Capitala se pregăteşte pentru sărbătorile de iarnă. Aproape trei milioane de beculeţe au fost aprinse ieri seară

6 dec 2013 Autor: Liliana Micu - Mediafax

Aproape trei milioane de beculeţe - care împodobesc Capitala, pe un traseu de 23 de kilometri, cu ocazia sărbătorilor - au fost aprinse vineri seară, de la esplanada cu statui din Piaţa Universităţii, de primarul Sorin Oprescu, la eveniment asistând sute de bucureşteni, inclusiv numeroşi copii.

Înainte de a aprinde luminiţele de sărbători, Oprescu a spus că toată copilăria lui şi-a dorit să vadă Bucureştiul strălucind şi le-a urat "La mulţi ani!" celor care îşi serbează onomastica de Sfântul Nicolae, dar şi tuturor bucureştenilor şi românilor, scrie Mediafax.ro.

Potrivit municipalităţii, luminiţele de iarnă au fost aprinse pe bulevardele Magheru, Nicolae Bălcescu, I. C. Brătianu şi Unirii, de la Piaţa Unirii până la Palatul Parlamentului şi de la Palatul Parlamentului până la intersecţia cu Mircea Vodă, Lascăr Catargiu şi Regina Elisabeta, dar şi pe Şoseaua Kiseleff şi în Piaţa Victoriei, pe Calea Victoriei, la Arcul de Triumf, în Centrul Istoric, în Piaţa Constituţiei, Piaţa Regelui, Piaţa George Enescu şi Piaţa Universităţii, precum şi pe bulevardul Buzeşti - Berzei, în Piaţa George Enescu, în Centrul Istoric şi în Piaţa Regelui.

De asemenea, vor fi aprinse beculeţe pe Calea Dorobanţi, Bulevardul Aviatorilor, Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, Piaţa Charles de Gaulle, Piaţa Rosetti, Bulevardul Carol şi la Piaţa Presei Libere.

Ornamentele de sărbători vor lumina şi la intrarea în Bucureşti de pe DN1, A2 şi A1, la intrarea în Bucureşti dinspre Giurgiu, pe Bulevardul Tineretului, la intrarea în Parcul Tineretului, pe Bulevardul Ferdinand, în Piaţa Operei, precum şi pe Calea Dorobanţilor, între Piaţa Dorobanţi şi Şoseaua Ştefan cel Mare.

Pentru al doilea an consecutiv, Primăria Municipiului Bucureşti, prin CREART, organizează, în Piaţa Universităţii, pe esplanada cu statui, evenimentul "Bucharest Christmas Market" care se desfăşoară în perioada 6 decembrie - 5 ianuarie. 

La acest târg de Crăciun, într-un decor creat de Viaceslav Vutcariov şi realizat din 12 tone de cetină şi 65 de căsuţe de lemn, vizitatorii sunt întâmpinaţi cu vin fiert, decoraţiuni şi ornamente de iarnă, expoziţii de obiecte tradiţionale şi produse de manufactură, icoane pe sticlă şi lemn, ţesături, decoraţiuni din lemn şi ceramică, precum şi produse specifice bucătăriei tradiţionale româneşti.

În piaţa de Crăciun îi aşteaptă pe bucureşteni un brad înalt de 15 metri, ornat cu 2.000 de beculeţe, dar şi spectacole specifice sărbătorilor de iarnă.

Astfel, pe scena amplasată în Piaţa Universităţii, vor avea recitaluri ansambluri de muzică populară, grupuri de copii, grupuri de colindători, ansambluri de datini şi obiceiuri din toate zonele ţării (Maramureş, Baia Mare, Gorj, Sibiu, Alba Iulia, Bacău, Ialomiţa), precum şi artişti de muzică populară: Dinu Iancu Sălăjanu, Matilda Pascal Cojocăriţa, Ştefan şi Horaţiu Cigu, Tudor şi Nicolae Furdui Iancu.

"Seara de 26 decembrie va fi sărbătorită cu un concert extraordinar de Crăciun", au mai precizat reprezentanţii Primăriei Capitalei.

Potrivit organizatorilor, anul acesta, a fost inclus în programul târgului proiectul "Crăciun cu Îngeri" al studioului de fotografie Foto Union, care se va desfăşura în perioada 13 decembrie - 21 decembrie şi la care bucureşteneii sunt aşteptaţi să viziteze târgul "într-un decor de sărbători, pentru a realiza o fotografie care este oferită apoi sub forma unei cărţi poştale tipărite".

"Cei mici vor avea ocazia să trăiască emoţia sărbătorilor de Crăciun alături de personaje de basm, spiriduşi şi, bineînţeles, vor putea să-i spună poveşti Moşului, vor recita poezii şi vor putea colora. Toate aceste activităţi vor avea loc într-un decor de poveste, la Casa lui Moş Crăciun", a mai arătat Primăria Capitalei.

Totodată, bucureştenii vor putea participa la Campania "Dăruieşte, fii mai bun! Şi tu poţi fi Moş Crăciun", prin care se doreşte ajutorarea copiilor proveniţi din medii defavorizate. Donaţiile, constând în cărţi şi jucării, se pot face din prima zi a târgului şi până în 25 decembrie, la Casa lui Moş Crăciun, special amenajată în acest scop.

Bucureştiul este inclus în reţeaua internaţională a celor mai importante târguri de Crăciun din Europa - ChristmasMarkets -, fiind membru oficial al acesteia.

Şi la Palatul Brâncovenesc, în perioada 6 - 8 decembrie, sunt organizate spectacole dedicate copiilor din centrele de plasament şi şcolile bucureştene.

"Evenimentul 'Spiriduşii îl aduc pe Moş Nicolae şi la Palatul Brâncovenesc' va fi organizat în incinta palatului, unde spaţiul va fi decorat în aşa fel încât cei mici vor intra într-o lume de poveste. Peste 100.000 de beculeţe şi globuri luminoase decorează domeniul din Mogoşoaia, iar în curtea interioară a palatului a fost împodobit un brad imens", au mai anunţat reprezentanţii muncipalităţii.

La Palatul Brâncovenesc, copiii sunt invitaţi de spiriduşi să participe la atelierele de creaţie, unde vor învăţa să confecţioneze brăduţi şi oameni de zăpadă, să picteze globuleţe şi clopoţei şi să confecţioneze felicitări 3D.

Bucureştenii sunt astfel invitaţi să viziteze şi Palatul Brâncovenesc, între orele 9.00 şi 17.00, intrarea fiind liberă. Cei mici vor avea parte de surprize, iar în Sala Scoarţelor vor putea asculta colinde şi poveşti de iarnă.

 
Cuvinte cheie:
BECULEŢE
, CRĂCIUN
,

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

zf.ro
Închide