Eveniment

„Capcanele“ fişei de pontaj. Atenţie la ce treceţi în contract: numărul de ore lucrate şi ora la care vin şi pleacă angajaţii

Mădălina Racoviţan, partener, KPMG România: dacă în cadrul companiilor există o flexibilitate în ceea ce priveşte ora de început a programului de lucru este bine că acest lucru să fie precizat în contractele de muncă sau în Regulamentul intern

Autor: Adelina Mihai

21.09.2017, 00:05 45035

Ora de începere a programului de lucru şi ora la care se termină activitatea angajatului nasc dileme în rândul angajatorilor, care nu ştiu exact cum trebuie să procedeze pentru a se asigura că, în cazul unui control, nu primesc amendă de la inspectorii de muncă. Potrivit legii, din data de 7 august 2017 angajatorul are obligaţia de a ţine evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat (program de 8 ore sau part time), cu evidenţierea orei de începere şi a celei de sfârşit al programului de lucru (de la 10 la 18, de la 9 la 17 etc.). Ce pro­bleme pot întâmpina companiile?

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO