www.zf.ro - Ultima actualizare 11:43
- ZF e-learning
- Conferinte ZF
- Anuare ZF
- Anuare BM
- Fonduri mutuale
- Abonare
- Contacte ZF
- Publicitate
- Login
Chiş, Broker Cluj: Nu cred că demisia premierului va afecta programul de listări al statului
6 feb 2012
Grigore Chiş, şeful firmei de intermediere Broker Cluj (BRK), este de părere că programul de listări al Guvernului a fost asumat cu FMI şi termenele ofertelor vor fi respectate.
"Nu cred că demisia lui Emil Boc va avea vreun efect asupra programului de oferte al Guvernului pentru că nu ţine de primul ministru acest lucru. Listările respective au fost aprobate şi au fost asumate cu FMI-ul care a recomandat de urgenţă restructurarea şi rentabilizarea lor. Cred că se vor respecta termenele ofertelor", spune Chiş.
Directorul general al Broker Cluj consideră că Emil Boc a luat deciziile corecte cât s-a aflat la guvernare.
"Nu cred că vor fi anticipate şi probabil va fi numit rapid alt premier. Cred că Boc a fost primul premier care a făcut ce trebuia făcut din 1990 încoace. Până acum au fost numai guvernări populiste. Sub Guvernul lui lumea a conştientizat că trebuie să muncească nu să aştepte să primească de la stat. Decizia de reducere cu 25% a salariilor bugetarilor a fost una bună şi dacă s-ar continua această reducere a numărului de bugetari ar fi foarte bine pentru că sunt prea mulţi. În an electoral Boc nu a dat drumul la populisme şi suntem una dintre ţările care au ieşit bine din criză', mai spune şeful Broker Cluj.
Grigore Chiş consider că viitorul Guvern ar trebui să ia exemplele ţărilor din regiune, precum cea a Franţei pentru a ajuta mediul economic.
"Ar trebui să reducă TVA la produsele de bază unde evaziunea fiscală este cea mai mare şi să scadă impozitarea pe angajaţi, contribuţiile sociale. Ca să ajute bursa ar trebui să reducă impozitarea şi să elimine acele fişe de profit care trebuie depuse la trei luni şi care au făcut ca majoritatea investitorilor să fugă de pe bursă", consideră Chiş.


