Eveniment

Cioloş: Creşterea economică nu înseamnă şi dezvoltare economică, dacă nu este valorificată

Dacian Cioloş se află în vizită în Statele Unite

Dacian Cioloş se află în vizită în Statele Unite

Autor: Alexandru Moise

26.05.2016, 00:03 293
Creşterea economică nu înseam­nă şi o dezvoltare economică dacă nu este valorificată, a spus premierul Dacian Cioloş, la Washington, amintind că în urmă cu câţiva ani România „a căzut“ în criză, deşi avea creştere economică, pentru că guvernul de la acea vreme nu a ştiut să gestioneze bine resursele.

Premierul Cioloş a spus, într-un discurs ţinut la ambasada României la Washington, în faţa reprezentanţilor comunităţii româneşti, că vizita sa în SUA nu are doar o componentă de securitate, ci o latură economică a parteneriatului strategic.

„În această vizită, vreau să dau un imbold şi unei cooperări mai intense pe latura economică, pentru că, la urma urmei, cea mai bună modalitate de a păstra pacea şi stabilitatea este să stimulezi prosperitatea – iar prosperitatea înseamnă dezvoltare economică, înseamnă investiţii. România este, şi din acest punct de vedere, într-o situaţie favorabilă, pentru că este una din ţările din Europa, din Uniunea Europeană, în general, şi din Europa de Est, în special, cu una din cele mai puternice creşteri economice în ultimii ani, iar acest lucru trebuie valorificat. Sigur că el nu este suficient. Faptul că avem creştere economică nu înseamnă că vom avea dezvoltare economică, dacă nu ştim să valorificăm asta. Pentru că am mai avut creştere economică şi mai mare, în urmă cu câţiva ani, după care am căzut într-o criză economică, pentru că nu am ştiut să gestionăm aceste resurse suficient de bine“, a spus premierul român.

El a explicat că o creştere econo­mi­că trebuie valorificată şi prin inves­tiţii, nu doar prin consum, dacă se are în vedere o perspectivă mai pe termen lung. Cioloş a subliniat că investiţiile americane în România sunt departe de potenţialul pe care Statele Unite îl au.

„Statele Unite sunt, în momentul de faţă, al 11-lea investitor în România. Deci, avem potenţial de creştere important, dar avem şi exemple de reuşită, cum este investiţia Ford la Craiova, care a cunoscut o perioadă de stagnare şi din cauza unor dificultăţi, să spun, de ordin administrativ, pe care le-am rezolvat. A fost una din priorităţile guvernului, imediat după instalare, în noiembrie. În urma rezolvării acestor probleme, Ford tocmai a anunţat, în urmă cu câteva săptâmâni, o nouă investiţie, de până la 200 de milioane de euro. Şi am avut ieri (luni - n.r.), la Detroit, o întâlnire cu CEO al Ford, care pare încântat de modul cum se lucrează cu România şi sper eu ca aceste investiţii ale Ford să continue“, a anunţat premierul român.

„Însă ne dorim ca şi alte companii americane care să investească în România. Am deja promisiunea unui grup de oameni de afaceri din Michigan, care urmează să vină, în toamnă, în România şi - sperăm noi - să urmeze câteva decizii de investiţii apoi“, a aadăugat el.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO