Eveniment

Cîmpeanu: Sunt şi universităţi şi ale instituţii publice care nu au avizele corespunzătoare

Cîmpeanu: Sunt şi universităţi şi ale instituţii...

Autor: Alice Draghici

10.11.2015, 10:52 138

"Sarcina unui Guvern interimar este aceea de a aigura gestiunea tuturor problemelor curente. (...) Prin tematica acestei conferinţe ne suprapunem peste o problematică deosebit de acuală, şi anume aceea a evaluării complexe din punct de vedere al riscului la incendii, al riscului la explozii şi al riscului seismic. Am considerat oportună prezenţa, având în vedere nevoia pe care am declarat-o, şi nu o dată, de implicare a mediului academic în soluţionarea problemelor reale cu care ne confruntăm şi constat cu satisfacţie că există disponibilitate (...) din partea mediului academic", a declarat premierul interimar la conferinţa susţinută la Universitatea Tehnică de Construcţii, pe tema "75 de ani de la cutremurul vrâncean din 1940".

La finalul conferinţei, prim-ministrul interimar a spus că "din şcolile din România, şi nu numai şcoli, sunt şi universităţi şi ale instituţii publice, o mare parte nu au avizele corespunzătoare".

"Din şcolile din România, şi nu numai şcoli, sunt şi universităţi şi ale instiuţii publice, o mare parte nu au avizele corespunzătoare. Suntem în momentul în care am decis că vom verifica coerenţa reglementărilor şi vor fi necesare analize complexe de rsic atât la incendii, cât şi la explozii şi cutremure", a arătat Cîmpeanu.

Totodată, premierul interimar a spus că "cel mai important" este să se verifice "coerenţa" reglementărilor din domeniu.

"Cel mai important este să verificăm coerenţa reglementărilor din domeniu, deoarce există o hotărâre de guvern din 1992, o lege din 2006 modificată, există prevederi care suspendă sau reglementează lipsa avizelor pentru şcolile construite înainte de o anumită perioadă. Deci sunt lucruri pe care trebuie să le verificăm şi să le punem într-o coerenţă firească. Pentru asta avem nevoie de specialişti şi acesta este motivul prezenţei mele aici", a mai declarat premierul interimar.

Într-o conferinţă de presă susţinută, în 7 noiembrie, la Palatul Victoria, premierul interimar Sorin Cîmpeanu a menţionat că aproape 2.000 de şcoli din România, reprezentând 7% din numărul total, au autorizaţie de la pompieri.

Sorin Cîmpeanu, care deţine în continuare şi portofoliul Educaţiei, a declarat că doar 7% din şcolile din România, respectiv 1.295 din totalul de 19.000, au autorizaţie de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

Ulterior, într-o emisiune la Antena 3, premierul interimar a spus că, după declaraţia în care arăta că doar 7% din şcoli au avize de protecţie împotriva incendiilor, alte 4.000 de şcoli "şi-au adus aminte" că deţin astfel de avize.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO