitiv, vrem să o facem cât mai repede”, a spus premierul polonez Mateusz Morawiecki la începutul anului, după întâlnirea cu şeful statului ungar, Viktor Orban, citat de Reuters.

Iniţiativa marchează o bornă în atitudinea Estului în ceea ce priveşte finanţarea.

În anii ’90, toate privirile se îndreptau spre Vest pentru finanţare, atât publică dar şi privată. FMI şi Banca Mondială erau instituţiile de care depindea Europa de Est pentru acoperirea deficitelor de cont curent şi a necesităţilor de investiţii pe termen lung, în infrastructură, sănătate învăţământ sau mediu.

Apoi au venit BERD, Banca de Investiţii Europeană (BEI) şi fondurile europene. Iată că astăzi se pune problema Băncii Vişegrad. Ce s-a întâmplat?

Nu se poate dezvoltare fără finanţare pe termen lung. Iar când se opreşte fluxul de finanţare, trebuie înlocuit cu ceva. Iar ţările care în anii ’90 au ştiu să atragă investiţii se transformă ele însele astăzi în finanţatoare. Ţările grupului de la Vişegrad au constatat deja pe propria piele de mai mulţi ani că finanţarea Vestului s-a oprit şi acum nu fac decât să ia măsuri în consecinţă.

Dacă până în prezent au ieşit în expansiune privată - nu întâmplător Cehia este pe locul 10 în topul investitorilor străini în România - de acum urmează să intre cu finanţare publică în expansiune. Businessul a crescut şi va sprijini dezvoltarea instituţională. În anii ’90, Vişegradul era „farul“ pentru economiştii români, Ungariei şi Poloniei li se cântau „ode”. Astăzi, mulţi mormăie, nu mai sunt bune. Dar cifrele sunt nemiloase. Oamenii nu s-ar gândi la o bancă proprie de dezvoltare dacă nu ar avea nevoie.  

Mai târziu sau mai devreme, vom lua aminte.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 09.01.2018

 
Cuvinte cheie:
Opinie
, Sorin Paslaru
, finantare
, investitii
, capital social
, romania
, investitii straine
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide