Eveniment

CFR a închiriat în patru luni 140 de spaţii comerciale şi terenuri, 12% din ofertă

CFR a închiriat în patru luni 140 de spaţii comerciale...

Autor: Cristina Cuncea

30.10.2014, 00:00 408

În ultima sesiune de închiriere, organizată marţi, au fost închiriate 37 de spaţii şi terenuri, totalizând 17.550 metri pătraţi. Din totalul de 140 locaţii închiriate în ultimele patru luni, 66 sunt spaţii comerciale, iar 74 terenuri, potrivit unui comunicat al companiei.

CFR vrea să găsească investitori pentru peste 1.200 de spaţii şi terenuri, cu o suprafaţă totală de 438.700 metri pătraţi.

Licitaţiile publice desfăşurate lunar în cele opt sucursale regionale de cale ferată sunt incluse într-un proiect imobiliar care are drept scop dezvoltarea activităţii comerciale în staţiile de cale ferată, în contextul în care prin modernizarea gărilor s-a redimensionat şi îmbunătăţit aria comercială a companiei, potrivit CFR SA. Valorizarea spaţiilor şi a terenurilor are ca scop creşterea eficienţei economice, dar şi optimizarea fluxul de numerar.

Spaţiile comerciale scoase de CFR SA pe piaţa imobiliară au o suprafaţă totală de 52.400 mp, iar terenurile însumeazã 386.302 mp, oferta adresându-se tuturor categoriilor de agenţi economici, atât celor care încă nu s-au alăturat acestui proiect, cât şi celor care intenţionează să-şi extindă activităţile comerciale, administrative sau de prestări servicii la nivel local, regional sau naţional. Locaţiile comerciale sunt situate în gări, sau în proximitatea acestora, şi pot fi închiriate şi de micii întreprinzători care analizează intrarea şi dezvoltarea unei activităţi comerciale pe piaţa locală.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO