România întinde în 2016 de deficitul bugetar la maximum, până la 3% din PIB şi este posibil să depăşească acest prag dacă încasările din TVA nu îşi revin, fără ca în contul acestui semiderapaj să se înregistreze un salt al investiţiilor care să îi asigure resurse de creştere viitoare.
Dimpotrivă. Pe primele trei luni din 2016, investiţiile - formarea brută de capital fix este numele lor la Institutul de Statistică - au crescut cu 2,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, faţă de o creştere a consumului de 8,4%.
În 2015, investiţiile crescuseră cu 8,8% faţă de o creştere a consumului de 5,2%.
Ca urmare, raportul investiţii/consum s-a înrăutăţit până la 31% în 2016, faţă de 33% în 2015. Privind retrospectiv, cei mai buni ani din punctul de vedere al investiţiilor raportate la consum au fost 2007 şi 2008, când ajunseseră la jumătate din consum.
Erau anii când, pe de o parte, deficitul de cont curent zbura la 12-14% din PIB cu preţul exploziei datoriei externe şi al blocajului din 2009, dar, pe de altă parte, iată că erau bani şi de investiţii.
Nici până în 2015 nu a fost atinsă măcar în lei valoarea 2008 la nivelul investiţiilor: 177 mld. lei.
Consumul fără investiţii ne va duce iar într-o fundătură. Paradoxal, suntem acum în situaţia de a avea resurse financiare care nu îşi găsesc însă făgaş în execuţia de proiecte.
Spre exemplu, 99% din populaţia din vestul Europei are canalizare. România este azi la 48% iar în 2006 era la 42%. În 10 ani un progres de doar 6 puncte procentuale! (http://www.zf.ro/business-construct/romania-europeana-sub-jumatate-din-populatie-este-racordata-la-sistemele-de-canalizare-15531935) Aceasta înseamnă circa 28.000 de locuinţe pe an care sunt conectate la canalizare. În acest ritm, cele 4 milioane de locuinţe fără apă şi canalizare vor fi acoperite în 107 de ani!
De drumuri, spitale, şcoli şi infrastructură sportivă nici nu mai merită vorbit.
La Ministerul Transporturilor e dezastru. Doar 10% din banii alocaţi pentru CNADNR pentru tot 2016 – 4,3 miliarde de lei – au fost cheltuiţi pe primele şase luni.
Ce-or fi discutând miniştrii în şedinţele de guvern? Nesfârşite dezbateri despre cărţile pe care au dreptul sau nu să le scrie condamnaţii? E bine să curăţăm ţara, dar când a fost dezbătut pe masa guvernului ultima dată stadiul proiectului autostrăzii de centură?
Cozile la aeroportul Henri Coandă sunt infernale vara, este clar nevoie de încă un terminal, masterplanul făcut deja zace în sertarele directorimii din Transporturi.
Este adevărat, e efort, e nevoie de specialişti scumpi şi de „drive“, de motor, de competenţa pe care o găseşti astăzi la vârful multinaţionalelor, e nevoie de manageri „mercenari“ care să ia un proiect - o şosea, un pod, o centură - şi să-l ducă până la capăt.
Dar aşa e când toată lumea „bună“ se îngrămădeşte la stat, de ani de zile, la zecile de mii de euro salarii din instituţiile de supraveghere financiare. Ministerul Transporturilor sau al Sănătăţii sunt la coadă. Dar pe urmă ce faci cu macrostabilizarea când nu ai canalizare? Când eşti la 1900 pentru jumătate din populaţie?
Legile economice sunt dure – unde nu aloci resurse nu obţii rezultate. Pe de altă parte, nu că salariile din Compania de Drumuri ar fi prea mici, ci sunt deseori cazuri când şefi de serviciu câştigă mai bine decât premierul sau preşedintele.
Te-ai fi aşteptat ca după ce guvernul precedent a fost subminat pur şi simplu de aroganţa lui Ioan Rus şi incompetenţa lui Dan Şova tehnocraţii să zbârnâie la capitolul infrastructură.
Însă cu ce vin ei: cu strategii, cu planuri, cu debirocratizare, cu poze adunând gunoiul de prin stufăriş. Este bună debirocratizarea, dar să aibă un scop. Este bună curăţenia, dar să ai unde o face - într-o şcoală, într-un spital, pe un teren de sport, nu pe maidan. Guvernul face legi, ordonanţe şi strategii sau face şosele, spitale şi drumuri?
Oare mai are cineva sentimentul că toate aceste guverne care se perindă nu sunt decât nişte butaforii, nişte sate a la Potemkin care să le ascundă de fapt oamenilor realitatea teribilă de zi cu zi?
