Eveniment

Cinteză, BNR: Eliminarea comisionului de rambursare la creditele vechi pune în genunchi băncile. Dar clienţii? Cum comentaţi?

18.08.2010, 23:56 59

Unele bănci riscă să ajungă cu solvabilitatea - principalulindicator de prudenţă urmărit de BNR - sub pragul minim de 8% dincauza pierderilor determinate de aplicarea noilor reglementăriprivind creditele pentru consumatori, care le vor diminuaveniturile, spune Nicolae Cinteză, directorul DirecţieiSupraveghere din BNR.

În mod normal, într-o astfel de situaţie, BNR cere acţionarilorsă vină cu capital de acasă, iar dacă aceştia nu se conformează sepoate ajunge la trecerea la un regim de administrare specială ainstituţiei, pasul final fiind retragerea autorizaţiei defuncţionare.

"Felul în care este transpusă Directiva duce la nişte pierdericare dau solvabilitatea peste cap. Când se ia peste noapte odecizie, transpunând cu exces de zel o Directivă Europeană care îmiaduce pierderi în sistem, cu ce tupeu pot eu să mă duc să ceracţionarului majorări de capital?", întreabă Cinteză.

Pentru prima dată după aproape un deceniu în care sistemulbancar a avut constant o stare bună de sănătate,supraveghetorul-şef al BNR spune că un faliment bancar "esteposibil". Cinteză citează un studiu realizat de Asociaţia Română aBăncilor (ARB), din care reiese că sistemul bancar va încheia anulcu o pierdere considerabilă.

"Dacă la neperformanţa determinată de măsurile luate pentrucorectarea deficitului bugetar se adaugă şi efectele Ordonanţei deUrgenţă, ARB a calculat că se ia o pierdere pe sistem de 450 mil.euro până la final de an. Sunt bănci la care solvabilitatea scadesub 8%", afirmă Cinteză.

El spune că BNR a transmis în primăvară observaţii cătreAutoritatea pentru Protecţia Consumatorului (care a fost implicată,alături de Consiliul Concurenţei, în elaborarea actului normativ),cerând derularea unui studiu de impact, însă propunerile sale nu aufost luate în considerare.

"Un bancher mi-a spus săptămâna trecută: «Domnule director,regret, dar până la sfârşitul lui octombrie o să am o pierdere de40 de milioane de euro, să nu veniţi să îmi cereţi capital». Toatepropunerile pe care le-au făcut BNR şi Asociaţia Română a Băncilorau fost ignorate. Nu s-a făcut un studiu de impact", spuneCinteză.

Directiva Europeană în cauză se referă doar la creditele deconsum şi care au fost acordate după momentul transpuneriiprevederilor în legislaţia naţională.

Pe plan local, modificările au fost făcute prin Ordonanţă deUrgenţă, întrucât expira termenul acordat pentru transpunerealegislaţiei europene.

În plus faţă de Directiva Europeană, legislaţia locală esteaplicabilă tuturor tipurilor de credite (de consum, imobiliare sauipotecare), indiferent de momentul acordării. Noile reglementări aufost salutate de consumatori şi chiar de oamenii de afaceri, careau considerat că astfel este stimulată concurenţa reală întrebănci, cu efecte vizibile asupra costurilor împrumuturilor şiindirect asupra consumului (economiile obţinute la ratele la creditpot fi redirecţionate spre noi achiziţii).

Bancherii fac însă presiuni pentru renunţarea la prevederilecare exced legislaţia europeană. La presiunea bancherilor, FMI acerut şi a obţinut de la Guvern un angajament privind modificareaOrdonanţei nr. 50 din 11 iunie, renunţându-se la caracterul deretroactivitate.

Cinteză spune că ARB se pregăteşte să ia în discuţie şiadresarea unei cereri la Comisia Europeană pentru deschidereaprocedurii de infringement împotriva României. Principala problemăridicată de bancheri este plafonarea comisionului de rambursareanticipată la 1% (fiind chiar 0 pentru creditele cu dobândăvariabilă).

Măsura le permite clienţilor blocaţi în contracte cu dobânziînalte să se refinanţeze acum la costuri mai bune.

De asemenea, băncile trebuie să lege costul creditelor deindicatori independenţi (cum sunt indicatorii pieţelor monetareRobor pentru lei sau Euribor pentru euro) sau să ofere un nivel fixpe toată perioada de derulare a contractului. Totodată, băncile numai au voie să perceapă clienţilor comisionul de analiză adosarului, dacă în final resping cererea de împrumut.

Pierdere de 150 mil. euro în T2. Vin vremuridificile

Directorul BNR spune că pierderile din aplicarea noilorreglementări vin suplimentar faţă de presiunea pusă de deteriorareaportofoliilor de credite din cauza situaţiei economicedificile.

"Într-un singur trimestru (al doilea - n.r.) s-a luat o pierderede 150 de milioane de euro, de la aproape 100 de milioane de euro(profitul cumulat al sistemului după primele trei luni - n. red.)la jumătatea anului avem o pierdere de 50 de milioane de euro dincauza provizioanelor. Credeţi că o să fie mai bine? Eu nu mă aşteptsă meargă lucrurile mai bine în perioada următoare", avertizeazăCinteză.

El se uită cu îngrijorare spre efectul măsurilor dure deajustare luate de Guvern pentru reducerea deficitului bugetar, carevor presupune reduceri de salarii şi creşterea şomajului. Aceastaînseamnă că oamenii vor avea tot mai puţine resurse pentru a plătiratele.

Doar BNR a "externalizat" protecţia consumatorilor deservicii financiare

BNR este singura dintre autorităţile de supraveghere dinsistemul financiar local care a ales să renunţe la atribuţiile îndomeniul protecţiei consumatorului, pe care le-a transferat cătreANPC. Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Comisia Naţionalăpentru Valori Mobiliare şi Comisia de Supraveghere a Sistemului dePensii Private şi-au asumat şi asigurarea protecţieiconsumatorului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO