Eveniment

Carmen Iohannis o învaţă pe Brigitte Macron cum să se îmbrace: A dus-o în vizită pe prima doamnă a Franţei la o casă de modă din Bucureşti

Carmen Iohannis o învaţă pe Brigitte Macron cum să se...

Autor: Roana Rotaru

28.08.2017, 13:51 14003

Brigitte Macron, soţia preşedintelui Franţei, a vizitat zile trecute Casa de modă Ellis din Bucureşti, însoţită de soţia preşedintelui României, Carmen Iohannis, clientă fidelă a designerului arădean Elena Lăslean.

Compania Ellis, un business românesc fondat în 1992 de Elena Lăslean, cu sediul în Arad, a fabricat şi vândut anul trecut de rochii de seară şi ţinute elegante de damă în valoare de aproximativ 80.000 de euro, rezultate obţinute cu ajutorul a şase salariaţi, potrivit datelor publice.

„Vizita surpriză a doamnei Brigitte Macron împreună cu doamna Carmen Iohannis a fost pentru mine ceea ce francezii numesc <<les grandes rencontres>> (marile întâlniri- n. red.)”, a scris Elena Lăslean pe contul său de facebook.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a fost săptămâna trecută într-un turneu în Austria, România şi Bulgaria, turneu în care a criticat „dumpingul social” al Estului în relaţia cu Vestul, cerând ca UE să înăsprească sever condiţiile în care sunt angajaţi în Vest muncitorii din Est. 

Sursa Foto: Facebook Eli Laslean

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO